Sfântul Iosif, omul relaţiilor excelente şi omul care s-a înălţat prin slujire
Este ziua de 19 martie, iar Biserica noastră celebrează solemnitatea sfântului Iosif: "bărbatul cel drept", descendentul regelui David, tatăl purtător de grijă al lui Isus, soţul feciorelnic al Preacuratei Fecioare Maria, patronul universal al Bisericii, ocrotitorul întregii creştinătăţi, patronul familiilor şi al muncitorilor, păzitorul feciorelnicilor, mângâietorul nenorociţilor, ocrotitorul muribunzilor, sfântul credinţei, speranţei, dragostei, ascultării, omul care a pornit de jos şi a ajuns pe cele mai înalte culmi ale sfinţeniei şi ale gloriei cereşti, prin slujirea lui Isus şi a fraţilor săi.
Astăzi ne bucurăm că atât dieceza noastră de Iaşi cât Seminarul diecezan, care este inima diecezei, sunt puse sub patronajul sfântului Iosif şi le spunem cu această ocazie: "La mulţi ani!"
În solemnitatea sfântului Iosif se pot citi două pericope evanghelice, la alegere, una din Matei şi alta din Luca. Am putea spune că cele două pericope evanghelice sunt complementare în redarea chipului radios al sfântului Iosif, viţa aleasă a patriarhilor, profeţilor şi drepţilor, viţă pe care a înflorit şi a rodit marele strugure din Escol şi faimosul grâu din Betleem, Isus, hrana şi mântuirea lumii întregi.
Sfântul Luca (cf. Lc 2,41-51) ni-l prezintă pe copilul Isus, care a venit în lume ca jertfă pentru mântuirea lumii, ca pe un model de relaţii excelente cu Tatăl ceresc, ale cărui interese au avut prioritare faţă de oricare altele. Apoi ni-l prezintă pe Isus ca model de relaţii excelente cu învăţătorii din templu; deşi infinit mai înţelept decât ei toţi, Isus nu îi învaţă pe ei, ci îi ascultă şi le pune întrebări, căci aceasta era singura atitudine corectă care se cuvenea vârstei sale. Şi în cele din urmă ni-l prezintă pe Isus ca model de relaţii excelente cu părinţii săi, cărora, după Tatăl ceresc căruia îi datora prima ascultare, le era cel mai supus.
Sfântul Matei (cf. Mt 1,16.18-21.24) ni-l prezintă pe sfântul Iosif, cel în a cărei viţă a înflorit şi rodit Isus Cristos, cel care a fost primul ucenic al lui Isus Cristos, tot ca pe un model de relaţii excelente cu Dumnezeu Tatăl, de care ascultă cu umilinţă, acceptă conceperea de la Duhul Sfânt a lui Isus, acceptă să-i pună copilului numele de Isus şi acceptă să o ia pe Maria la el. Apoi ni-l prezintă pe sfântul Iosif ca un model de relaţii excelente cu Isus şi cu soţia sa, Maria. Şi în cele din urmă, sfântul Iosif ne este prezentat ca un model de relaţii excelente cu semenii, pe care îi slujeşte cu dragoste.
Originar din tribul lui David, cu rădăcini istorice la Betleem, Iosif, aşa cum notează evanghelistul Luca, era din Nazaret, logodit cu o fecioară, iar numele fecioarei era Maria. Iosif iese de din anonimat prin acceptarea misiunii dată de Dumnezeu de a fi tată purtător de grijă a lui Isus, pe care trebuie să-l introducă în neamul mesianic a lui David, neam mesianic care izvorăşte din Dumnezeu (cf. Lc 3,38), trece prin Abraham (cf. Mt 1,18) şi îi cuprinde pe mulţi oamenii, evrei şi păgâni, buni şi răi, pe care Isus avea să-i mântuiască. Apoi, sfântul Iosif acceptă misiunea de soţ feciorelnic al Preacuratei Fecioare Maria.
Referitor la Evanghelia după sfântul Matei, trebuie să spunem că ea mai este numită şi "Evanghelia împărăţiei şi a Împăratului" şi, din acest motiv, sfântul Matei a considerat necesar ca în evanghelia sa să-l plaseze pe Mesia în cadrul promisiunilor regale făcute de Dumnezeu lui Abraham şi David (cf. 2Sam 7,12-14; Gal 3,16; In 7,42) şi să arate că planul lui Dumnezeu cu privire la naşterea Fiului său din familia regală a lui David s-a împlinit în acord cu profeţiile făcute.
