Pustiana: Ziua Tineretului 2022 în Decanatul de Moineşti

Ziua Tineretului în Dieceza de Iaşi, după o pauză de trei ani, s-a desfăşurat anul acesta la nivel decanal sâmbătă, 7 mai 2022. În Decanatul de Moineşti, ca gazdă a acestui eveniment, a fost aleasă Parohia "Sfântul Ştefan" din Pustiana.

O zi care se anunţa ploioasă s-a dovedit a fi una cu mult soare şi voie bună!

Evenimentul a debutat cu primirea participanţilor din parohiile Decanatului de Moineşti, urmând mai apoi un joc în care am cunoscut importanţa spiritului de echipă şi atenţia acordată celor din jur. După terminarea jocului, am intrat în biserică unde a fost deschiderea oficială a Zilei Tineretului; un cuvânt de bun venit l-a avut Carina Fazakas-Timaru, care ne-a prezentat şi câteva date, obiceiuri, tradiţii, istoria satului, ne-a ajutat să înţelegem mai bine unde ne aflăm.

Unul dintre cele mai importante momente ale zilei a fost cateheza, fiind susţinută de părintele Alin Benone Conţu, care ne-a aprofundat tema zilei: "Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă". A vorbit despre cum deciziile noastre ne influenţează destinul, iar viziunea ne determină deciziile şi că trebuie să avem mereu o conversaţie activă cu Dumnezeu, nu doar prin rugăciune, ci şi prin dialog deschis cu el, încredinţându-i lui viitorul nostru, el fiind cel care ne călăuzeşte paşii. La sfârşitul catehezei, părintele ne-a lăsat nişte întrebări la care să medităm şi să răspundem fiecare: "Care este viziunea lui Dumnezeu pentru noi? Ce pas pot face astăzi ca peste câţiva ani viaţa mea să se schimbe în bine, să ştiu că am lăsat ceva bun în urmă?".

După încheierea catehezei, a urmat Sfânta Liturghie celebrată de părintele decan Costel Ţăranu, iar cuvântul de deschidere l-a avut părintele paroh Anton Diacu, care le-a adresat tinerilor câteva gânduri de bun venit în comunitatea noastră. Omilia a fost ţinută de către părintele Francisc Matieş, care a coborât în mijlocul tinerilor şi a vorbit pe înţelesul tuturor despre curajul Mariei. "Ce îi datorează Isus Mariei? Dar Maria, ce îi datorează lui Isus? Ce le datorăm noi părinţilor noştri? Ce moştenim noi de la ei? Pentru ce trebuie să le mulţumim? Cu ce îi suntem noi datori lui Dumnezeu?" Au fost câteva dintre întrebările la care părintele ne-a invitat să răspundem personal.

La sfârşitul Liturghiei, părintele vicar Iulian-Robert Gherghel, responsabil cu tinerii în Decanatul de Moineşti, ne-a prezentat programul amănunţit al zilei. Sfânta Liturghie a fost urmată de un moment artistic prezentat de ansamblul Pusztinai Kakasok, a căror membri sunt din sat. Aceştia ne-au încântat cu cântece specifice locului, îndemnându-ne şi pe noi la dans, formând o horă mare la care am luat parte toţi. Punctul culminant al reprezentaţiei a fost atunci când, în paşi de dans, am plecat spre şcoală, unde am luat prânzul şi s-a desfăşurat partea a doua a zilei. Prânzul a fost pregătit de doamnele din sat care ne-au găzduit cu sarmale aşa cum numai cei din Pustiana ştiu să le prepare.

După masă ne-am întâlnit în patru grupe unde am aprofundat tema zilei tineretului, pe baza a trei întrebări:

1. Ce înseamnă pentru noi îndemnul "Ridică-te"?

2. Care este "canapeaua" de pe care trebuie să ne ridicăm noi azi ?

3. Ce ar trebui să se schimbe (în Biserica, în dieceza, în parohia noastră) astfel încât tinerii să fie mai aproape de Cristos şi de Biserică?

La aceste trei întrebări fiecare tânăr a răspuns în parte şi am dezbătut ce înseamnă pentru fiecare acest lucru, concluzionând cu ideea că fiecare dintre noi trebuie să fie mai implicat în comunitatea din care face parte. După discuţiile pe grupe a fost o împărtăşire comună, unde fiecare grupă a prezentat ceea ce s-a discutat. Programul s-a încheiat cu nişte dansuri, la finalul cărora am făcut o rugăciune, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru clipele minunate petrecute împreună, amintindu-ne, totodată, de îndemnul de a ne ridica şi a acţiona.

