Radio ERCIS FM, postul de radio al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, se aude şi în reţeaua naţională de cablu TV UPC-Vodafone începând cu data de 31 ianuarie 2022.

În urma demersurilor din ultima perioadă, avem bucuria să anunţăm faptul că, din 31 ianuarie 2022, şi abonaţii la firma naţională de cablu TV UPC-Vodafone au posibilitatea să asculte radioul ERCIS FM în zona posturilor de radio de pe televizor. Radioul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi poate fi ascultat pe canalul 888 (sau 1888).

Difuzarea ERCIS FM prin reţeaua Vodafone se alătură difuzării prin reţeaua naţională de cablu TV DIGI (RCS&RDS), care a început la 20 decembrie 2021, fiind recepţionat pe canalul 1016. În localităţile Tuta, Târgu Trotuş şi Viişoara, ERCIS FM se aude şi pe reţeaua de cablu TV KODAN TV, la fel, şi în Pildeşti se aude pe reţeaua locală de cablu TV OVIAND SAT. Pentru a fi recepţionat acest post de radio poate fi nevoie de o rescanare a programelor de pe televizor, fiind posibil să fie găsit şi pe un alt canal decât cele specificate.

Cei care încă nu recepţionează ERCIS FM la televizorul propriu pot să ceară furnizorului de cablu acest lucru, pentru ca să facem apoi împreună demersurile tehnice/legale în acest sens.

Din ziua de 28 noiembrie 2021, Radio ERCIS FM, vocea catolicilor din Moldova, poate fi auzit şi pe frecvenţe radio FM, din municipiul Piatra Neamţ (89,8 Mhz) şi municipiul Roman (88,3 Mhz) şi împrejurimile acestora.

Se fac în continuare demersuri pentru a transmite pe unde radio şi în zona municipiului Bacău şi în celelalte zone din Dieceza de Iaşi.

* * *

Radio ERCIS FM a fost lansat pe platforme on-line la 19 martie 2021, în sărbătoarea Sfântului Iosif, Patronul Bisericii Universale, putând fi recepţionat on-line pe www.ercisfm.ro, prin aplicaţiile ERCIS FM de pe telefoanele mobile (cu Android sau iOS), dar şi prin playerele de pe calculator sau telefoane mobile (link-urile pentru toate playerele, pe site-ul: ercisfm.ro) sau telefon, apel telefonic cu tarif normal/minute naţionale 0315040409.

Pe pagina Facebook a radioului (https://www.facebook.com/ercisfm.ro), ascultătorii pot fi la curent cu programul şi noutăţile radio. Pe aplicaţiile ERCIS FM pe telefoane şi pe site-ul radioului (www.ercisfm.ro) pot fi reascultate multe dintre emisiunile difuzate, sub formă de podcasturi.

ERCIS FM este un post de radio necomercial, cultural-religios, realizat în spiritul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, deschis spre toate categoriile de ascultători, indiferent de confesiune religioasă sau vârstă. Pe lângă temele religioase, sunt incluse şi alte teme din viaţa de zi cu zi, programe culturale şi sociale. Este introdusă muzică din diferite genuri, ştiri şi programe din diferite domenii. Un spaţiu larg este oferit şi dialogului cu ascultătorii, pentru a răspunde la frământările şi întrebările lor.

Prin motoul "Mereu împreună cu tine", ERCIS FM îşi propune ca toţi ascultătorii să se simtă cu adevărat însoţiţi oriunde ar fi, oferindu-le nu numai informaţii, ci mai presus de toate hrănindu-le inima, sufletele, prin Sfinte Liturghii, meditaţii, exemple de sfinţi şi oameni care l-au descoperit pe Dumnezeu, în spiritul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi şi pentru a răspunde mai bine la sensibilitatea credincioşilor catolici din zona Moldovei.

Mulţumim tuturor celor care au făcut posibil acest pas important din viaţa Diecezei de Iaşi şi a radioului ERCIS FM. Domnul să-i răsplătească aşa cum ştie el mai bine, iar Sfânta Fecioară şi Sfântul Iosif, protectorii radioului diecezei noastre, să îi ocrotească mereu!

Pr. Adrian Blăjuţă