Am văzut zilele acestea oameni cu lacrimi în ochi pe malul Dunării sau pe alte maluri, plângând, ca şi anul trecut în preajma Paştelui, când inundaţiile au pătruns în casele lor. Plângeau pentru că viaţa lor le era ameninţată. Apa care e sursă de viaţă a devenit pentru ei o forţă aducătoare de moarte şi distrugere. În altă situaţie am văzut oameni în alertă maximă, stând de veghe toată noaptea. De ce? Viaţa le era ameninţată de moarte.
Am văzut mai demult oameni tot în alertă maximă alergând din localitate în localitate după păsările lovite de gripa aviară. De ce? Din nou, viaţa ameninţată de moarte.
Am văzut părinţi plângând lângă plopul căzut peste elevul care mergea la şcoală. Plângeau. De ce? O viaţă distrusă înainte de vreme.
Am văzut oameni de ştiinţă îngânduraţi şi preocupaţi de soarta planetei, privind în spaţiul cosmic, detectând corpuri cereşti, asteroizi, comete care pot veni şi lovi pământul. I-am văzut îngânduraţi. De ce? Viaţa ameninţată de moarte.
Am văzut oameni mergând la spital, la operaţie, tremurând. De ce? Viaţa ameninţată de moarte.
Am văzut prea multe cruci şi prea mulţi oameni coborând în groapă fără să se mai întoarcă?
Oare moartea e stăpâna lumii şi ea face jocurile istoriei? Oare suntem în mâinile ei fără scăpare?
Cine ne-a dat biletul vieţii, ni l-a dat oare până la staţia morţii? Cine ne-a urcat în acest tren oare şi-a bătut joc de noi? Nemţii îi urcau pe deţinuţi, pe evrei, pe ţigani, în trenurile morţii, care îi duceau într-un loc fără întoarcere. Oare aşa suntem şi noi, într-un tren spre staţia morţii. Într-un astfel de tren nu-mi place să călătoresc. Cred că nici dumneavoastră.
Noaptea Paştelui ne spune că nu suntem într-un tren spre staţia morţii, ci într-un tren care duce mai departe spre viaţă, spre înviere. Ne spune Maria Magdalena care l-a văzut pe Isus înviat. Ne spune îngerul aflat la mormânt care ştie că cel viu nu poate sta printre cei morţi: "De ce îl căutaţi pe cel viu printre cei morţi. Nu este aici. A înviat". Ne spun femeile sfinte care s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt: "L-am văzut pe Domnul". Ne spun apostolii cu Toma care cade în genunchi în faţa celui înviat.. Ne spun cei doi ucenici în drum spre Emaus care l-au descoperit la frângerea pâinii. Ne spune şi duşmanul lui Isus, Saul din Tars, orbit şi dat jos de pe cal pe drumul Damascului, înaintea convertirii.
Isus vorbise clar şi lămurit, că el a treia zi va învia. Ştiau aceasta şi duşmanii lui, forţaţi să pună pază la mormânt. Acum mormântu-i gol şi aşa va fi ca semn că moartea nu va stăpâni, ci viaţa care-a biruit. A biruit viaţa şi suntem în trenul care duce spre înviere.
În acest tren se poate urca cu biletul credinţei în mână. Nu v-aţi luat bilet? Se găseşte la orice ghişeu din Biserica lui Cristos. E gratuit. Nu costă nici un ban. De 2000 mii de ani se tipăresc aceste bilete. Le-au completat apostolii. Şi pe ele scrie cu litere mari: "Noi suntem martorii învierii lui. Noi am stat la masă cu dânsul după învierea sa din morţi".
Compătimiţi-i pe aceia care vor să rămână doar cu biletul morţii în mână. Sunt cei mai de plâns oameni de pe acest pământ. Ei sunt fără speranţă. Cei mai trişti oameni. Ei, de Paşti, vorbesc doar de mâncare şi băutură, de iepuraş sau de miel, dar nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc pentru că nu cred în cel înviat.
Oamenii care stau pe malul Dunării cu apa prin case se gândesc la noi şi spun: Ce bine e de ei. Pot sărbători Paştele. Nu sunt ameninţaţi de apele morţii. Într-adevăr, ferice de noi, care nu am fost speriaţi de valurile morţii. Ferice de noi, care putem sărbători în linişte Învierea Domnului. La noi sunt cântările învierii, la alţii sunt bocetele că au pierdut totul. E adevărat îi compătimim, pe cei ce stau pe malul apei, mereu ameninţaţi, dar şi pe cei ce stau pe malul gropii fără speranţa învierii.
Pr. Eugen Budău
