"Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme" (Ps 27,1)?
Tocmai am celebrat înălţarea Domnului nostru Isus Cristos la cer şi aceasta ne umple inima de o aleasă bucurie şi de o certă siguranţă, pentru că în Isus Cristos înălţat la cer, avem un Mare Preot mijlocitor puternic la tronul lui Dumnezeu (cf. 1Tim 2,5; Evr 8,6; 1In 2,1) şi un rugător stăruitor în faţa lui Dumnezeu, aşa cum vedem şi din evanghelia de astăzi (cf. In 17,9; Lc 22,32).
Biblia spune că în Isus Cristos înălţat la cer avem: un mare preot milos şi vrednic de încredere (cf. Evr 2,17), un Mare Preot care a străbătut cerurile (cf. Evr 4,14), un mare preot care a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat (cf. Evr 4,15), un mare preot după rânduiala lui Melhisedec (cf. Evr 5,10), un mare preot sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri (cf. Evr 7,26), un mare preot care s-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al măririi, în ceruri (cf. Evr 8,1), un mare preot al bunurilor viitoare (cf. Evr 9,11), un mare preot pus peste casa lui Dumnezeu (cf. Evr 10, 21).
Cu un astfel de mare preot, puternic în rugăciune şi în mijlocire, nu putem fi decât încrezători şi să spunem cu psalmistul: "Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa" (Ps 27,1)?
Isus are putere să-i mântuiască pe cei păcătoşi în chip desăvârşit (cf. Evr 7,25) şi să-i mute în împărăţia de slavă. Tâlharul, i-a zis lui Isus: "Doamne, adu-ţi aminte de mine când vei veni în împărăţia ta!" Isus i-a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai" (Lc 23,42-43). Imediat, prin rugăciune, tâlharul pierdut a devenit mântuit.
Era în anul 1884. Pe masă de lucru a ţarului Alexandru al III-lea, stătea cererea de graţiere a unei femei poloneze, pentru soţul ei, învăţător, condamnat pentru că ţinea cu tot dinadinsul să predea limba maternă copiilor. Pe cererea femeii, Alexandru scrisese cuvintele: "Graţiere, cu nici un chip, deportare în Siberia". În lipsa soţului, împărăteasa Maria, fosta Dagmar a Danemarcei, a citit cererea. Inima ei s-a înduioşat şi, contând pe respectul pe care Alexandru i-l purta, Maria a şters cu un vârf de cuţit virgula din locul ei, apoi a luat pana şi a aşezat virgulă mai la început. Acum hotărârea suna astfel: "Graţiere, cu nici un chip deportare în Siberia"!
Rugăciunea schimbă sentinţa păcatului în sentinţă de mântuire. Din această cauză Isus însuşi s-a rugat şi ne-a învăţat şi pe noi să ne rugăm. Pentru că Isus este marele nostru preot înălţat la Tatăl ceresc, pentru că textele biblice de astăzi ne vorbesc de încredere în rugăciunea lui de mijlocire, nu avem decât să fim încrezători în mijlocirea şi rugăciunea sa pentru noi, Mireasa sa, şi să-i aducem la cunoştinţă toate cererile şi dorinţele noastre, prin rugăciune.
În prima lectură (cf. Fap 1,12-14), Fecioara Maria împreună cu apostolii şi cu femeile evlavioase, "stăruiau într-un cuget în rugăciune", rugându-se prin Isus Tatălui ceresc, pentru a primi darul Duhului Sfânt, care să-i întărească pentru a-i fi martori până la marginile pământului, pentru ca să câştige cât mai multe suflete pentru cer. Şi deoarece ştiau că Isus a înviat cu adevărat şi s-a înălţat la dreapta Tatălui ceresc ca Mare Preot al bunurilor viitoare şi ca mijlocitor puternic, de aceea, aveau mare încredere să-i prezinte lui cererile şi dorinţele lor, convinşi fiind că vor primi prin el toate cele cerute.
Tot la încredere în Domnul ne cheamă şi sfântul apostol Petru în lectura a doua de astăzi. Dacă cineva are de suferit pentru faptul că este creştin, să nu se ruşineze, ci să-l preamărească pe Dumnezeu pentru numele acesta! Căci dacă sunteţi batjocoriţi în numele lui Cristos, fericiţi sunteţi, pentru că Duhul gloriei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi (cf. 1Pt 4,14-16).
La încredere în Domnul ne cheamă şi evanghelia de astăzi: "Tu i-ai dat putere peste toţii oamenii, ca să le dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai încredinţat lui" (In 17,2).
