În capela Institutului Teologic Romano-Catolic din Roman, a avut loc, duminică, 7 decembrie 2014, conferirea ministeriilor lectoratului şi acolitatului. Evenimentul a avut loc în cadrul Liturghiei solemne de la ora 10.30, prezidată de către pr. Emilian Cătălin, ministru provincial, care i-a avut alături în jurul altarului pe pr. Anton Mărăndescu, rectorul institutului, şi pe ceilalţi părinţi profesori. Au fost prezenţi părinţii, rudele şi prieteni ai candidaţilor la lectorat şi acolitat.
După proclamarea Evangheliei, pr. Anton Mărăndescu, rectorul seminarului, i-a strigat pe nume pe fiecare candidat. A urmat cuvântul de învăţătură al ministrului, în cadrul căreia i-a îndemnat pe candidaţi să fie fideli, îndeplinindu-şi cu sârguinţă îndatoririle care decurg din ministeriile pe care le vor primi. După omilie, părintele provincial Emilian Cătălin a rostit asupra candidaţilor rugăciunile de instituire, după care aceştia s-au apropiat primind din mâinile sale Sfânta Scriptură (lectorii) şi vasele sfinte (acoliţii). După cum urmează:
Au primit ministerul lectoratului: fr. Marius Baciu (din Parohia Fericitul Ieremia, Roman); fr. Emanuel-Petrică Blaj (din Parohia Înălţarea Domnului, Sagna); fr. Mihai Cherecheş (din Parohia Sfânta Treime, Butea); fr. Paul Netedu (din Parohia Sfânta Fecioară Maria Îndurerată, Satu Nou - Bâra); fr. Cristian-Petru Pal (din Parohia Adormirea Maicii Domnului, Nisiporeşti).
Slujirea lectorului este legată în primul rând de proclamarea cuvântului Sfintei Scripturi în adunările liturgice. Ei se îngrijesc şi de instruirea credincioşilor în credinţă pentru a primi cu vrednicie sfintele sacramente. În cadrul sfintei Liturghii pot rosti rugăciunea credincioşilor şi, de asemenea, au rolul de a-i ajuta pe credincioşi să participe activ la diferitele celebrări religioase.
Au primit ministerul acolitatului: fr. Andrei-Marius Blaj (din Parohia Înălţarea Domnului, Sagna); fr. Felix-Marian Blaj (din Parohia Înălţarea Domnului, Sagna); fr. Robert Cojoc (din Parohia Inima Neprihănită a Preasfintei Fecioare, Berzunţi); fr. Alexandru Dâncă (din Parohia Adormirea Maicii Domnului, Pildeşti); fr. Gabriel-Mihai Jitaru (din Parohia Petru şi Paul, Bacău); fr. Aurel-Paul Isciuc (din Parohia Sfânta Fecioară Maria Îndurerată, Satu Nou-Bâra); fr. Andrei Mîrţ (din Parohia Adormirea Maicii Domnului, Pildeşti); fr. Mihai Percă (din Parohia Înălţarea Sfântul Cruci, Săbăoani); fr. Ionuţ Totu (din Parohia Înălţarea Sfintei Cruci, Luizi-Călugăra).
Acolitul are un rol deosebit în slujirea Bisericii, mai ales în ceea ce priveşte sfânta Euharistie. Ocupând un loc care să le înlesnească această îndatorire, îi ajută pe preoţi şi pe diaconi în îndeplinirea misiunii lor în cadrul sfintei Liturghii. În calitate de miniştri extraordinari, ei pot distribui sfânta Împărtăşanie credincioşilor şi pot duce sfânta taină (şi sub formă de viatic) celor bolnavi.
În încheiere, înainte de binecuvântarea finală, părintele provincial a mulţumit tuturor celor prezenţi şi felicitându-i pe noii acoliţi, le-a adresat acestora invitaţia de a descoperi în fiecare moment măreţia vocaţiei de creştini şi slujitori ai lui Dumnezeu, conştienţi de faptul că slujirea trupului şi sângelui lui Cristos presupune totodată şi dezvoltarea zilnică a sentimentelor de adoraţie şi respect faţă de sfânta Euharistie.
La sfârşitul Liturghiei, părintele Eugen Răchiteanu, a mulţumit părintelui provincial Emilian Cătălin şi le-a adresat fraţilor instituiţi lectori şi acoliţi ca în ministerul lor să-l slujească şi să-l preamărească pe Dumnezeu.
Fr. Mihai Percă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 decembrie: Roman: Instituire de lectori şi acoliţi
