Radio ERCIS FM, postul de radio al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, se va auzi prin frecvenţă radio în municipiile Iaşi şi Oneşti, dar şi în satele şi oraşele din împrejurimi pe frecvenţele FM 97,4 MHz - la Iaşi şi 92,7 MHz la Oneşti. Frecvenţele au fost obţinute joi, 3 iulie 2025, în urma concursului organizat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
Frecvenţele pentru Iaşi şi Oneşti vin în urma rugăciunilor, a multor cereri făcute, dar şi a proiectului editorial realizat de către ERCIS FM, apreciat de către membrii CNA prin acordarea acestor frecvenţe.
Subsemnatul, pr. Adrian Blăjuţă, în calitate de preşedinte al Asociaţiei "Presa Bună" şi director ERCIS FM, împreună cu Alexandra Măriuţ, redactor-şef ERCIS FM, şi ing. Silviu Dogariu, vicepreşedinte al Asociaţiei "Presa Bună", au participat şi au susţinut proiectul ERCIS FM în ziua de 30 iunie, după ce a fost depus un dosar consistent în acest sens.
În urma concursului organizat de CNA, în perioada 30 iunie - 3 iulie, pentru atribuirea unor frecvenţe radio au participat 62 de societăţi şi au fost acordate 56 de frecvenţe, dintre care şase au fost atribuite unor posturi de radio cu profil religios, dedicate unor confesiuni diferite: ERCIS FM (Iaşi şi Oneşti), Radio Trinitas (Bistriţa) şi Radio Vocea Speranţei (Mediaş) şi Radio Vocea Evangheliei (Soveja şi Târgovişte).
Avem astăzi bucuria de a ne vedea aşteptările împlinite. Este o bucurie şi a păstorului Diecezei de Iaşi, PS Iosif Păuleţ care, alături de PS Petru Sescu, episcop auxiliar, şi PS Petru Gherghel, episcop emerit, a susţinut mereu acest mijloc de comunicare în sprijinul răspândirii cuvântului lui Dumnezeu prin diferitele emisiuni şi transmisiuni. Radio ERCIS FM va putea fi ascultat şi la radiourile din municipiile Iaşi şi Oneşti, dar şi în satele şi oraşele dimprejur, pe frecvenţele FM 97,4 MHz la Iaşi şi pe 92,7 MHz la Oneşti. În maxim două luni va fi implementată şi tehnica pentru aceste frecvenţe.
Este un moment istoric important pentru Biserica noastră locală pe care mulţi creştini l-au aşteptat şi iată că în aceste zile el s-a realizat, mai ales că în Iaşi este sediul Episcopiei de Iaşi şi al Radioului ERCIS FM, iar zona Oneşti este a treia zonă ca număr de credincioşi romano-catolici din Dieceza de Iaşi.
Radio ERCIS FM a fost lansat pe platforme on-line la 19 martie 2021, în sărbătoarea Sfântului Iosif, Patronul Bisericii Universale, având ca moto: "Mereu împreună cu tine", şi emite pe frecvenţe radio FM în municipiul Bacău (şi împrejurimi) - 107 MHz, în municipiul Piatra Neamţ (şi împrejurimi) - 89,8 Mhz şi comuna Butea (şi împrejurimi) - 88,3 Mhz. ERCIS FM poate fi recepţionat şi on-line, pe ercisfm.ro, prin aplicaţiile ERCIS FM de pe telefoanele mobile (cu Android sau iOS) sau prin apel telefonic cu tarif normal/minute naţionale 0315040409, dar şi în reţelele de cablu TV, prin reţeaua DIGI (RCS & RDS) şi UPC-Vodafone. Pe pagina Facebook a radioului facebook.com/ercisfm.ro credincioşii pot fi la curent cu programul şi noutăţile radio. Pe aplicaţiile ERCIS FM pe telefoane şi pe site-ul radioului (ercisfm.ro) pot fi reascultate multe dintre emisiunile difuzate, sub formă de podcast.
Zeci de realizatori de emisiuni şi rubrici, dar şi mulţi colaboratori înfrumuseţează grila cu emisiuni diversificate a radioului ERCIS FM. Succesul obţinerii frecvenţei pentru Iaşi şi Oneşti se datorează şi lor. Cu toţii suntem invitaţi să mulţumim Domnului, Sfântului Iosif şi Sfintei Fecioare pentru darul minunat pe care ni l-au făcut. Mulţumim şi tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei dorinţe a multor credincioşi. Domnul să-i răsplătească!
Pr. Adrian Blăjuţă