În acest sens, sfântul Matei a punctat că naşterea lui Isus, moştenitorului tronului lui David, a avut loc în cetatea regală a Betleemului, imagine a împărăţiei cerurilor unde va domni împreună cu îngerii şi cu toţi aleşii săi. Din acest motiv, sfântul Matei nu aminteşte nimic despre grajd, despre ieslea săracă care i-a servit drept leagăn, despre animalele care i-au făcut căldură, şi nici despre lipsurile lui. Dimpotrivă, Dumnezeu a rânduit ca Fiul lui să fie onorat la naşterea lui de îngeri, de sfinţi, de vizita nobiliară a magilor veniţi din Răsărit, care nu l-au găsit într-un grajd, ci într-o casă. Pentru sfântul Matei, importante sunt regalitatea lui Isus şi împărăţia sa pe care le va împărţi cu toţi cei care îl vor primi ca mântuitor. Iar sfântul Iosif, după Preacurata Fecioară Maria, este primul care a fost onorat cu chemarea de a face parte din suita lui Isus, rege şi mântuitor divin.
Mai exact, cu Maria şi Iosif s-a deschis lista celor care vor fi chemaţi până la sfârşitul veacurilor să facă parte din suita şi împărăţia regală a lui Isus, Fiul lui Dumnezeu. Am auzit şi am răspuns noi, ca Maria şi Iosif, la această nobilă chemare? Dacă nu, să ne grăbim, căci timpul este scurt.
Evangheliştii Matei şi Luca îl introduc pe Iosif în Sfintele Scripturi şi îl aşază alături de marii eroi ai credinţei şi ai poporului ales, ca pildă de relaţii excelente cu Dumnezeu, cu familia şi cu toţi semenii; dar şi ca o pildă de neprihănire şi mântuire prin credinţa în Isus Cristos.
Prin lecturile biblice propuse la sfânta Liturghie din sărbătoarea lui, Biserica îl compară pe sfântul Iosif cu Abraham cel credincios, "prietenul lui Dumnezeu" (cf. Iac 2,23), cu David, "omul după inima lui Dumnezeu" (cf. 1Rg 13,14), cu Iosif cel drept din Vechiul Testament care şi-a aşezat familia în ţinutul cel mai bun (cf. Gen 45,10), cu Moise, care a trecut poporul prin apă şi prin foc pentru a-l duce în ţara în care curge lapte şi miere (cf. Dt 26,15), cu Iosua care a poruncit soarelui, căci de el a ascultat Isus (cf. Ios 10,13); iar prin lectura biblică de la breviar, Biserica îl compară cu Enoh şi Noe, "oameni care au umblat cu Dumnezeu" (cf. Gen 5,22-24; 6,9).
Asemenea lui Isus, dar şi asemenea tuturor eroilor credinţei, sfântul Iosif a avut relaţii excelente cu Dumnezeu, cu familia şi cu semenii. Să le analizăm spre învăţătura şi mântuirea noastră.
1. Sfântul Iosif a avut relaţii excelente cu Dumnezeu.
Ca ucenic al lui Isus şi după exemplul imaginilor lui profetice din lecturile biblice de astăzi, Abraham şi David (cf. Mt 1,16-24; 2Sam 7,4-16; Rom 4,13-22), sfântul Iosif a avut relaţii excelente cu Dumnezeu. Abraham şi David au lăsat casele lor şi s-au dus unde i-a chemat Dumnezeu: Abraham a ieşit din Ur şi s-a dus în Canaan, iar tânărul David a ieşit din casa tatălui său şi s-a dus în casa imprevizibilului Saul. Abraham şi David au crezut împotriva oricărei speranţe: Abraham a crezut a crezut că va primi un fiu la 105 ani. Funcţiunile procreative ale lui Abraham şi Sara erau moarte. Din această moarte s-a născut Isaac. A fost o credinţă ca cea a învierii. David, un copil, a crezut că-l poate învinge cu o praştie pe uriaşul Goliat, un războinic bine înarmat. Şi iarăşi, oriunde ajungea, Abraham construia câte un altar pentru Domnul. Astfel, a zidit unul lângă stejarii lui Mamre, unul la Sihem, unul la Betel şi unul la Ai. David s-a ocupat de Arca Domnului şi a plănuit un templu măreţ pentru Domnul.
După imaginile sale profetice, Abraham şi David, sfântul Iosif a avut şi el relaţii excelente cu Dumnezeu, căci şi el a ascultat în toate de Dumnezeu. Astfel: şi-a părăsit ţara pentru a fugi în Egipt, dar mai ales şi-a părăsit convingerile lumii după care se ghida, a acceptat zămislirea de la Duhul Sfânt, a luat la sine pe Maria, l-a primit pe Isus ca fiu şi mântuitor, l-a introdus pe Isus în familia mesianică a lui David şi i-a dat numele adus de înger. Şi Iosif a crezut contra oricărei speranţe, căci a crezut în naşterea din fecioară şi mai ales a crezut în dumnezeirea şi mesianitatea lui Isus, care îi apărea ca un Prunc slab şi lipsit de apărare. Apoi, şi sfântul Iosif a construit altare, primele fiind cele din sufletul şi din casa sa, apoi cele din sufletele semenilor săi, altare pe care nu încetează nici astăzi să le înalţe în sufletele oamenilor, din împărăţia lui Isus.
