Sâmbătă, 3 iulie 2021, la orele 9.00 şi 11.00, şi duminică, 4 iulie 2021, la ora 9.30, au fost zile şi celebrări încărcate de sărbătoare: 67 de adolescenţi l-au primit pe Duhul Sfânt. Sfintele Liturghii au fost prezidate de ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti.
Viaţa este formată din diferite etape ce marchează atât misiunea în cadrul unei societăţi civile, cât şi creşterea la nivel spiritual. În viaţa de credinţă avem aceste sacramente ale iniţierii creştine, pe care Biserica le oferă fiilor ei prin mandatul misionar primit de la Isus. După sacramentul Botezului, cerut de părinţi şi naşi, după apropierea de Isus prin sacramentul Spovezii şi al Euharistiei, urmează primirea Duhului Sfânt prin sacramentul Mirului pentru a fi capabili de a oferi lumii o mărturie creştină după "pasul posibil" care poate să fie realizat de fiecare.
Pentru o astfel de mărturie s-au pregătit şi cei 67 de adolescenţi sub îndrumarea părinţilor Laurenţiu şi Emilian, a catehiştilor şi toţi împreună sub grija şi călăuzirea pastorală a părintelui paroh, Isidor Iacovici.
În cadrul predicii, ÎPS Aurel, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, a prezentat care sunt caracteristicile acestei mărturii creştine, pe care adolescenţii, cu ajutorul Duhului Sfânt, trebuie să şi le însuşească în viaţa lor. Aceste caracteristici sunt definite de iubire, foc şi mărturie. Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele trebuie să ardă acele tentaţii ale lumii pentru ca într-adevăr mărturia lor să fie autentică. Un exemplu în acest sens a fost fericitul Carlo Acutis care a ştiut să se folosească de mijloacele acestei lumi pentru a vorbi despre Isus.
La final, câte un adolescent din fiecare comunitate a adresat un cuvânt de mulţumire pentru toţi cei prezenţi, şi un gând de preţuire faţă de ÎPS Aurel care, deşi având un program încărcat, şi-a oferit disponibilitatea pentru a fi prezent în mijlocul credincioşilor români din diaspora. Mulţumirea a fost completată şi de părintele Isidor, prin recunoştinţa arătată faţă de efortul părinţilor de a-i purta pe adolescenţi la cateheza duminicală, dar şi faţă de fiecare credincios pentru statornicia arătată în aceste timpuri dificile pe care le trăim cu toţii.
Sfintele celebrări s-au încheiat în armonia urărilor de bine împărtăşite între toţi cei prezenţi şi bucuria adolescenţilor de fi plini de Duhul Sfânt pentru fi capabili să ofere lumii o mărturie creştină.
Pr. Emilian Jitaru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3-4 iulie: Roma: Conferirea sacramentului Mirului în comunităţile din Grotte Celoni şi San Vitale
