Sâmbătă, 7 septembrie 2013, la Liturghia de la ora 11.00, biserica "Sfânta Tereza" din Roman a avut onoarea de a găzdui ceremonia de depunere a voturilor din cadrul Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus". La eveniment au participat surori terezine din toată ţara.
Pe lângă cele 83 de terezine care au reînnoit votul, s-au numărat 14 care au depus primul vot, iar alte 2 şi-au exprimat dorinţa de a intra în acest ordin şi au făcut primul angajament.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de Preasfinţitul Petru Gherghel, alături de peste 30 de preoţi. Corul parohiei dirijat de către pr. Cristian Dumea, OFMConv., ne-a introdus pe tărâmuri cereşti, iar solistele invitate - Anca Cecilia Păuleţ şi sora ei, Adela, ne-au fermecat cu refrenele Ave Maria de Caccini şi Panis Angelicus.
După sfânta Liturghie, invitaţii au fost au avut parte de o masă tradiţională de post (zi de post şi rugăciune desemnată de către papa Francisc pentru pace în lume), iar grupul de copii din Buhonca ne-a oferit un spectacol popular deosebit.
Le mulţumim terezinelor că au ales Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman anul acesta şi le mai aşteptăm şi altă dată.
Paula Leahu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 septembrie: Roman: Depuneri de voturi în cadrul terezinelor
* * *
Fotografii de la acest eveniment au fost publicate şi pe site-ul Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus": www.terezine.ro în pagina "Album foto".
