Duminică, 11 martie 2012, fraţilor studenţi din anul IV le-a fost conferit ministerul minor al acolitatului, în cadrul sfintei Liturghii din capela Institutului Teologic Franciscan din Roman.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de părintele provincial Emilian Cătălin, alături de care au concelebrat preoţi din cadrul Institutului Teologic Franciscan şi al Provinciei.
După proclamarea Evangheliei a urmat momentul instituirii care a început odată cu apelul candidaţilor la acolitat. În cuvântul de învăţătură, părintele provincial a evidenţiat importanţa acestui timp liturgic al Postului Mare pentru purificarea sufletului şi apropierea de Dumnezeu. Adresându-se candidaţilor la acolitat, a accentuat necesitatea purificării interioare în drumul de formare pentru sfânta Preoţie şi a evocat demnitatea acestui minister ce presupune slujirea sfintelor taine.
După omilie a urmat ritualul propriu-zis de instituire a noilor acoliţi, care a constat într-o rugăciune specială rostită de părintele provincial asupra candidaţilor, aceştia primind din mâinile sale vasele sfinte şi exprimându-şi adeziunea de a fi fideli ministerului încredinţat.
În încheiere, înainte de binecuvântarea finală, părintele provincial a mulţumit tuturor celor prezenţi şi felicitându-i pe noii acoliţi, le-a adresat acestora invitaţia de a descoperi în fiecare moment măreţia vocaţiei de creştini şi slujitori ai lui Dumnezeu, conştienţi de faptul că slujirea trupului şi sângelui lui Cristos presupune totodată şi dezvoltarea zilnică a sentimentelor de adoraţie şi respect faţă de sfânta Euharistie.
Au fost instituiţi acoliţi:
-
fr. Avădăni Bogdan
-
fr. Burlacu Alin-Nicolae
-
fr. Chiricheş Emanuel
-
fr. Dancă Iosif, Sr.
-
fr. Dancă Iosif, Jr.
-
fr. Dorcu Emanuel
-
fr. Ilieş Claudiu
-
fr. Mate Ciprian
-
fr. Mârţ Bogdan-Cristian
-
fr. Neculai Ionuţ Liviu
-
fr. Tiba Iosif
Fr. Andrei Bejan, OFMConv.
* * *
Acolitatul reprezintă un minister (o slujire) importantă în drumul de formare spre sfânta Preoţie. Între credincioşii care îndeplinesc anumite slujiri liturgice, aşa cum subliniază şi Cartea sinodală (nr. 50), îi deosebim pe slujitorii instituiţi oficial de către Biserică şi pe cei care ocazional îndeplinesc aceste slujiri. Aleşi din rândul seminariştilor, slujitorii instituiţi (acoliţii) au misiuni specifice. Primirea acestor ministerii îi ajută pe seminarişti să realizeze o apropiere tot mai profundă faţă de cuvântul lui Dumnezeu şi să adâncească relaţia lor cu Cristos, prezent prin excelenţă în taina sfântă a Euharistiei.
Acolitul are un rol deosebit în slujirea Bisericii, mai ales în ceea ce priveşte sfânta Euharistie. Ocupând un loc care să le înlesnească această îndatorire, îi ajută pe preoţi şi pe diaconi în îndeplinirea misiunii lor în cadrul sfintei Liturghii. În calitate de miniştri extraordinari, ei pot distribui sfânta Împărtăşanie credincioşilor şi pot duce sfânta taină (şi sub formă de viatic) celor bolnavi.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11 martie: Roman: Conferirea ministerului minor al acolitatului
