Sfântul Paul, într-una din scrisorile sale, vorbeşte corintenilor despre viaţă ca despre o cursă de atletism pe un stadion, în care el însuşi, ca alergător, speră la final să primească cununa învingătorului: "Nu ştiţi voi că aceia care aleargă pe stadion, toţi aleargă, însă numai unul primeşte premiul? Alergaţi în aşa fel ca să-l câştigaţi. Orice atlet renunţă la toate. Ei o fac pentru a primi o coroană pieritoare. Însă noi [pentru] una nepieritoare. Deci eu aşa alerg, nu fără rost" (1Cor 9,24-26). Şi continuă apostolul neamurilor: "Aşa lupt cu pumnul, dar nu lovind în aer". Cu privire la această ultimă afirmaţie şi rămânând pe acelaşi teren al termenilor sportivi, putem compara într-un anume sens viaţa cu un meci de box în care fiecare dintre noi putem fi spectatori sau chiar jucători, prezenţi în ring, ori de câte ori avem de înfruntat diverşi adversari: problemele cotidiene de tot felul, boala şi, în cele din urmă, moartea. În acest meci, rareori suntem aruncaţi peste corzi, dacă pot spune astfel, iar situaţiile de acest fel sunt în general atipice pentru cursul unei vieţi normale. E adevărat că aflăm zilnic despre accidente şi situaţii neprevăzute de tot felul prin care se curmă brusc multe vieţi şi din această cauză devenim tot mai conştienţi că trăim permanent în vecinătatea morţii. Dar cel puţin ne putem consola cu gândul că Dumnezeu dă fiecăruia adversari pe măsură în funcţie de categorie: uşoară, grea, adică nu suntem solicitaţi peste puterile noastre. Confruntaţi cu problemele zilnice din familie, de la şcoală sau de la locul de muncă, să nu uităm că în afara vieţii biologice omul mai desfăşoară încă o viaţă, cu mult mai importantă celei de la nivel fizic şi care priveşte sufletul său şi în mod direct destinul său veşnic, iar pe acest teren suntem expuşi cu precădere unui adversar temut, foarte abil şi puternic care este diavolul cu ispitele sale de tot felul. În această luptă cu Cel Rău şi implicit cu păcatul trebuie să nu rămânem cu garda deschisă pentru că orice neatenţie şi, mai ales, subaprecierea adversarului se plăteşte scump şi putem primi lovituri necruţătoare, uneori sub centură, care să ne facă knock out în orice moment. Dar ceea ce ne susţine în luptă pe noi, creştinii, mai presus de puterile şi abilităţile noastre tactice, este harul lui Dumnezeu care lucrează în noi şi pentru noi prin sfintele taine ori de câte ori suntem dispuşi să apelăm la acest ajutor şi să-l primim, deschizându-ne acţiunii salvatoare a Domnului. Dacă vom preţui cum se cuvine aceste mijloace puternice de apărare şi în acelaşi timp de sfinţire a noastră, în principal Spovada şi Împărtăşania deasă, vom primi la vreme cuvenită puteri noi în lupta cu păcatul. Precum Prâslea cel Voinic sau Greuceanu din poveştile copilăriei, care învingeau zmeul după ce-şi înmuiau buzele în apa vieţii, tot astfel vom învia şi noi şi vom fi biruitori alături de Cristos în lupta reală şi foarte dură cu diavolul dacă ne vom hrăni cu pâinea vieţii care este însuşi trupul Domnului oferit nouă ca dar ceresc la fiecare sfântă Liturghie.
Desigur, nimeni nu ştie câte reprize mai avem de luptat încă în ringul vieţii fiecare din noi sau cât de lungă este cursa pe care o avem de alergat în maratonul vieţii noastre, dar tocmai din această cauză trebuie să fim pregătiţi. După cum orice sportiv se pregăteşte pentru competiţiile ce vor urma, noi, care cu voia sau fără voia noastră suntem deja pe ringul vieţii, în vecinătatea morţii, trebuie să fim mereu în formă prin felul în care înţelegem să ne trăim veşnicia încă de aici pe pământ. Pentru cei care speră să fie învingători şi nu consideră lupta pierdută din start, timpul de acum este o ocazie bună pentru a ne antrena în acest sens, fiecare individual şi împreună ca mădulare ale aceluiaşi trup care este Biserica. Slujindu-ne unii pe alţii cu iubire şi ajutându-ne reciproc ca membri ai aceleiaşi echipe condusă pe calea victoriei, adică a mântuirii, de Cristos Domnul nostru, vom putea spune cu sfântul Paul: "Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa. De acum îmi este rezervată coroana dreptăţii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, judecătorul cel drept; şi nu numai mie, ci şi tuturor acelora care au iubit arătarea lui "(2Tim 4,7-8).
Ciprian Nesimuca