Drumul creştinului cu Isus înviat, cu Isus Marele Preot, cu Isus înălţat şi glorificat de-a dreapta Tatălui, cu Isus mijlocitor şi rugător pentru noi, conform lecturilor din această duminică, este un drum de încredere, de optimism, de siguranţă, şi de speranţă neclintită. Şi este normal să fie aşa de vreme ce avem un Mare Preot la Dumnezeu; un Mare Preot care a biruit diavolul, păcatul şi moartea; un Mare Preot care ne apără, mijloceşte şi se roagă pentru noi.
Vedem în evanghelia de astăzi cum Isus se roagă Tatălui ceresc pentru ucenicii săi şi pentru toţi cei care vor crede în el. Isus se roagă fără să rostească niciun cuvânt de acuzare la adresa oamenilor, fără să pomenească niciunul dintre păcatele sau eşecurile lor. Toate cererile făcute de Domnul nostru Isus Cristos cu privire la ai săi conţin numai lucruri spirituale; toate se referă numai la binecuvântări cereşti. Isus nu cere să li se dea bogăţii, onoruri, poziţii de influenţă sau privilegii în lumea aceasta, ci se roagă ca ei să fie păziţi de rău, să fie despărţiţi de mentalitatea lumii, să fie calificaţi pentru a-şi face datoria de copii ai lui Dumnezeu şi să ajungă în cer. Nu există glas din câte s-au auzit vreodată, fie în cer, fie pe pământ, mai înălţător, mai sfânt, mai rodnic, mai sublim decât glasul din rugăciunea adusă de Isus înaintea Tatălui său ceresc pentru noi oamenii care avem nevoie de mântuire.
În evanghelia de astăzi găsim un fragment din rugăciunea sacerdotală a lui Isus (cf. In 17,1-11). Biserica ne prezintă această rugăciune ca un model de imitat.
Dar să vedem în continuare ce cuprinde rugăciunea lui Isus. Mântuitorul Isus, marele nostru preot aşezat la dreapta scaunului de domnie al măririi veşnice din ceruri, (cf. Evr 8,1), se roagă Tatălui veşnic. El se roagă pentru sine, se roagă pentru apostoli, se roagă pentru toţi oamenii ca să se mântuiască.
Deci, după ce s-a rugat pentru sine ca să primească gloria veşnică spre edificarea şi creşterea spirituală a celor care îi sunt şi care îi vor deveni ucenici, Isus, marele nostru preot, se roagă şi mijloceşte apoi pentru ucenicii săi din toate timpurile. Ba mai mult, Isus, se roagă şi mijloceşte şi pentru cei care vor crede în el prin cuvântul lor (cf. In 17,20), adică, se roagă şi pentru întreaga lume pe care Tatăl o iubeşte (cf. In 3,16; Ap 22,17), pe care Tatăl o vrea mântuită şi ajunsă la cunoştinţa adevărului (cf. 1Tim 2,4), şi pe care Tatăl o vrea în gloria sa veşnică pe care el a câştigat-o pe cruce.
Deci, prima învăţătură pe care trebuie să o scoatem din evanghelia de astăzi, este: pentru că Isus s-a rugat mai întâi pentru sine, şi noi trebuie să ne rugăm mai întâi pentru noi înşine. Şi pentru ce s-a rugat Isus pentru sine Tatălui ceresc? Isus s-a rugat ca să fie glorificat cu slava pe care a avut-o mai înainte la dânsul, ca el să-l poată glorifica mai mult şi mai bine şi prin cei care cred şi vor crede în el.
Iată ceea ce trebuie să cerem şi noi în rugăciunile noastre Tatălui ceresc. Să-i cerem slava pe care am avut-o la el înainte de păcat. Să cerem mântuirea pe care ne-a dobândit-o Isus pe cruce. Să cerem sfinţenia vieţii pe care ne-a adus-o Duhul Sfânt. Să-i cerem toate acestea ca să-l putem lăuda mai mult şi mai bine. Oare de câte ori ne-am rugat lui Dumnezeu pentru ca să ne glorifice cu slava cerească pe care am avut-o la el înainte de păcat, cu mântuirea lui Isus de la cruce şi cu sfinţenia Duhului Sfânt, ca să-l putem lăuda mai mult şi mai bine înaintea oamenilor? Dacă nu-i cerem în primul rând slava, mântuirea de la cruce şi sfinţenia vieţii, nu i-am cerut nimic important şi demn de el. Înseamnă că i-am cerut numai lucruri pământeşti care ne îndepărtează mai mult de el.
Dumnezeu ne vrea numai pentru el şi lângă el, de aceea l-a jertfit pe Fiul său pentru noi (cf. In 3,16) şi l-a trimis pe Duhul Sfânt în inimile noastre (cf. Rom 5,5). Iar dacă noi îi cerem mai întâi lucruri trecătoare, lucruri care mai mult ne îndepărtează de el decât ne apropie, şi neglijăm să i le cerem pe cele spirituale şi veşnice, pentru care a făcut o jertfă atât de mare, moartea lui Isus pe cruce, atunci arătăm că nu prea am înţeles şi că nu prea ne pasă de iubirea lui.
