Acesta este ucenicul pe care îl iubea Isus (cf. In 13,23; 20,2; 21,7.20).

Începând cu sărbătoarea primului Crăciun a început şi strângerea oilor pierdute şi risipite ale lui Dumnezeu în jurul lui Isus (cf. Ier 31,10; Ez 11,17; In 10,16) care a fost constituit de Dumnezeu a fi adevăratul şi marele păstor al oilor sale (cf. 1Pt 5,4). Şi, după cum am văzut, lângă iesle au apărut primele oiţe risipite de satana: păstorii evrei şi magii persani (cf. Mt 2,1; Lc 2,16-18). Cu timpul această turmă avea să crească cu primii ucenici ai lui Isus care vor forma nucleul primei comunităţi creştine, nucleul noului popor al lui Dumnezeu, nucleu care va strânge în jurul lui oameni din toate triburile, popoarelor, limbile şi rasele (cf. Is 66,18-21).

Isus a dat o importanţă deosebită formării acestui nucleu de apostoli şi de ucenici, căci, după terminarea misiunii sale pământeşti, ei vor trebui să devină "stâlpii Bisericii" (cf. Gal 2,9), dar pe care satana a cerut, ca şi în cazul lui Iov (cf. Iob 1,9-12; 2,4-6), ca să-i cearnă ca pe grâu (cf. Lc 22,31).

Isus a dat o mare atenţie formării fiecărui apostol şi ucenic în parte. A făcut-o atunci şi o face mereu. Astăzi Biserica vrea să vedem marea lucrare a lui Isus în viaţa sfântului apostol Ioan.

Ioan, în scrierile sale, vorbeşte despre sine şi se recomandă ca: apostol, evanghelist, ucenic iubit, cel ce şi-a plecat capul la pieptul lui Isus, apostolul Euharistiei, cel care vorbeşte intim cu Isus, cel căruia Isus i-a încredinţat-o pe Maria, cel aruncat în cazanul cu ulei clocotit, cel pe care Isus l-a ferit de martiriu, cel exilat din cauza Cuvântului, predicatorul iubirii. Aici trebuie să înţelegem că toate aceste titluri sfântul apostol Ioan şi le-a dobândit în urma lucrării mântuitoare a lui Isus în inima sa. Căci, înainte chiar dacă fusese pentru puţin timp ucenic al lui Ioan Botezătorul, satana pusese în inima lui, ca şi în maestrul său, Ioan Botezătorul, "un duh rău": al unui mesianism lumesc pentru ca atunci când Isus va ajunge la cruce să fie abandonat, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi (cf. Mt 11,3; Lc 7,19-20), al câştigului trecător prin care mulţi abandonează ţinta (cf. Mt 4,31-22), al căutării locurilor dintâi (cf. Mt 20,21), al căutării funcţiile înalte, care seamănă invidie şi vrajbă care îndepărtează de învăţătura lui Isus (cf. Mc 10,37), al răzbunării maxime contra duşmanilor, pentru ca aceştia să nu mai ajungă niciodată la mântuire (cf. Lc 9,54) şi al excluderii totale al celor care nu umblau cu el, blocându-le calea spre misiune şi facere bine (cf. Mc 9,38; Lc 9,49). Din toate aceste rătăciri l-a ridicat Isus pe Ioan şi l-a făcut "ucenicul pe care el îl iubea" şi pe care noi îl celebrăm noi astăzi.

Satana, din cauza păcatului strămoşesc, a pus în fiecare om încă de la zămislirea multe aplecări spre rău (cf. Ps 51,5), cum uşor putem vedea începând de la copiii cei mici, care de multe ori sunt plini de capricii, trag şi strică tot ce ating. Toate aceste aplecări spre rău, dacă nu sunt corectate la timp, cresc şi devin periculoase.

Corectat la timp de Isus, Ioan a devenit un ucenic înţelept dornic de învăţătură şi împărţitor de învăţătură divină, astfel că Biserica îl aclamă astăzi cu aceste cuvinte: "Acesta este Ioan care şi-a plecat capul pe pieptul lui Isus la cina de pe urmă. Acesta este fericitul apostolul căruia i-au fost descoperite tainele cereşti. Acesta este fericitul apostol care a proclamat laudele Domnului, puterea lui şi minunile pe care le-a făcut Isus".

Satana care de la început a căutat să strice buna lucrare a lui Dumnezeu în oameni, cu atât mai mult a încercat acum la naşterea lui Isus ca om între oameni să strice această lucrare prin ridicarea de eretici: nicolaiţii, cerinţii, ebioniţii şi dochetişti, care să-i amăgească pe oameni că Isus nu este Fiul Dumnezeu şi astfel oamenii să rămână în minciună, întuneric şi moarte şi să nu vină la noua lumină mântuitoare a lui Isus.

Citind evanghelia lui Ioan şi scrisorile sale, vom vedea că Ioan prezintă un continuu contrast dintre Isus şi satana amăgitorul oamenilor, contrast exprimat prin: libertate şi sclavie, viaţă şi moarte, adevăr şi minciună, bine şi rău, apă şi însetare, pâine şi foame, lumină şi întuneric. În prima lectură de astăzi, Ioan ne spune: "Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieţii, aceea vă vestim" (1In 1,1-2).

