La Parohia "Fericitul Ieremia" din Roman, a avut loc o întâlnire specială a seniorilor prin grija părintelui paroh Alois Moraru şi a Asociaţiei Caritas Roman miercuri, 23 aprilie 2008.

Întâlnirea a început cu un moment formativ propus de părintele vicar Romeo Neculai. Acesta a adus în atenţia auditoriului o temă pertinentă vârstei lor: "Viaţa între îmbătrânire şi credinţă". Cei prezenţi au urmărit cu atenţie cele prezentate: despre demnitatea persoanei indiferent de vârstă; despre faptul că şi la această vârstă trebuie să dea un răspuns cu adevărat personal la întrebările fundamentale ce însoţesc omul pe întreaga durată a existenţei sale: "De unde venim şi încotro ne îndreptăm?"; despre liniştea pe care o aduce credinţa în evenimentul învierii lui Cristos, moment al învierii noastre, atunci când se confruntă cu întrebări de genul: "Ce va fi cu mine? Voi fi mereu sănătos? Dacă mă voi îmbolnăvi, cine va avea grijă de mine? Ce se va alege de copii, de nepoţi? Se vor realiza în viaţă? Vor mai trăi în spiritul credinţei? Cum va fi atunci când va sosi ceasul morţii? Cum mă voi prezenta în faţa lui Dumnezeu?"; despre faptul că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, chiar dacă în exterior suntem singuri; despre abandonul în braţele lui Dumnezeu: "Fie că trăim, fie că murim ai Domnului suntem".

Părintele a propus spre reflecţie şi câteva prezentări Powerpoint, prin care participanţii să trăiască mai mult sau mai puţinul vieţii rămase în lumina şi liniştea rugăciunii şi a credinţei.

A urmat apoi prânzul, sponsorizat de Asociaţia Caritas, reprezentată de doamna Mariana Sofronie, luat împreună la subsolul bisericii.

Întâlnirea s-a încheiat cu prezentarea din partea doamnei doctor stomatolog, Anca-Luiza Butnaru, a unor noţiuni ce privesc importanţa îngrijirii cavităţii bucale şi a necesităţii controlului medical periodic la un doctor stomatolog.

Seniorii au fost forte încântaţi de această posibilitate de a se întâlni, de a se vedea, de a dialoga şi de a afla lucruri noi. Aceştia se întâlnesc săptămânal pentru a face diferite activităţi practice, doamnele împletesc diverse lucruri pentru copiii din orfelinate, oameni din azil şi oameni mai săraci, iar bărbaţii pentru a se destinde jucând table, şah, rummy, dar o dată pe lună într-un cadru special cum a fost şi cel descris mai sus.

Pr. Romeo Neculai