Reflecţie: Tânărul prinţ1
Totul a început ca o poveste: a fost odată ca niciodată... un băieţel pe care părinţii lui îl iubeau ca pe ochii din cap. Frumos şi viteaz cum nu mai e altul, era cu adevărat lumina ochilor lor. Nu, nu creştea "într-un an cât alţii în zece", era doar aşa ca orice băiat de vârsta lui, şi tot aşa, îi plăcea să alerge prin iarba înaltă din jurul castelului, să simtă mireasma cetinii de brad primăvara, a norilor încărcaţi de ploaie toamna şi a zăpezii troienite în cele şapte ierni de când se născuse. Putea să simtă, după mireasma şi adierea vântului, dacă e soare afară sau dacă a răsărit deja luna; încăleca fără teamă pe calul aprig pe care tata i-l dăruise anul trecut, de ziua lui, fiindcă ştia să-i vorbească şi mai ales, ştia să asculte tot ce îi spunea calul, iar calul îl ducea în galop năprasnic peste câmpii şi îl aducea cuminte, înapoi, în pragul serii... Curtenii se mirau de frumuseţea băiatului - fiindcă aşa, cu părul lui blond şi des, căzându-i în bucle mari pe umeri, cu statura promiţând să fie înaltă şi semeaţă, era frumos cu adevărat şi mai ales, avea ţinere de minte şi dragoste de învăţătură şi era neîntrecut în lupta cu sabia de lemn: auzea de departe răsuflarea celui care se apropia sau paşii furişaţi ai duşmanului închipuit în joacă - "va fi un rege mare" şopteau unul altuia - şi adăugau aşa, în inima lor, iar ochii li se umpleau de lacrimi: păcat de el... Dar băiatul nu ştia. Ochii lui, mari, strălucitori şi albaştri cât tot cerul nu vedeau lumina. Fiindcă se născuse orb.
Vracii din şapte ţări aduşi de tatăl lui se dăduseră înapoi, neputincioşi. Nici datinile vechi, de la bătrâna fermecătoare din turnul palatului nu fuseseră de vreun folos... Sau, poate, da?! Fiindcă, într-o noapte, uşa se deschise uşor şi o adiere plină de mireasma nopţii cu lună plină se strecură în iatacul băiatului. "Atât şi nimic mai mult - e doar vântul de primăvară" - îşi zise străjerul. În zori, însă, tânărul prinţ trecuse pe lângă el şi acesta, ca într-o vrajă, nu l-a văzut. Îşi luă în grabă merinde pentru două zile, se furişă la grajd, îi făcu semn armăsarului său, încălecă şi plecă. Se făcuse deja seară, dar prinţul nu se întorcea. Orele nopţii bătură una după alta, iar străjerii începură să-l caute cu făclii şi câini domneşti - când, în lumina lunii, apăru deodată în poarta castelului tânărul prinţ. Pe calul lui negru, strălucea de o lumină nefirească. Descălecă, se duse drept la rege, tatăl lui, îl îmbrăţişă şi îi şopti: "N-am ştiut niciodată că lumea are nu numai atâtea miresme şi sunete şi mângâieri, dar şi atâtea culori!"
Tânărul prinţ dobândise darul vederii.
A doua zi dis-de-dimineaţă, Siemomysł2, tatăl prinţului, adună sfatul bătrânilor şi îi întrebă cum a fost cu putinţă ca băiatul să-şi recapete vederea şi dacă aceasta are vreo semnificaţie ascunsă, în special pentru ţinuturile stăpânite de el3. Atunci, cel mai bătrân dintre ei se ridică încet şi capul nins de ani părea că atinge bolţile palatului. Îşi duse mâna dreaptă la mânerul spadei în semn de jurământ şi supunere şi vorbi molcom, în timp ce ochii lui ardeau de o bucurie nestăvilită:
- Nu ştim cum s-a întâmplat, stăpâne, dar ştim de ce: Polonia, care până acum a fost oarbă, va fi luminată de tânărul prinţ şi va cuprinde ca lumina soarelui celelalte neamuri din jur. Iar lumina care s-a aprins în inima lui odată cu lumina ochilor, va arde în urmaşii lui cu flacăra pe care noi încă n-o cunoaştem, până când timpul se va întoarce înapoi, în caierul din care s-a tors. Iar noi toţi vom fi şi vom sta aici, de-a pururi, s-o apărăm.
Şi aşa a fost.
Lumina pe care bătrânul nu avea cum s-o ştie, era a Duhului Sfânt care a coborât la botezul prinţului Mieszko I4 şi la creştinarea Poloniei şi care avea s-o însoţească, apărând-o şi deschizându-i calea, în fiecare ceas al zbuciumatei sale istorii.
"O mie de ani, cinci religii, patru limbi, trei republici, două naţiuni, o singură unitate: cronologia Poloniei arată suferinţele, lupta şi triumful unui popor care preţuieşte mai presus de toate libertatea". Aşa caracteriza cineva5 istoria Poloniei.
Dar am putea spune şi altfel: istoria Poloniei este cu adevărat istoria miracolelor, înfăptuite de Stăpânul tuturor prin poporul ei.
La mulţi ani, Polonia!
Dr. Ecaterina Hanganu
Note
1 La 11 noiembrie este Ziua Naţională a Poloniei.
2 Siemomysł a fost al treilea duce păgân al Poloniei din dinastia Piast. Este tatăl conducătorului Mieszko I, care a fost o persoană istorică. Este menţionat de Gallus Anonymous în scrierea sa Gesta principum Polonorum. Potrivit informaţiilor oferite de Gallus, Siemomysł ar fi lăsat fiului său Mieszko I ţinuturile triburilor Polanii, Goplanii şi Mazowszanii, ţinuturi pe care Mieszko I le-a extins în continuare în timpul domniei sale. Primul rege încoronat al Poloniei avea sa fie fiul sau, Bolesław I cel Viteaz.
3 Legenda lui Mieszko, fiul orb al lui Siemomysł, cu sfatul bătrânilor şi interpretarea miracolului ca semn de bun augur pentru Polonia este menţionată de Gallus Anonymus. Acesta este numele atribuit autorului necunoscut al lucrării Gesta principum Polonorum (Faptele principilor polonezi).
4 Mieszko I (935 -25 mai 992) a fost duce al polanilor, fiind primul conducător atestat istoric al statului polonez din dinastia Piast. S-a căsătorit în 965 cu prinţesa ceha Dobrawa, care era creştină. În anul 966 a fost botezat de misionarii cehi; a urmat apoi creştinarea Poloniei.
5 http://www.mydestination.com/krakow/travel-articles/72175/a-short-history-of-poland.
