Crăciunul e aproape şi această întâlnire anuală ne invită din nou să medităm asupra evenimentului extraordinar al Întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Dacă drumul de credinţă ar trebui să ne conducă mai mult spre noi înşine şi interiorul nostru, atmosfera care se respiră orientează evenimentul spre piaţă, spre forfotă, zgomote, frenezie.
Lumea timpului nostru, ocupată cu mii şi mii de lucruri, pare să fi pierdut cu totul dimensiunea contemplativă a vieţii. Sunt mulţi cei care îşi structurează viaţa doar în căutarea lucrurilor care satisfac imediat. Omul de azi, care continuă să fie atras în acelaşi timp de mai mulţi idoli sau de idolul sinelui, trăieşte de multe ori timpul prezent în compania unui gol existenţial care vrea să îşi ceară insistent drepturile. Însetat de independenţă, se eliberează de tot: religie, tradiţie, autoritate... Se prezintă ca stăpân şi domn al propriului destin, referinţă şi măsură pentru sine, mai ales atunci când nu se preocupă decât să nutrească imaginea grandioasă a sinelui, nu-şi mai dă seama nici de cine îi stă alături, nici de cine îl transcende.
Subiectivismul, unda emoţiilor, în timp ce încetinesc drumul spre infinit, fac să se piardă contactul cu prospeţimea izvoarelor umanităţii. Experimentăm din ce în ce mai mult greul de a ne opri ca să privim cu inima fragmentele vieţii, să îi surprindem frumuseţea primită ca dar...
Acest mic copil care se va naşte va fi aşezat în cotidianitatea evenimentelor care ne însoţesc. Mulţi îl cunosc, alţii îl ignoră. Pare că naşterea acestui copil nu mai vorbeşte oamenilor de azi tocmai acum când teama şi dezorientarea, nesiguranţa şi descurajarea ne cuprind în mod progresiv. Omenirea pierde din ce în ce mai mult capacitatea de a surprinde prezenţa lui Dumnezeu în lume, pentru că nu mai sunt locuri şi spaţii profunde în interiorul nostru.
Doar în tăcere persoana va reuşi să individualizeze hotarele locuite de propriul eu şi spaţiul pe care îl are pentru Dumnezeu. În tăcere va învăţa să creadă în misterul care va învălui universul.
Doar în tăcere Dumnezeu vrea să răspundă celui care continuu îl caută. În tăcerea singurătăţii Dumnezeu se revelează inimii: gol, vulnerabil, înfăşat, în iesle, lipsit de apărare, gingaş, venit într-o sărăcie absolută ca să vestească doar iubirea Tatălui.
Dacă în aceste zile speciale de sărbătoare omul se va lăsa prins doar de lucrurile materiale, marele absent nu va fi decât Isus, copilul pentru care nu a fost loc nici atunci şi nu e loc nici acum, deci de ce să se facă sărbătoare?
Opriţi-vă în faţa ieslei! Privindu-l pe Emanuel, în tăcere, fiecare poate recăpăta conştiinţa de sine ca dar şi valoare. Din stupoarea pentru Întruparea Fiului lui Dumnezeu se naşte capacitatea de a da semnificaţie faptelor celor mai mici. Aici se naşte bucuria sărbătorii, entuziasmul şi sensul de a vrea să te simţi familie, gustul pentru adevărata sărbătoare a Crăciunului.
Numai în faţa lui Isus care vine într-o grotă săracă se poate redescoperi capacitatea de a fi primitori, gingaşi, iubitori, sensibili dezarmaţi şi dezarmanţi. Credinţa în Întruparea Fiului lui Dumnezeu care "s-a golit pe sine, luând condiţie de slujitor şi devenind asemenea oamenilor" (Fil 2,7) conduce persoana la primirea lui Dumnezeu în viaţă şi în casă cu o fidelitate reînnoită.
Copilul acesta lipsit de apărare va veni şi cu siguranţă, mai are şi astăzi să spună ceva omenirii.
Lângă el, Maria şi Iosif propun un nou mod de a trăi esenţialitatea vieţii. Şi nu treceau prin crize economice mondiale!!!
Ei ne propun alegeri sobre şi simple, fundamentate pe gratuitatea iubiri şi pe certitudinea că iubirea se exprimă de la sine. Ei ne spun în mod absolut foarte clar: Dumnezeu trebuie să fie centrul vieţii!
Să nu ne aşteptăm să găsim în grota lui Isus oameni plini de sine care luptă pentru putere sau care cerşesc consimţământ sau susţinere spectaculoasă. Nu vom găsi decât martori ai iubirii care ştiu să se dăruiască, persoane care nu ştiu să calculeze ceea ce dăruiesc pentru Domnul.
Drumul spre grotă trebuie parcurs şi durează cât Adventul. Ce ne aşteaptă e minunat. Trebuie să înlăturăm ce ne distrage. Domnul vine oricum.
Sentimentele care însoţesc sărbătoarea Naşterii Domnului nu sunt spontane... e nevoie de pregătire şi exerciţiu.
Drum bun spre întâlnirea cu Domnul care vine în căutarea oamenilor de bunăvoinţă aşa ca odinioară!
Sr. Silvia Brandiu
