În perioada 21-24 decembrie 2024, comunitatea catolică din Padova a avut bucuria de a-l primi în mijlocul său pe Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi. Au fost zile pline de semnificaţie, marcate de rugăciune, comuniune şi momente de har. Episcopul Petru Sescu, cu această ocazie, vizitând comunitatea română de la Padova, s-a întâlnit cu PS Claudio Cipolla, episcop de Padova, şi cu pr. Gianromano Gnesotto, responsabil cu migranţii în această dieceză.

Prima întâlnire cu Preasfinţitul a avut loc în cadrul concertului de colinde susţinut de corul comunităţii noastre, în Biserica "San Lazaro". Atât înainte, cât şi după concert, am avut prilejul de a împărtăşi bucuria de a-l avea alături în aceste zile de pregătire pentru Naşterea Domnului Nostru Isus Cristos. Prezenţa Excelenţei Sale a fost percepută ca un dar minunat, iar prin cântările noastre am dorit să exprimăm recunoştinţa sinceră pentru acest moment binecuvântat.

Unul dintre rolurile fundamentale ale unui episcop este acela de a confirma în credinţă pe cei care îi sunt încredinţaţi. Acest lucru l-am simţit în mod deosebit în cadrul Sfintei Liturghii de duminică, 22 decembrie, când Preasfinţitul Petru ne-a vorbit despre umilinţă şi bucurie. La celebrare au participat mai mulţi preoţi: pr. Gianromano Gnesotto, responsabilul Diecezei din Padova pentru comunităţile de imigranţi, prezent din partea PS Claudio Cipolla, episcop de Padova; don Renzo, parohul comunităţii care ne găzduieşte; pr. Anton Roca şi pr. Marius Vătămănelu, fraţii conventuali care slujesc la Bazilica "Sfântul Anton", iar pr. Daniel Fechetă şi pr. Andrei Roman, SJ, au stat la dispoziţia credincioşilor pentru curăţirea sufletelor prin sacramentul Spovezii.

După Sfânta Liturghie, ne-am bucurat de un prânz fratern, organizat cu mare dăruire de membrii Consiliului Pastoral. Acest moment de comuniune a fost o ocazie de a împărtăşi cu Preasfinţitul experienţele noastre zilnice, într-un cadru cald şi familial.

În zilele de luni şi marţi, Preasfinţitul Petru a participat la Sfânta Liturghie - Rorate, momente speciale de intensă trăire spirituală. Credincioşii din comunitate au avut şi posibilitatea de a se spovedi în zilele de duminică, luni şi marţi, atât la preoţii invitaţi, cât şi la Preasfinţitul Petru. A fost un privilegiu să poţi primi sfaturi şi binecuvântare de la un episcop în scaunul de spovadă. Acest gest de smerenie şi disponibilitate din partea Preasfinţitului a fost, pentru mulţi dintre noi, cel mai emoţionant moment al vizitei pastorale.

Îi mulţumim Preasfinţitului Petru pentru timpul dedicat comunităţii noastre, pentru cuvintele de încurajare şi pentru prezenţa sa, care a adus speranţă şi lumină în sufletele noastre. Urmând exemplul Papei Francisc, vă rugăm să vă rugaţi pentru noi şi să ne mai vizitaţi. Aici veţi găsi mereu un loc plin de căldură, credinţă şi ospitalitate.

Crăciun fericit şi un An Nou binecuvântat!

Paul-Marian Bîlha

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 21-24 decembrie: Padova: PS Petru Sescu în vizită la catolicii români