Ca o încununare a întregului an pastoral dedicat fericitului Anton Durcovici, în perioada 7-12 iulie 2014, în oraşul Roman s-a desfăşurat "Vara Împreună 2014", o activitatea recreativ educativă destinată copiilor şi tinerilor animatori.

An de an "Vara Împreună" a devenit din ce în ce mai cunoscută şi renumită fiind la cea de-a 14-a ediţie şi propunându-se ca o activitate interparohială şi interconfesională, iar în ultimii ani a devenit chiar internaţională datorită copiilor care se reîntorc în vacanţă din străinătate.

Pentru acest an colaborarea dintre Comunitatea "Iosefinii lui Murialdo" şi Centrul Misionar Diecezan a dat naştere tematicii: "Anton Durcovici: un om pentru oameni - ecoul unei vieţi", temă care a îndrumat şi călăuzit activitatea celor peste 260 de copii şi animatori care, prin cântece, dansuri, scenetele de teatru, rugăciune şi cateheză, momentele de formare şi jocuri, au avut posibilitatea de a cunoaşte mai mult şi mai îndeaproape viaţa şi faptele episcopului martir fericitul Anton Durcovici.

A fost o săptămână a bucuriei şi a prieteniei, cu multe activităţi şi lucruri frumoase, cu multă voie bună, clipe de neuitat petrecute împreună.

Demn de remarcat este imnul original, devenit hitul Verii Împreună 2014, cântecul "Un episcop martir", interpretat de pr. Isidor Iacovici, muzica şi text: Matilda Andrici G şi remixat de Deejay Mark Romania, la care a fost adăugată coregrafia instructorului Vero, pe paşi de samba. Un simplu şi succint exemplu, care pe bună dreptate ne determină să spunem că, timp de o săptămână, copiii şi animatorii au fost mai fericiţi alături de fericitul Anton Durcovici!

Pr. Maximilian Horlescu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7-12 iulie: Roman: Fericiţi alături de... fericitul Anton Durcovici

Conținut extern de la photos.gstatic.com Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.