Roma: Concert de master susţinut de fr. Marcel Balint ca dirijor orchestră şi compoziţie corală

Concertul de master susţinut de fratele Marcel Balint, OFMConv., a avut loc în ziua de 30 mai 2023, în Bazilica "Sfinţii Doisprezece Apostoli" din Roma şi a constituit împlinirea unui parcurs de formare muzicală prin dirijarea orchestrei şi a corului polifonic din cadrul Institutului Pontifical de Muzică Sacră. Auditoriului au fost prezentate operele "Magnificat" în Re major, BWV 243, de J.S. Bach şi "Missa Solemnis" în Do major, KV 337 de W.A. Mozart.

De remarcat evenimentul unic al concertului, când prima dată în cadrul examinării se execută o piesă compusă de unul dintre candidaţi - Te Deum pentru solişti, cor şi orchestră, compus de către fr. Marcel. O prezentare "solemnă" a confratelui nostru, nu atât pentru statura impunătoare, cât mai ales pentru bravura şi maturitatea cu care a stârnit curiozitatea şi senzaţia plăcut pătrunzătoare pe care le-am putut "culege" prin afirmaţia: "Vezi că se poate şi la fraţii conventuali!". Un sentiment de mândrie a pătruns, ca un fior, înlăuntrul stării umane şi care a dus la manifestarea sentimentelor de recunoştinţă faţă de acela care a reuşit, spre finalul concertului, să implice şi auditoriul într-o mulţumire colectivă prin Te Deum-ul, o compoziţie magistrală ce-i aparţine.

"Te Deum-ul a fost compus pentru a-i implica pe cei prezenţi printr-un stil psalmodic foarte simplu, dar dotat cu o muzicalitate liturgică; în acelaşi timp, corul se diversifică printre numeroasele forme compoziţionale transmise de marii maeştri ai muzicii din trecut (contrapunct, declinaţia renascentistă a psalmilor - falso bordone -, forma de fugă, motet etc.). Acest imn de mulţumire faţă de Dumnezeu la sfârşitul şcolii noastre capătă un aspect şi mai solemn prin orchestraţia creată de colegul meu Marco Eduardo Torres, căruia îi mulţumesc din suflet", a ţinut să precizeze şi să mulţumească fratele Marcel la sfârşitul concertului.

Totodată gânduri de recunoştinţă se îndreaptă către toţi aceia care i-au fost sprijin şi îndrumător pe întregul parcurs de pregătire: maeştrii, rude, Provincia franciscană. Mulţumiri, de asemenea, fraţilor şi prietenilor veniţi din diferite părţi ale Italiei şi care au împărtăşit bucuria fratelui Marcel prin prezenţa la eveniment, semn de solidaritate şi de recunoştinţă pentru darurile primite şi pentru truda depusă în aceşti ani de formare muzicală.

A urmat, apoi, o agapă fraternă în incinta Curiei Generale la care au fost invitaţi toţi cei care au venit să-l asculte şi să-l încurajeze.

Îl felicităm pe fratele Marcel şi îi dorim o rodnică activitate în domeniul muzicii!

Pr. Augustin Vereş, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 mai: Roma: Concert de master susţinut de fr. Marcel Balint ca dirijor orchestră şi compoziţie corală

Conținut extern de la Facebook Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe Facebook ↗