În comunitatea "Iosefinii lui Murialdo" din Roman a avut loc sâmbătă, 28 martie 2009, prima întâlnire din cadrul cursului de formare pentru animatori în vederea pregătirii activităţilor estive pentru "Vara împreună", tema din acest an fiind "Sabia din stâncă".
A participat un număr semnificativ de tineri, peste 140, provenind din 22 de parohii. A fost o întâlnire reuşită, asta datorându-se în primul rând entuziasmului tinerilor animatori, al gazdelor şi al participanţilor, alăturându-se acestuia şi vremea minunată de afară!
Începutul zilei de curs a fost marcat de conferinţa susţinută de pr. Maximilian Horlescu referitoare la: "Identitatea animatorului şi aspecte educativ-pedagogice".
În cadrul prezentării pr. Maximilian a expus profilul unui animator, după care, participanţii au fost invitaţi să realizeze profilul animatorului în cinci grupuri de discuţii.
Apoi au urmat câteva momente, în care pr. Fabio Volani a prezentat, în mod succint, istoria,,Săbii din stâncă". Imediat după, au urmat momente formative, în cadrul celor patru ateliere: cateheză, animator, cântece, jocuri.
Tinerii participanţi au fost călăuziţi şi sfătuiţi de organizatori, oferindu-le în acelaşi timp un suport în vederea realizării şi organizării acţiunii "Vara împreună" în parohiile lor.
Sfera de cunoaştere a termenului de "animator" s-a lărgit prin expunerea aptitudinilor, a scopului, a însuşirilor ce trebuie să le prezinte un animator.
Un animator trebuie să-şi însuşească trei calităţi fundamentale: dragostea, răbdarea, empatia.
Animatorul nu se rezumă doar la "a fi animator la Vara împreună". Aceeaşi funcţie sub aceeaşi denumire se poate realiza în grupurile parohiale de cateheză, în campusuri etc.
Următorul curs va avea loc în la 16 mai 2009.
Paul Balint