Sfântul Iosif ne este astăzi propus ca model, că să învăţăm să avem şi noi relaţii excelente cu Dumnezeu, pe care să-l ascultăm în tot ce ne învaţă şi ne cere; în care să credem chiar şi atunci când raţiunea nu poate pătrunde; şi nu în ultimul rând, căruia să-i zidim altare în inimile noastre, în inimile dragilor noştri şi în inimile tuturor oamenilor pe care îi întâlnim.
2. Sfântul Iosif a avut relaţii excelente cu familia.
Acum, vom merge la lectura biblică de la Breviar, rugăciunea oficială a Bisericii, de unde vom analiza alte două figuri profetice ale sfântului Iosif, pe Enoh şi pe Noe (cf. Evr 11,1-16). Despre aceşti doi eroi ai credinţei se spune că "au umblat cu Dumnezeu" (cf. Gen 5,22-24; 6,9). Pentru umblarea lor cu Dumnezeu, Enoh a fost ferit de grozăviile potopului, a fost scutit de moarte şi a fost mutat la Domnul (cf. Evr 11,5). Iar Noe, deşi nu a fost scutit de grozăviile potopului, a fost salvat de moarte şi osândă, el şi familia lui, prin arcă.
Ne place mult expresia "a umbla cu Dumnezeu". Dar ce înseamnă şi cum se poate umbla cu Dumnezeu? Iată cum şi-a închipuit un copil umblarea lui Enoh cu Dumnezeu. În fiecare zi Enoh căuta prietenia lui Dumnezeu prin gânduri, cuvinte şi fapte frumoase. Şi tot în fiecare zi, Dumnezeu venea la Enoh pentru a se plimba cu el şi a-i descoperi lucruri minunate din casa şi împărăţia sa, şi pe care Enoh le dorea. Au trecut astfel 300 de ani. Dar, într-o zi, Dumnezeu a venit la Enoh şi i-a propus o călătorie mai lungă pentru că avea mai multe ca să-i spună. Enoh a acceptat şi au pornit la drum. Dumnezeu i-a vorbit despre răutatea oamenilor şi de potopul care avea să urmeze. Tot mergând şi povestind s-a făcut târziu şi se depărtaseră mult de casă. Atunci Enoh l-a întrebat pe Domnul dacă n-ar fi bine să se întoarcă acasă? Atunci Domnul i-a răspuns: "Enoh, acum eşti mai aproape de casa mea decât de casa ta, iar acasă la tine este aproape potopul, aşa că mai bine vino acasă la mine". Şi aşa Enoh s-a dus acasă la Dumnezeu, fără vadă moartea şi fără să vadă grozăviile potopului.
La fel s-a întâmplat cu Iosif, tatăl purtător de grijă a lui Isus şi soţul feciorelnic al Mariei pururea fecioară. El zilnic vorbea şi umbla cu Isus, Fiul lui Dumnezeu. Şi lui i-a descoperit Isus grozăvia păcatelor oamenilor, grozăviile Calvarului şi grozăviile distrugerii ţării de către Titus din anul 70. Pentru prietenia lui, pentru vorbirea şi umblarea lui zilnică cu el, Isus l-a mutat pe Iosif la cer, ca pe Enoh, scutindu-l de vederea grozăvia răstignirii şi a distrugerii Ierusalimului şi a ţării sfinte. Pentru că Iosif a fost răpit la cer ca Enoh, de aceea Isus i-a încredinţat-o pe Maria lui Ioan sub cruce (cf. In 19,27). Şi tot aici amintesc că, dacă Iosif şi Maria ar fi avut şi alţi copii în afară de Isus, Isus i-ar fi încredinţat-o pe Maria unuia dintre ei, dar pentru că nu au avut, Isus i-a încredinţat-o pe Maria lui Ioan. Aşa se va întâmpla şi cu unul fiecare dintre noi care umblăm cu Isus prin credinţă. Vom fi răpiţi la Dumnezeu fără să murim, ca să nu vedem urgiile sfârşitului lumii de păcat (cf. 1Tes 4,16-17).
