Luni, 18 octombrie 2021, în ziua sărbătorii Sfântului Luca, evanghelist şi medic, patronul tuturor lucrătorilor sanitari, în bisericile "Isus, Bunul Păstor" din Roman, "Sfinţii Petru şi Paul" din Bacău, cât şi în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi s-au celebrat sfinte Liturghii speciale pentru a mulţumi şi a cere binecuvântarea Domnului pentru medici, asistenţi medicali şi sociali, infirmieri, farmacişti, personal auxiliar, voluntari şi pentru cei care se îngrijesc de cei bolnavi.

La Roman, comunitatea "micilor samariteni catolici", personalul sanitar (medici, asistenţi, farmacişti şi infirmieri), care activează în cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă, Roman cât şi cei din mediul privat, s-a unit în rugăciune la ora 18.00, în cadrul unei celebrări solemne. Prin acest gest ne-am exprimat recunoştinţa faţă de cei care dau din timpul lor pentru a-i îngriji pe cei bolnavi cu profesionalism, iubire şi devotament, iar lucrătorii sanitari, prin mijlocirea şi binecuvântarea Sfântului Luca au primit un nou mandat de slujire în folosul oamenilor şi pentru binele comunităţii. De asemenea, părintele Iacob, parohul comunităţii, ne-a amintit la predică să acţionăm în slujirea noastră asemenea bunului samaritean, căutând să-l vedem pe Isus în cel pe care-l îngrijim.

La sfârşitul celebrării am rostit o rugăciune în cinstea Fericitului Ieremia, rugăciune pe care cei prezenţi s-au angajat să o spună atunci când îşi încep slujirea în spital.

Amintesc că în cadrul spitalului este o capela ce are ca patron pe Sfântul Luca unde se celebrează Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare de poruncă. De asemenea, un preot stă mereu la dispoziţia credincioşilor încercaţi de suferinţă şi care găsesc vindecare şi mângâiere în primirea sfintelor sacramente. (Pr. Albert Babiaş)

La Bacău, sărbătoarea lucrătorilor sanitari s-a desfăşurat duminică, 17 octombrie, pentru a putea participa mai multe cadre medicale. Sfânta Liturghie s-a celebrat seara, la ora 18.00, şi a fost urmată de un moment de comuniune.

În cadrul omiliei, părintele Richardo-Dominic Baciu, le-a amintit tuturor celor angrenaţi în slujirea bolnavilor să adâncească în ei conştiinţa că toate gesturile, sfaturile, alegerile şi cuvintele lor au un ecou care trece de domeniul strict profesional şi devine mărturie de credinţă trăită. Astfel, profesia lor se înalţă la demnitatea de adevărat apostolat al lui Isus Cristos. Totodată, părintele i-a îndemnat să continue cu bucurie şi generozitate misiunea lor, să aibă mereu compasiune şi să dea dovadă de profesionalist în îngrijirea medicală, să alerge la ajutorul lui Isus în dificultăţi şi să se roage pentru cei pe care îi îngrijesc, aşa cum şi bolnavii se roagă pentru ei.

Sfânta Fecioară Maria, tămăduitoarea bolnavilor, şi Sfântul Luca, să ofere bucurie, haruri bogate şi multă mulţumire sufletească lucrătorilor sanitari în slujirea celor suferinzi şi a celor ce au mai mare nevoie. (Pr. Richardo-Dominic Baciu)

La Iaşi, Sfânta Liturghie de la ora 18.00 a fost celebrată de episcopul diecezei noastre, PS Iosif Păuleţ, care i-a purtat în rugăciune pe toţi medicii şi lucrătorii sanitari prezenţi, pe cei care nu au putut participa din cauza concediului medical nedorit, fie din alte motive, dar şi pe lucrătorii sanitari care au trecut la cele veşnice anul acesta. Totodată, i-a felicitat pentru slujirea pe care o desfăşoară în mediul spitalicesc şi i-a asigurat de rugăciunea sa constantă.

E o mare mângâiere şi încurajare să vedem cum Isus Cristos, medicul divin, face ca mereu să ridice din rândul nostru creştini gata să slujească, slujitori cu inimă largă şi generoasă, lucrători sanitari care să dezvăluie misterul iubirii lui Dumnezeu faţă de cei mici şi bolnavi. Făcând acest lucru lucrătorii sanitari răspund chemării de fi imagine vie a lui Cristos şi a Bisericii sale în iubirea faţă de bolnavi şi suferinzi.

Sfântul Luca să-i ajute pe toţi lucrătorii sanitari să fie disponibili, să aibă respect faţă de fiecare bolnav, să încurajeze şi să mângâie prin cuvintele şi faptele lor, să fie purtători de speranţă şi să aibă credinţă puternică pentru ca Duhul Sfânt să lea tărie în a înfrunta situaţiile delicate şi complexe care apar inevitabil. (Pr. Mihai Galaţanu)

*

Propunem şi două rugăciuni pentru personalul sanitar

  • Doamne, Părinte Sfânt, la începutul acestei noi zile îţi ofer munca mea, pe care vreau s-o îndeplinesc spre slava numelui tău şi pentru binele fraţilor. După exemplul Fericitului Ieremia, care timp de 40 de ani a slujit pe confraţii săi în suferinţă, doresc să mă dedic celui bolnav cu o faţă senină, blândă şi îngăduitoare; ajută-mă ca în cel suferind pe care vreau să-l slujesc să te văd pe tine şi fă ca timpul petrecut alături de el să aducă roade pentru viaţa veşnică. Amin.

  • Doamne Isuse,
    Medic divin, care în viaţa pământească ai demonstrat o predilecţie şi o iubire specială pentru cei care suferă şi care cred în misterul de vindecare, ajută-ne să ne pregătim ca întotdeauna să ameliorăm suferinţele fraţilor noştri. Conştienţi de marea misiune care ne este încredinţată, fă ca în îndeplinirea de zi cu zi a serviciului să fim un instrument de milostivire şi dragoste. Luminează mintea noastră, ghidează mâinile noastre, fă ca în inimile noastre să avem grijă şi compasiune.
    Fă-ne, Doamne, samariteni buni, gata să acceptăm, să tratăm, să consolăm pe cei pe care îi întâlnim în activitatea noastră.
    Binecuvântează munca noastră şi acordă-ne întotdeauna darul iubirii, pentru ca la sfârşitul pelerinajului nostru pământesc să putem contempla întâlnirea cu tine în gloria cerească. Amin.

Oficiul pentru Pastoraţia Sanitară

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 octombrie: Roman, Bacău şi Iaşi: Celebrări pentru lucrătorii sanitari

* * *

Roman: Celebrare specială, în sărbătoarea Sfântului Luca, pentru personalul sanitar

Iaşi, Roman şi Bacău: Invitaţie la Sfânta Liturghie pentru lucrătorii sanitari