Reflecţie: Ne ascultă rugăciunile
Cu toţii ne-am aflat în situaţia în care viaţa ne-a fost dominată de lipsă de speranţă, incertitudine şi îndoială, nu-i aşa?
Ca tineri, avem visuri şi planuri măreţe, iar mulţi factori contribuie la realizarea tuturor acestora: mediul familial, condiţiile de viaţă, cercul de prieteni; credinţa a fost lăsată în mod deliberat pe ultimul plan şi, bineînţeles, nu pentru că ar fi nesemnificativă, ci tocmai pentru că reprezintă un element-cheie.
Naşterea unei noi vieţi este, de asemenea, denumită binecuvântarea cu copii, tocmai pentru că Dumnezeu binecuvântează această viaţă şi, prin urmare, toate acţiunile viitoare ale purtătorului ei. Într-o familie sănătoasă, rugăciunea este prezentă în viaţa de zi cu zi încă din copilărie: ne rugăm la trezire, la culcare, cu ocazia meselor, în orice moment al zilei când dorim să-l chemăm pe Dumnezeu în mod conştient mai aproape de noi. Viaţa de rugăciune nu se limitează, desigur, la a fi săvârşită între pereţii locuinţei noastre, deoarece ne rugăm în Sfânta Liturghie, respectiv la alte slujbe de cult, nu în ultimul rând cu ocazia pierderii celor dragi, la diverse adunări spirituale, şi nu numai.
Este extrem de important să nu luăm nimic de bun, cu sloganuri precum "mi se cuvine oricum", "bineînţeles că se va întâmpla", iar aici nu vorbim despre devalorizarea umană, ci despre o smerenie profundă faţă de Dumnezeu şi o încredere neclintită în el, că numai el ştie de ce avem cu adevărat nevoie. Împărtăşim atât bucuriile, cât şi necazurile noastre cu cei dragi, cu cei mai buni prieteni, de ce ar fi altfel în relaţia noastră cu Dumnezeu? Cu alte cuvinte, să nu ne rugăm doar atunci când există necaz, pentru că atunci necazul este cu adevărat mare.
Adevărul dureros este că adesea nici măcar nu ne putem ruga cum se cuvine, ca şi cum am grăbi planul lui Dumnezeu pentru noi sau, când ceva nu se întâmplă într-un timp scurt, suntem dezamăgiţi şi pierdem speranţa. Să nu-i cerem ceva ce noi înşine nu ştim - şi nu putem şti exact - dacă va servi mântuirii noastre. În schimb, să cerem credinţă, putere, rezistenţă şi spirit creştin, pentru a putea depăşi situaţii pe care odinioară le credeam imposibil de realizat. Am întâlnit, de asemenea, situaţii în care am simţit harul lui Dumnezeu când nu ne-a acordat acel lucru pentru care ne-am rugat la un moment dat, în schimb ne-a oferit ceva mult mai frumos, mai bun şi mai sănătos. Să fim recunoscători atât pentru momentele în care a răspuns "imediat" rugăciunilor noastre, cât şi pentru clipele în care voia lui sfântă nu a coincis cu a noastră.
De ce avem nevoie în viaţa cotidiană? Să o începem cu Dumnezeu, să-i mulţumim că ne trezim într-o nouă zi, că putem realiza tot ce ne aşteaptă în ziua respectivă. Aşa cum avem nevoie de hrană fizică - altfel am muri de foame -, hrana spirituală, în special rugăciunea, este la fel de esenţială. Probabil am experimentat cu toţii acel sentiment când rugăciunile noastre sunt urmate de un suspin adânc, ca şi cum sufletul răsuflă uşurat, în sfârşit primeşte aer, iar în acel moment întregul nostru corp este pătruns de lumină, bucurie şi pace.
Să fim recunoscători pentru existenţa noastră, pentru relaţiile noastre umane, pentru toate experienţele de viaţă şi, nu în ultimul rând, pentru harul de a ne putea închina Dumnezeului nostru Creator, cu versurile Psalmului 138: "Te laud, Doamne, din toată inima, [pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele]. Îţi cânt înaintea îngerilor. Mă prostern spre templul tău cel sfânt. Laud numele tău pentru îndurarea şi adevărul tău, căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea cuvintelor tale. În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat, [m-ai îmbărbătat şi] mi-ai întărit sufletul. Toţi regii pământului, Doamne, te vor lăuda când vor auzi cuvintele gurii tale. Ei vor cânta căile Domnului, căci mare este gloria Domnului. Oricât de sus ar fi Domnul, el îl vede pe cel umil şi îl recunoaşte din depărtare pe cel îngâmfat. Chiar dacă trebuie să trec printr-o strâmtorare, tu mă faci să trăiesc, în ciuda mâniei duşmanilor mei; tu îţi întinzi mâna şi dreapta ta mă mântuieşte. Domnul va duce la bun sfârşit [ceea ce a început] pentru mine. Doamne, bunătatea ta este veşnică. Nu părăsi, Doamne, lucrarea mâinilor tale!" Amin!
O rugăciune ascultată
(Rugăciune atribuită Sfintei Rita)
I-am cerut Domnului putere,
şi mi-a oferit dificultăţi,
prin care m-am întărit.
M-am rugat pentru înţelepciune, -
şi mi-a dat probleme,
pe care am învăţat să le rezolv.
Am vrut progres, -
Am fost înzestrat cu un creier raţional şi forţă fizică,
să lucrez.
Am cerut curaj, -
şi Dumnezeu m-a supus pericolelor,
pe care le-am învins.
Tânjeam după iubire, -
şi Domnul m-a pus în legătură cu oameni aflaţi în necaz,
să-i ajut.
În loc de bunăvoinţa sa plină de har
Am primit oportunităţi pentru bine.
Nu am primit nimic din ce am cerut,
şi am primit tot ce aveam nevoie.
Mi-a ascultat rugăciunea!
Zoltán Csákay
