Cu ocazia încheierii Anului dedicat Vieţii Consacrate, joi, 28 ianuarie 2016, mai multe comunităţi de viaţă consacrată s-au adunat în capela Surorilor Clarise de Clauzură din Roman. Împreună au oferit lui Isus Euharisticul seara o oră de adoraţie.
Duminică, 31 ianuarie 2016, dimineaţa, a fost celebrată sfânta Liturghie în semn de mulţumire pentru darul chemării şi harul vocaţiei prezidată de pr. Ionel Fechet, OFMConv.
După sfânta Liturghie, pr. Cristian Clopoţel, OFMConv, a ţinut o reflecţie cu tema Vocaţia profetică a speranţei, în cadrul căreia a reamintit îndemnul papei Francisc pentru Anul Vieţii Consacrate, parafrazând nr. 110 al documentului Vita consecrata: "Voi nu aveţi doar o glorioasă istorie de amintit, ci şi o mare istorie de construit. Priviţi la viitor în care Duhul să vă proiecteze pentru a face cu voi încă lucruri şi mai mari". Părintele spunea că, în baza acestui îndemn, chiar dacă Anul dedicat Vieţii Consacrate se termină, totuşi rămân trei obiective de atins şi de urmat. Acestea sunt:
1. Privirea trecutului cu recunoştinţă, adică a vedea în istoria aceasta carismatică receptivitatea pe care au avut-o înaintaşii noştri de a asculta de Duhul Sfânt şi de a citi semnele timpului. Astfel rememorarea istoriei devine ocazie de a-i mulţumi lui Dumnezeu, de a recunoaşte fragilitatea noastră şi puterea harului său care lucrează prin oameni pentru a-i atrage pe oameni la sine;
2. Trăirea prezentului cu pasiune, adică a fi însufleţiţi de bucuria de a trăi evanghelia, idealul lui Cristos până la deplina identificare cu el. Aceasta înseamnă disponibilitate de iubi şi a sluji asemenea lui până la oferirea deplină de sine, după cum ne inspiră Duhul lui Dumnezeu, deschişi cu generozitate spre fantezia carităţii. Nu singuri, ci împreună, formând comunităţi care să întărească această "comunitate mamă" a Bisericii, formându-ne, crescând, în a fi "experţi" în realizarea comuniunii fraterne.
3. Îmbrăţişarea viitorului cu speranţă, întemeiată pe promisiunile lui Dumnezeu care nu dezamăgeşte niciodată, o speranţă care nu priveşte viitorul nostru ca organizaţii religioase, ci misiunea carismatică, profetică pe care am fost aleşi să o împlinim în lumea în care trăim.
Ne putem da seama aşadar că Anul Vieţii Consacrate nu a fost convocat pentru ca să ne mai cunoască lumea, să ştie că existăm în Biserică sau pe acest pământ ca nişte ciudăţenii şi nici ca să ne facem publicitate, ci pentru noi înşine, pentru a conştientiza mai bine cine suntem sau cine suntem chemaţi să fim şi care este misiunea noastră acum şi în viitor în lumea aceasta din care provenim şi în mijlocul căreia trăim.
Astfel am descoperit calităţile profetului, mesagerul evangheliei, cuvântul lui Dumnezeu şi anume: chemarea, slujirea, fidelitatea, martiriul, conştiinţa critică a prezentului. Am înţeles că, dacă ne asumăm aceste calităţi, putem da un răspuns lumii în care trăim cu privire la cine suntem noi şi ce trebuie noi să facem.
Modalitatea prin care descoperim şi înţelegem acestea este rugăciunea care nu înseamnă în primul rând a-i vorbi lui Dumnezeu, ci a se lăsa privit de Dumnezeu pentru ca el să lumineze toate aspectele pozitive şi negative ale vieţii noastre.
Având în vedere drumul parcurs, suntem recunoscători pentru modul în care Dumnezeu ne-a călăuzit şi a fost prezent în viaţa noastră. În acelaşi timp recunoaştem că am experimentat slăbiciunea şi fragilitatea, greutatea de a fi perseverenţi pe drumul iubirii şi al dăruirii gratuite. Privind spre viitor, vedem că ni se deschide posibilitatea de a continua drumul cu vigilenţă şi curaj pentru a face alegeri care să onoreze caracterul profetic al identităţii noastre. Să fim mereu pe "drum" cu acea virtute care este o virtute pelerină: bucuria despre care papa Francisc spunea: "Bucuria evangheliei să umple inima şi întreaga viaţă a celor care se întâlnesc cu Isus. Cu Isus Cristos mereu se naşte şi renaşte bucuria".
Persoanele consacrate din zona Roman
