Roma: Hramul comunităţii românilor catolici din Parohia "San Vitale"

Vineri, 8 decembrie 2023, la ora 16:00, în Parohia "San Vitale" din Roma, comunitatea românească a celebrat hramul, "Neprihănita Zămislire". La această sărbătoare, la invitaţia părintelui paroh Isidor Iacovici, au participat episcopul auxiliar al Romei, Preasfinţitul Benoni Ambăruş, şi numeroşi preoţi români studenţi.

În cadrul predicii, Preasfinţitul Benoni a subliniat următorul citat din evanghelia zilei: "Atunci, Maria a spus: «Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!»" (Lc 1,38). În evanghelie, Maria, vizitată fiind de îngerul Gabriel, se încredinţează lui Dumnezeu, spune "da"-ul ei, cu toate că nu ştia prea bine ce o aşteaptă. Plecând de la acest episod, Preasfinţitul i-a încurajat pe credincioşi să urmeze exemplul Sfintei Fecioare Maria şi să se încreadă în acţiunea creativă a Duhul Sfânt.

La finalul Sfintei Liturghii, toţi cei prezenţi au fost invitaţi să rămână pentru alte câteva momente pentru a continua sărbătoarea. Astfel, cu toţii, de la mic la mare, s-au adunat în curtea bisericii, unde, printre glume şi râsete, s-au consumat câteva dintre preparatele tipic româneşti.

Sabrina Butacu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 decembrie: Roma: Hramul comunităţii românilor catolici din Parohia "San Vitale"