În Duminica Bunului Păstor, 8 mai 2022, comunitatea catolică din Milano a primit vizita PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, în oraşul Rho.
La ora 10.30 membrii comunităţii îmbrăcaţi în costume populare au dorit să-l primească pe PS Petru cu pâine şi sare. Părintele Paul Căliman, responsabil cu românii de la Milano, l-a întâmpinat pe Preasfinţitul Petru spunându-i "Bun venit!" alături de parohul comunităţii italiene, pr. Diego Crivelli, care l-a felicitat şi i-a mulţumit pentru prezenţă.
Sfânta Liturghie animată de corul comunităţii a început la ora 11.00. Preasfinţitul Petru a salutat întreaga comunitate exprimându-şi bucuria de a putea celebra Sfânta Liturghie pentru românii din această zonă a Italiei. La Sfânta Liturghie a participat şi pr. Paul Budău, paroh de Gherăeşti.
După ce lecturile au fost proclamate de membrii comunităţii, Preasfinţitul a evidenţiat la predică prin cuvinte simple şi frumoase importanţa lui Cristos, care continuă să aibă grijă de turma sa prin păstorii săi. Credincioşii s-au bucurat să participe la Sfânta Liturghie prin cânt şi rugăciune.
La sfârşitul Liturghiei un reprezentat al comunităţii a adresat un cuvânt de mulţumire pentru grija Diecezei de Iaşi pentru credincioşii din diaspora, dorinţa de a transmite mai departe valorile tradiţionale, în special credinţa, tinerelor generaţii în frumosul grai românesc şi o invitaţiei la a ne susţine reciproc prin rugăciune.
Sărbătoarea a continuat cu agapa frăţească la care au luat parte atât păstorii celebranţi, cât şi membrii comunităţii care au pus la dispoziţie bucatele pregătite. Astfel PS Petru a avut posibilitatea să îi salute pe fiecare în parte, să asculte atât împărtăşirile personale, cât şi să adreseze un cuvânt de încurajare.
Comunitatea catolică din Milano
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 mai: Rho: Vizita PS Petru Sescu la comunitatea catolicilor români din Milano