"Au ieşit atunci Petru şi celălalt discipol şi au venit la mormânt. Ioan, aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat. Atunci a intrat şi celălalt discipol, care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut" (In 20,1-8).

Deci, prin termenii: libertate, viaţă, adevăr, bine, apă, pâine lumină, Ioan reprezintă tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi, prin Cristos şi Duhul Sfânt; iar sclavia, moartea, minciuna, răul, foamea, setea şi întunericul reprezintă neorânduiala şi relele aduse de satana în lume. De aceea, oricine spune că are părtăşie cu Dumnezeu, dar trăieşte în ură, minciună, necurăţie, dezbinare, necredinţă şi întuneric, minte şi trăieşte în păcat, minte şi rămâne în moarte. După cum vedem, Ioan a luat toate afirmaţiile ereticilor şi le-a desfiinţat rând pe rând. Fără Biserică şi fără apostoli, satana ar fi transformat demult Crăciunul într-un simplu "festival de iarnă" şi Paştele într-un "festival de primăvară", aşa cum deja mulţi amăgiţi ai satanei o fac.

Iată ce scrie Ioan, după ce el însuşi a crezut: "Vă vestim viaţa veşnică ce era la Tatăl şi a apărut între noi; vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină (cf. 1In 1,2.4). Toate acestea au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui (cf. In 20,31).

Sfântul Augustin (354-430) comentează astfel cuvintele sfântului Ioan: Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieţii (cf. 1In 1,1). "Cum poate să pipăie cineva Cuvântul cu mâinile, dacă nu pentru motivul: Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14)?

Ioan, prin scrierile pe care ni le-a lăsat, a dorit ca toţi oamenii, asemenea lui: să creadă în Isus, Fiul lui Dumnezeu cel viu, în care a crezut şi el; să fie iertaţi de Isus care l-a iertat şi pe el; să fie luminaţi de Isus care l-a luminat şi pe el; să fie hrăniţi şi adăpaţi la izvoarele mântuirii lui Isus la care a fost hrănit şi adăpat şi pe el; să fie mântuiţi de Isus care l-a mântuit şi pe el; şi să fie duşi în cer de Isus care l-a dus şi pe el la ospăţul său veşnic din paradis.

Tradiţia creştină ni-l prezintă pe sfântul apostol Ioan, spre a fi imitat de noi: alergând după tineri şi tinere, după bărbaţi şi femei, pentru a-i întoarce de la păcat; colindând multe ţinuturi de întuneric spiritual pentru a-l demasca pe diavol ascuns în idoli; pentru a-i scoate pe diavoli din sufletele oamenilor şi a pune în loc credinţa în Isus mântuitorul; pentru a le predica oamenilor iubirea lui Dumnezeu pentru ei, iubire arătată nouă prin Cristos şi Duhul Sfânt. Iar atunci când, bătrân fiind, nu mai putea umbla, era prezentat purtat pe o targă, de unde predica doar aceste cuvinte: "Fraţilor, iubiţi-vă unii pe alţii!" Misiunea lui Ioan este şi misiunea noastră! Misiunea lui Ioan trebuie să continue cu misiunea noastră!

Poate din această predică scurtă, dar eficientă din bătrâneţile lui Ioan, s-a inspirat şi poetul nostru, George Coşbuc (1866-1918), atunci când a scris poezia: Stâncile strigă, Amin, unde Beda, un bătrân predicator orb, era fericit şi îi plăcea să predice oamenilor despre iubire. Dar copilul care îl conducea pe predicatorul orb, era de multe ori răutăcios şi nu-l conducea unde erau adunaţi oameni, ci îl conducea să predice la stânci golaşe; dar, minune, când oamenii lipsesc, pietrele vorbesc, cum spune Isus, şi răspundeau Amin, la Amin-ul predicatorului orb (cf. Lc 19,40).

Sfânta Gertruda (1256-1302), o mistică germană din evul mediu, a fost învrednicită de Dumnezeu de apariţia sfântului Ioan apostol şi evanghelist, pe care l-a întrebat de ce el, care a ascultat bătăile inimii lui Isus, nu ne-a lăsat nimic scris despre asta? La care apostolul i-a răspuns cu aceste cuvinte: "Eu am avut misiunea de a scrie spre folosul Bisericii de la început învăţătura Cuvântului întrupat, pentru ca toţi oamenii să creadă în el. Dar farmecul bătăilor inimii lui Isus, acesta va fi descoperit în timpurile din urmă, prin altcineva, pentru a reaprinde iubirea divină răcită şi uitată de mulţi. Aici este vorba despre evlavia către Inima lui Isus.

Doamne, dă-ne iubirea de Dumnezeu şi de oameni; dă-ne iubirea de viaţă curată pentru a vedea pe împăratul (cf. Is 33,17; Mt 5,8); dă-ne iubire faţă de cuvântul lui Dumnezeu, lumina aleşilor (cf. Ps 119,105) şi de Euharistie, pâinea îngerilor (cf. Ps 78,25); dă-ne iubire şi preţuire faţă de Maria şi de sfinţi, pe care le-a avut şi sfântul apostol Ioan, ca să putem fi părtaşi la fericirea lui veşnică!

Crăciun binecuvântat în continuare
şi
La mulţi ani celor îşi serbează astăzi ziua numelui!

Pr. Ioan Lungu