Roma: Jubileul Migranţilor şi Liturghia de deschidere a anului universitar
Duminică, 5 octombrie 2025, comunitatea românilor catolici de la Roma a avut parte de o duminică plină de momente frumoase care au îmbinat spiritualitatea, bucuria întâlnirii şi tradiţiile: Liturghia din Piaţa "Sfântul Petru" din cadrul Jubileului Migranţilor şi Liturghia de deschidere a anului universitar, celebrată în Bazilica "San Vitale".
În zilele de 4 şi 5 octombrie, la Roma s-a desfăşurat Jubileul Migranţilor, un eveniment dedicat persoanelor aflate departe de ţările lor de origine, organizat în cadrul Anului Jubiliar 2025. Evenimentul a făcut parte din calupul jubileelor tematice care, pe parcursul anului, aduc în centrul atenţiei diverse categorii sociale şi profesionale, sub semnul milostivirii şi al solidarităţii creştine.
Manifestarea a reunit credincioşi, preoţi şi reprezentanţi ai diferitelor comunităţi migrante din întreaga lume, într-un moment de rugăciune, reflecţie şi comuniune. Printre aceste comunităţi, s-a numărat şi un grup de români de la Bazilica Paleocristiana "San Vitale" şi de la Biserica "Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae" din Grotte Celoni.
Îmbrăcaţi cu cămăşi tradiţionale româneşti, având în mâini drapelul României şi pregătiţi să înfrunte vremea înşelătoare, pelerinii români au venit cu suflete deschise şi bucuria de a participa la Sfânta Liturghie care a avut loc în Piaţa "Sfântul Petru" de la Roma. Chiar dacă începutul toamnei a adus alternanţe de soare şi ploaie, atmosfera a rămas una senină şi plină de entuziasm. Credincioşii au participat cu emoţie la momentele de rugăciune, uniţi de aceeaşi credinţă şi speranţă.
În cadrul omiliei, Papa Leon al XIV-lea a adresat un mesaj de încurajare migranţilor şi refugiaţilor, amintind importanţa primirii, integrării şi respectului faţă de demnitatea fiecărei persoane: "Nu este vorba atât de «a pleca», este vorba de «a rămâne» pentru a-l vesti pe Cristos prin primire, compasiune şi solidaritate: a rămâne fără a ne refugia în confortul individualismului nostru, a rămâne pentru a-i privi în faţă pe cei care sosesc din ţări îndepărtate şi martirizate, a rămâne pentru a le deschide braţele şi inimile, a-i primi ca fraţi, a fi o prezenţă de mângâiere şi speranţă pentru ei".
După Sfânta Liturghie, în grădinile Castelului "Sant'Angelo" a avut loc Sărbătoarea Popoarelor (Festa dei Popoli), în cadrul căruia şi un grup de români a avut un moment de dans tradiţional. Alături de ei, peste 20 de grupuri etnice au oferit momente de muzică, dans şi cântec, transformând grădinile castelului într-un adevărat mozaic de tradiţii şi culori, simbol al diversităţii şi al comuniunii între popoare.
Pentru comunitatea românilor de la Roma, participarea la acest jubileu a fost un prilej de comuniune şi recunoştinţă, o reînnoire a legăturii cu Biserica universală şi o dovadă că, dincolo de vreme sau distanţă, credinţa rămâne un punct de întâlnire indiferent de ţară, naţiune, cultură şi limbă.
În după-amiaza aceleiaşi zile de 5 octombrie 2025, la Bazilica "San Vitale" a avut loc un alt moment deosebit care a umplut întreaga Biserică de tinereţe: Liturghia de deschidere a anului universitar.
Iniţiativa, devenită deja tradiţie, îi aparţine părintelui paroh Isidor Iacovici care, la începutul Sfintei Liturghii, a adresat un cuvânt de bun venit tuturor preoţilor studenţi şi participanţilor, subliniind importanţa spirituală a începutului unui nou an universitar.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de Mons. Mihăiţă Blaj, alături de care au concelebrat părintele paroh Isidor Iacovici şi alţi 17 preoţi studenţi.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Eronim Vârgă, care a avut ca idee centrală faptul că credinţa noastră se bazează pe încrederea în Dumnezeu. "A crede înseamnă a te încrede", spune părintele, continuând: "Mai am eu oare încredere în Dumnezeu atunci când îi spun cu durere: «De ce îngădui această suferinţă? De ce această boală, acest deces?» Acestea sunt momentele în care spun: «Da, Doamne, am nevoie să mă ajuţi, să-mi întăreşti credinţa. Ajută-mă să am încredere chiar şi atunci când nu pot înţelege, când nu mai este nimeni să mă ajute.»"
El a subliniat că iertarea se naşte acolo unde sufletul se lasă atins de milostivirea lui Dumnezeu. Să ai încredere, chiar şi atunci când rugăciunea pare că nu este ascultată. "Cine crede în Dumnezeu descoperă că zicala «Credinţa poate muta şi munţii» nu este deloc departe de adevăr. De multe ori, credinţa nu a mutat neapărat munţii din afară, dar a schimbat munţii dinăuntru: munţii fricii, munţii deznădejdii, munţii urii, munţii răzvrătirii".
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Isidor Iacovici le-a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru participare, adresând şi un cuvânt de încurajare tuturor studenţilor care au început sau urmează să înceapă în aceste zile un nou an universitar.
Îi mulţumim şi noi părintelui paroh pentru frumoasele iniţiative care au adus comunitatea românilor din Roma împreună, atât la Sfânta Liturghie, cât şi la Jubileul Migranţilor, momente care ne aduc mai aproape unii de alţii, dar şi mai aproape de Dumnezeu.
Francesca-Paula Pelciar
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5 octombrie: Roma: Jubileul Migranţilor şi Liturghia de deschidere a anului universitar