Duminică, 12 februarie 2017, la biserica "San Vitale" din Roma, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 16.00, s-a celebrat Ziua Vieţii Consacrate.
Această sărbătoare a fost precedată de o oră de adoraţie, celebrată de pr. Irimia Romică Pal.
La dorinţa lui expresă, a participat Preasfinţitul Gianrico Ruzza, episcop al Sectorului Centru Roma care, împreună cu părintele paroh Mons. Daniele Micheletti, pr. Isidor Iacovici, Mons. Lucaci Anton, Mons. Pierpaolo Felicolo, Mons. Ionuţ Strejac şi alţi preoţi prezenţi au celebrat o sfântă Liturghie solemnă.
La predică, Preasfinţitul Gianrico Ruzza, comentând lecturile zilei, a îndemnat persoanele consacrate prezente cât şi pe credincioşi să ţină cont că unul dintre imperativele trăirii credinţei este cel de a fi totdeauna în mişcare, pe drum, acesta dând şi vitalitate credibilităţii şi vestirii Cuvântului lui Dumnezeu. Citându-l şi pe Sfântul Părinte papa Francisc, episcopul a continuat spunând că persoanele consacrate sunt invitate să meargă în diferitele tipuri de periferii ale societăţii, acolo unde este mai mare nevoie ca Isus să fie făcut prezent. Nu putem uita nici corul care, prin cântul lui, ne-au invitat pe toţi să-i dăruim Mântuitorului mâinile, picioarele, ochii şi buzele noastre pentru ca Isus să poată vorbi şi astăzi tuturor oamenilor de bunăvoinţă.
La sfârşitul sfintei Liturghii, pr. Isidor Iacovici, responsabilul cu pastoraţia credincioşilor români rezidenţi în Roma, a mulţumit Preasfinţitului pentru prezenţă şi pentru atenţia pe care o manifestă faţă de comunitatea noastră ori de câte ori este invitat. De asemenea, a adus mulţumiri şi Mons. Daniele Micheletti pentru găzduire şi pentru colaborarea rodnică avută până în prezent.
După sfânta Liturghie, prin grija pr. Isidor Iacovici şi a unor doamne binevoitoare, episcopul, preoţii, persoanele consacrate şi toţi credincioşii prezenţi s-au deplasat în curtea parohiei unde au servit tradiţionalele sarmale şi alte bucate cu iz românesc.
Pr. Damian Pătraşcu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12 februarie: Roma: Ziua Vieţii Consacrate.