Chiar când Isus a cerut de la Tatăl ceresc ca să nu bea paharul patimii şi morţii amare, a spus că nu voia lui să se facă, ci voia Tatălui (cf. Mt 26,39-42; Mc 14,36; Lc 22,42). Deci şi noi chiar dacă ne rugăm ca Dumnezeu să ne ridice paharul amar al lipsurilor, greutăţilor şi suferinţelor, să spunem cum ne-a învăţat Isus să ne rugăm: "Doamne, facă-se voia ta" (Mt 6,10), căci Dumnezeu ştie bine de ce avem nevoie, mai înainte ca noi să-i cerem (cf. Mt 6,8).
Apoi Isus s-a rugat pentru apostolii săi. După ce le-a vorbit lor despre Tatăl, acum îi vorbeşte Tatălui despre ei (cf. In 17,8-9). Asta să ne fie de învăţătură şi nouă. După ce le-am vorbit dragilor noştri despre Dumnezeu, putem să-i vorbim cu eficienţă şi lui Dumnezeu despre ei. Şi ce să cerem pentru ei de la Dumnezeu în rugăciune? Ca ei să păzească cuvântul lui Dumnezeu, ca ei să creadă în el, ca ei să-l preamărească pe el şi ca ei să fie una cu el şi una între ei. Apoi, asemenea lui Isus care se roagă pentru dragii săi apostoli, să ne rugăm şi noi ca cei dragi ai noştri să fie păziţi de rău, să fie separaţi de rău, să fie uniţi, să fie cu el în glorie, să se bucure de viaţa veşnică câştigată la cruce; apoi să-i cerem ca ei să-l cunoască pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt (cf. In 17,3).
Căci orice altceva am cere pentru cei dragi ai noştri de la Dumnezeu, dacă nu le-am cerut viata veşnică, cunoaşterea Tatălui, cunoaşterea Fiului şi cunoaşterea Duhului Sfânt, nu le-am cerut nimic important şi bun. Iată aici în rugăciunea sacerdotală a lui Isus, un "ghid de rugăciune", de ceea ce trebuie să cerem în rugăciune de la Dumnezeu pentru noi şi pentru cei dragi ai noştri. Pentru că până la a doua venire a lui Isus mai trebuie încă să suferim şi să murim, ca plată a păcatului (cf. Rom 6,23), toate cele trecătoare sunt de puţină importanţă. Adevăratul şi valorosul "dar" pe care trebuie să-l obţinem de la Dumnezeu pentru noi şi pentru cei dragi ai noşti, este mântuirea veşnic fericită din paradis. Ne îngrijim ca aici pe pământ, noi şi cei dragi ai noştri să avem bani, maşini, ogoare şi case, dar nu ne îngrijim ca să avem o casă şi o fericire veşnică în cer. Oare ne va fi scuzată o astfel de greşeală fundamentală?
Apoi Isus s-a rugat pentru toţi aceia care sunt departe acum, pentru cei care vor crede în el prin mărturia lor. Pe Isus îl preocupă toţi oamenii şi mântuirea lor. Lui Isus nimeni nu-i este indiferent. Şi noi trebuie să ne rugăm pentru toţi aceea care sunt departe nu numai cu sufletul, dar şi ca timp şi spaţiu, căci vom deveni apropiaţi în viaţa veşnică, în paradisul fericit. Să ne rugăm ca noi să le dăm o bună mărturie şi ca ei să creadă.
În timp ce preotul francez Raelot de Mirepoix era dus la moarte de revoluţionari, în anul 1794, o femeie i-a adresat câteva cuvinte dure. Preotul i-a spus: "Mai bine te-ai ruga pentru mine". "De ce să mă rog pentru tine?" "Pentru că în curând voi ajunge înaintea judecăţii lui Dumnezeu". Impresionată, femeia a spus o rugăciune pentru el, dar apoi şi-a schimbat total felul de viaţă, cu gândul că în curând şi sufletul ei va ajunge la tribunalul divin. Cine se roagă pentru alţii se mântuieşte şi pe sine.
Dacă ne vom ruga Tatălui, prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos; şi dacă vom rosti cererile formulate de el, atât pentru noi înşine cât şi pentru toţi ceilalţi, atunci vom putea spune împreună cu Isus dintr-o altă rugăciune: "Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Ştiam că tu mă asculţi totdeauna" (In 11,41).
Pr. Ioan Lungu
