Luni, 22 octombrie 2012, în Parohia "Isus, Bunul Pastor" din Roman, credincioşii i-au sărbătorit pe sfânta Maria Bertilla Boscardin din Congregaţia "Surorile Maestre ale Sfintei Dorotea" şi pe fericitul papă Ioan Paul al II-lea.
Adunaţi toţi la un loc în acelaşi gând, surorile împreuna cu fetele din căminul mănăstirii, părinţii capucini şi restul credincioşilor am făcut ca această sărbătoare să răsune prin cântecele şi rugăciunile adresate acestor două modele de credinţă, mai ales în acest an dedicat credinţei.
La predică, părintele paroh Francisc Fărcăşel a făcut o asemănare a vieţilor umile ale celor două modele de urmat, prezentând pe scurt sacrificiul, slujirea şi iubirea pe care i-au purtat-o lui Dumnezeu.
A vorbit despre viaţa consacrată a sfânta Maria Bertilla, care şi-a trăit viaţa după acest program: "Lui Dumnezeu glorie, aproapelui toată bucuria, mie tot sacrificiul" (cuvinte din jurnalul ei).
Apoi, părintele a făcut referire la fragmentul evanghelic când Isus îl întreabă pe Petru dacă îl iubeşte, iar Petru îi răspunde: "Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc!", evidenţiind cum şi papa Ioan Paul al II-lea a trăit făcând toate din iubire pentru Dumnezeu, ultimele sale cuvinte fiind: "Sunt fericit şi la fel să fiţi şi voi".
La sfârşit am primit binecuvântarea prin mijlocirea fericitului Ioan Paul al II-lea şi a sfintei Maria Bertilla.
Petronela Luiza Antonetta
şi Surorile Dorotee
