În sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, miercuri, 8 decembrie 2021, comunitatea românilor catolici din Roma şi-a sărbătorit hramul în Bazilica "San Vitale". Sfântă Liturghie a fost celebrată la ora 16.00 şi a fost prezidată de către Excelenţa Sa Mons. Benoni Ambăruş, episcop auxiliar de Roma.

Sărbătoare, credinţă şi mulţumire! Cu aceste trei substantive putem descrie momentul de har ce a însufleţit fiecare credincios, prezent la sărbătoarea patronală în cinstea Sfintei Fecioare Maria, născută fără pata păcatului strămoşesc.

Orice sărbătoare ne aduce împreună şi pe lângă caracteristica armoniei reprezintă şi un mod de manifestare a credinţei în Providenţa divină, chiar şi în aceste timpuri pandemice dificile.

Credinţa s-a manifestat prin participarea la jertfa Sfintei Liturghii, şi a fost întărită prin cuvântul de învăţătură oferit de către PS Benoni Ambăruş, episcop auxiliar de Roma. Excelenţa Sa a accentuat următoarea idee: nu avem un Dumnezeu tiran şi nici rigid în judecată, ci un Dumnezeu care merge în căutarea omului slab pentru a-i reda demnitatea de fiu, pierdută din cauză păcatului şi a neascultării. În acest plan de răscumpărare a omului, el alege o femeie, o mamă în persoana Fecioarei Maria, păstrată neatinsă de orice prihană a păcatului strămoşesc, ca semn de speranţă sigură şi de mângâiere pentru poporul peregrin pe pământ.

Răspunsul pe care omul îl poate oferi, faţă de gestul lui Dumnezeu şi faţă de Mama cerească, este mulţumirea ca responsabilitate de cooperare la planul de mântuire: "Iată slujitorul/slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!" (Lc 1,38).

Momentul de sărbătoare s-a încheiat cu recunoştinţa părintelui paroh Isidor Iacovici, care prin cuvinte simple a apreciat implicarea tuturor şi i-a întărit pe credincioşi în mărturisirea credinţei şi pe mai departe.

În acelaşi timp, un gând de mulţumire şi de rămas bun a fost adresat şi de către ES George Gabriel Bologan, ambasador al României în Republica Italiană, care în luna februarie a anului 2022 îşi va încheia mandatul de la Roma.

Pr. Emilian Jitaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 decembrie: Roma: Zi de mulţumire în cinstea Sfintei Fecioare Maria