Institutul Fraţilor Şcolilor Creştine anunţă că la 22 aprilie 2014 a început cel de-al 45-lea Capitul General, având ca moto "Această operă a lui Dumnezeu este şi a noastră". Se desfăşoară în casa fraţilor din Roma, în prezenţa a 93 de fraţi din 32 de ţări, încheierea fiind prevăzută pentru 8 iunie 2014. Printre participanţi este şi fr. Vicenţiu Ghiurcă, singurul reprezentant pentru provincia FSC "Europa Centrală", din care face parte şi România. Actualul superior general este Alvaro Rodríguez Echeverría. Capitulul general este organizat odată la şapte ani.
Sfântul Ioan de La Salle, fondatorul FSC, a convocat pentru prima oara comunitatea sa de fraţi consacraţi în anul 1694, la Paris. După 320 de ani, Fraţii Lasallieni se adună încă o dată pentru alegerea unui nou superior general, pentru a defini şi pentru căuta împreună răspunsuri la provocările educative şi pastorale pentru următorii şapte ani.
La Salle este o instituţie religioasă care are scopul de a promova educaţia umană şi creştină a tinerilor, în mod special a celor sărăci, după ministerul încredinţat de Biserică. Timp de peste 300 de ani, Fraţii Lasallieni şi-au consacrat viaţa acestei misiuni. Azi, acest institut este prezent în peste 80 de ţări din lume, educând, împreună cu laicii, noile generaţii într-o diversitate mare de centre: de la şcoli maternale şi primare, până la o vastă reţea de universităţi; centre de primire pentru copiii străzii şi cămine pentru copii şi tineri în situaţie de risc.
Actualmente în ţară opere lasalliene sunt prezente la Iaşi, unde fraţii conduc un centru de plasament pentru copii şi tineri, şi la Pildeşti, localitate din judeţul Neamţ, unde congregaţia are un liceu cu profil tehnologic pentru tinerii de la ţară.
Fr. Jesus Sagredo, FSC