"Din ziua de 24 aprilie 2010 până în ziua de 1 mai 2010 vom avea ca oaspete de seamă statuia preasfintei Fecioare Maria de la Fatima. Devoţiunea mariană a fost dintotdeauna una dintre constantele de bază ale comunităţii noastre parohiale. Vom învăţa de la Maria şi cu Maria să-l preamărim pe Dumnezeu-Tatăl pentru darul iubirii sale, îl vom recunoaşte şi-l vom adora pe Fiul său care se naşte, moare şi învie pentru mântuirea noastră, vom învăţa cum se manifestă forţa Duhului Sfânt, vom învăţa să iubim Biserica şi unitatea ei şi mai ales vom învăţa că lumea are nevoie de o continuă convertire". Cu aceste cuvinte ale Mons. Daniele Micheletti, parohul comunităţii "San Vitale" din Roma, cărora li s-a adăugat şi îndemnul parohului comunităţii române, pr. Isidor Iacovici, au fost invitate comunităţile italiană şi română să întâmpine statuia sfintei Fecioare Maria de la Fatima, ajunsă la Roma prin intermediul Mişcării Mariane "Mesajul de la Fatima".
Odată primită în biserica "San Vitale", "Maria de la Fatima", aşa cum i-au spus cei mai mulţi a şi fost asaltată de numărul mare de credincioşi, fie italieni, din parohie, fie români aflaţi la Roma, fie credincioşi din lumea întreagă, pelerini în Cetatea Eternă.
Statuia este însoţită şi de relicve ale celor doi copii, Francisc şi Iacinta, beatificaţi de către papa Ioan Paul II în ziua de la 13 mai 2000, la Fatima.
Duminică, începând cu ora 15.00 comunitatea română a organizat un rozariu special, coordonat de pr. Daniel Iacobuţ şi diaconul Ciprian Bejan-Piser, rozariul în cadrul căruia s-au meditat misterele de slavă. În timpul acestui moment de rugăciune, un tânăr a aprins una câte una fiecare din lumânările unui rozariu care, spre final, a devenit simbol al iubirii şi al sacrificiului celor prezenţi. Misterele au fost conduse de către cinci tineri şi tinere.
În cadrul sfintei Liturghii de la ora 16.00, pr. Isidor Iacovici a amintit celor prezenţi semnificaţia şi importanţa statuii Sfintei Fecioare Maria de la Fatima şi i-a invitat ca în zilele care urmează, fiecare să treacă măcar pentru câteva clipe prin faţa ei, să înalţe o rugăciune şi să-i ceară Mamei cereşti ceea ce este într-adevăr necesar pentru mântuirea sufletului.
Fiind Duminica Bunului Păstor şi ca atare şi Duminica Vocaţiilor, pr. Isidor a insistat să-i cerem sfintei Fecioare Maria să ne ajute "să cunoaştem" şi mai bine "glasul" lui Isus, pentru a putea împlini cu fidelitate vocaţia pe care fiecare a primit-o din partea lui Dumnezeu.
La finalul sfintei Liturghii s-a făcut o rugăciune specială, în cadrul căreia au fost amintiţi Sfântul Părinte papa, episcopii, preoţii şi diaconii, credincioşii în general, bolnavii, cei care stau în mod voit departe de Dumnezeu, ca şi răposaţii noştri.
În aceeaşi invitaţie, cei doi parohi, Mons. Daniele Micheletti şi pr. Isidor Iacovici, profitând şi de sărbătoarea sfinţilor patroni ai bisericii, au continuat: "Pe parcursul săptămânii vom celebra şi sărbătoarea sfinţilor patroni (Sfinţii Vitale, soţia sa, Valeria şi copiii lor, Gervaziu şi Protasiu). Vrem să fie aceasta o sărbătoare a «porţilor deschise», un dialog al parohiei cu propriul teritoriu, pentru a face din biserica noastră o casă deschisă tuturor oamenilor de bunăvoinţă".
În biserica "San Vitale" se celebrează sfânta Liturghie pentru românii prezenţi la Roma şi împrejurimi în fiecare duminică la orele 10.00 şi 16.00, iar în biserica "Sfânta Fecioară Maria, Pricina Bucuriei Noastre", din Grotte Celoni, în fiecare duminică la ora 12.30.
Pr. Felician Tiba
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 aprilie: Roma: Statuia Sfintei Fecioare Maria de la Fatima şi la români