Un grup de copii şi tineri din Parohia "Sf. Tereza" din Roman au realizat un program de adoraţie la 25 noiembrie 2007, în solemnitatea Cristos, Regele Universului.

Copiii au fost cei dintâi care s-au adresat lui Cristos prin cuvintele şi rugăciunile pe care le-au gândit şi compus personal, la orele de cateheză pregătitoare pentru adoraţie.

Au fost urmaţi de seminarişti de la Institutului Franciscan din Roman, apoi de persoanele consacrate de pe teritoriul parohiei.

În continuare, tinerii, după mai multe insistenţe şi încurajări, şi-au dat drumul la destăinuiri şi au vorbit inimă la inimă cu Mântuitorul prezent în sfânta ostie, exprimând trăirile personale, de zi cu zi.

Program de adoraţie al copiilor şi al tinerilor s-a încheiat cu adoraţia făcută de întreaga comunitate parohială.

Pr. Claudiu Nedelciu