Noe, celălalt erou care "a umblat cu Dumnezeu", a predicat oamenilor timpului său 120 de ani, fără să convertească pe nici unul dintre ei. În schimb, predicând continuu şi construind arca în pustiu, şi-a convins soţia şi copii să se convertească şi să primească mântuirea lui Dumnezeu de apele potopului, prin arcă. Noe este aici mai întâi imaginea Mariei şi mai apoi a sfântului Iosif, căci Maria a fost cea trecută prin grozăviile pătimirii, pentru a-şi conduce la mântuire prin crucea lui Isus familia şi copiii, care suntem noi creştinii. De aceea, Maria ne vorbeşte zilnic în misterele Rozariului despre Isus şi mântuirea lui şi ne însoţeşte zilnic pe calea crucii, mai ales în acest timp. Dar tot ea în apariţiile ei ne atenţionează despre grozăviile care vor veni peste noi, în timp şi în veşnicie, dacă nu ne convertim şi dacă nu facem pocăinţă pentru păcate. Chiar dacă sfântul Iosif, ca Enoh, nu a trecut prin grozăviile Calvarului, el a predicat şi predică prin viaţa lui dăruită despre mântuirea prin cruce.
Şi noi trebuie să-l credem pe Dumnezeu şi să venim la arca salvării lui Isus; şi venind să-i aducem şi pe alţii. Nu trebuie să fim neapărat preoţi ca să predicăm oamenilor. Dacă avem o familie, aceasta este biserica noastră, iar familiarii sunt enoriaşii noştri. Chiar dacă nici un necredincios nu se va converti la predica vieţii noastre, cel puţin familiile noastre să se convertească, să facă pocăinţă, şi să se lase salvaţi de crucea lui Isus. Noe şi-a salvat familia. Iosif şi Maria îşi salvează până astăzi familia. Să ne alăturăm şi noi muncii lor. A ne duce familiile din care provenim la mântuirea adusă de Isus la cruce, asta înseamnă în primul rând a avea relaţii excelente cu familiile noastre.
3. Sfântul Iosif a avut relaţii excelente cu toţi semenii săi.
La acest punct vom merge la alte două figuri profetice ale sfântului Iosif, Iosif cel drept, fiul patriarhului Iacob (cf. Gen 37-50) şi Moise (Ex 1,1- Dt 34,12). Amândoi aceşti eroi au iubit curăţia. Amândoi au fost trataţi rău de cei din familie şi din popor. Amândoi au fost răsplătiţi cu rău pentru bine. Dar tot amândoi au făcut bine familiei şi poporului; amândoi şi-au salvat familia şi poporul de la moarte; amândoi şi-au condus familia şi poporul în cele mai bune locuri; amândoi au dat familiilor lor cele mai bune grâne şi cea mai mănoase vii.
Sfântul Iosif, mai mult decât Iosif al lui Iacob şi decât Moise, a fost feciorelnic toată viaţa lui şi s-a căsătorit cu Maria pururea fecioară, a fost refuzat de familia şi de poporul său chiar în ziua naşterii fiului său Isus, a fost ameninţat cu moartea de soldaţii lui Irod, a fost silit să fugă şi să se ascundă în Egipt pentru a-şi salva viaţa proprie şi a familiei sale. Dar şi Iosif, asemenea lui Iosif al lui Iacob şi asemenea lui Moise, prin Isus, Fiul său adoptiv, a răsplătit răul cu bine, a dat familiei sale şi poporului său cea mai gustoasă pâine şi cel mai nobil vin, pâinea şi vinul euharistic, care asigură învierea şi viaţa cea veşnică, a dat familiei sale şi poporului său, vechi şi nou, cele mai frumoase şi bogate ţinuturi de locuit, adică le-a dat împărăţia cerurilor.
O istorioară creştină ne spune că, după ce porţile paradisului au rămas închise chiar în faţa multor oameni credincioşi, deodată apare în cer sfântul Iosif în faţa unei mulţimi de oameni şi zice: "Deschideţi porţile!" "În numele cui vii?", a fost întrebat. "În numele lui Isus", răspunde sfântul Iosif. "De unde cunoşti acest nume?", a fost întrebat. "Trimisul Tatălui ceresc mi l-a spus şi eu l-am dat Fiului său (cf. Mt 1,21). Iar Fiul său mi-a zis: «Tată, când te vei prezenta la Tatăl meu din ceruri, poţi să-i ceri orice în numele meu şi vei primi (cf. In 14,13)»". Porţile s-au deschis şi fericiţii însoţitori ai lui Iosif au intrat.
Iată că sfântul Iosif ne-a fost prezentat astăzi ca model şi ajutor, ca să învăţăm de la el şi să fim ajutaţi de el, să-l slujim pe Dumnezeu şi pe oameni şi să avem relaţii excelente cu Dumnezeu, cu familia şi cu toţi oamenii, pentru ca el, al cărui nume înseamnă "cel care adaugă", să ne poată prezenta lui Dumnezeu, care să ne "adauge" la numărul fericiţilor din cer. Amin.
La mulţi ani tuturor bărbaţilor şi femeilor al căror nume au legătură cu numele sfântului Iosif!
Pr. Ioan Lungu