Le mulţumim gazdelor, preoţilor implicaţi care au venit cu grupurile de tineri, întregii comunităţi şi nu în ultimul rând lui Dumnezeu, care ne-a ajutat să ducem ziua la bun sfârşit!

Georgiana Pustianu

*

Câteva impresii ale tinerilor:

  • "După o perioadă grea, plină de încercări, pentru toţi credincioşii, dar mai ales pentru noi tinerii, Ziua Tineretului de anul acesta a fost un prilej de a ne redescoperi şi de a ne bucura şi mai mult ca înainte, de acest minunat eveniment! Am fost onorată să pot participa la o astfel de zi minunată, zi în care tinereţea şi zâmbetele noastre au primat! Am simţit nerăbdarea şi emoţia celorlalţi, care se puteau observa cu ochiul liber... Toată această bucurie a noastră a fost încununată de activităţile de care am avut parte, de Sfânta Liturghie şi momentul de cateheză, care ne-au dat mai mult curaj să ne ridicăm şi să împărtăşim atât momentele plăcute, cât şi încercările prin care trecem! Momentul artistic a fost punctul culminant, care ne-a încântat pe toţi, şi la care cu mic, cu mare, ne-am făcut curaj să dansăm! Şi nu în ultimul rând, mâncarea tradiţională excepţională, care a fost bine meritată după dans şi voia bună! Iar unul dintre rezultatele minunate ale acestei întâlniri a fost faptul că am legat prietenii, am schimbat adresele conturilor sociale şi am socializat... ceea ce e cel mai important! Mulţumim gazdelor, organizatorilor, animatorilor şi tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui eveniment frumos şi reuşit! Pustiana, ai fost de-a dreptul încântătoare!" (Diana Baciu, Parohia "Înălţarea Domnului" - Moineşti).

  • "Îndemnul zilei de sâmbătă a fost «Ridică-te». O zi specială în care am simţit căldura tinerilor din Pustiana şi am rămas plăcut impresionată. Deşi adunarea a fost restrânsă anul acesta, a existat aceeaşi bucurie de a cunoaşte tineri din alte comunităţi. Mi-a plăcut în mod special organizarea şi dispoziţia tinerilor care purtau un zâmbet contagios pe feţele lor. Am observat plăcerea de a dansa. La un moment dat, chiar şi bucătăresele s-au alăturat la joc. Spun cu sinceritate că prin această întâlnire am reuşit să mă ridic de pe «canapeaua» comodităţii, de pe «frica de a vorbi în public». Cu paşi mici putem face o lume mai bună. Îndemnul «Ridică-te» poate fi o provocare pentru tinerii de pretutindeni" (Ana Bîrnat, Parohia "Sfânta Maria Magdalena", Frumoasa).

  • "A participa la această zi împreună cu tinerii din mai multe comunităţi a fost o binecuvântare, deoarece am trăit-o ca pe o misiune, unde rolul tinerilor a fost de a fi veriga într-un lanţ al umanităţii creat de Dumnezeu. A crede în Dumnezeu nu este o ruşine şi acest sentiment nu trebuie trăit cu tristeţe sau doar în zilele mai întunecate, ci şi în zilele senine şi pline de bucurie. Credinţa este unul din puţinele lucruri care nu ne poate fi luat. Cred cu sinceritate că viitorul umanităţii este în mâinile tinerilor, ale noastre, şi pentru a crea o lume mai senină, mai împăcată, trebuie să fim noi mai buni, să nu ne lăsăm îndepărtaţi de credinţa noastră, să creăm o legătură între viaţa noastră de zi cu zi şi credinţa, precum au trăit-o şi bunicii noştri. Împreună putem reuşi - acest lucru s-a adeverit şi acum în cadrul zile minunate dedicată tinerilor. A fost un moment prin care am observat ce putem realiza cu ajutorul lui Dumnezeu. Îndemnul «Ridică-te» a fost pentru mine o motivaţie, un ajutor pentru a trece acea prăpastie a comodităţii specifică tinereţii şi de a căuta, a visa la o lume mai bună. A fost o experienţă plăcută, pentru care aş dori să le mulţumesc tuturor participanţilor, şi în special preoţilor, care lucrează zi de zi pentru a nu se stinge acea scânteie, acea credinţă din sufletele noastre. Drept urmare, sfatul pe care aş vrea să îl trăim cu toţii este să avem curajul de a ne ridica de pe canapeaua comodităţii, lăsând orgoliul în urmă, clădind o lume mai bună - aşa cum am făcut şi sâmbătă" (Carina Fazakas-Timaru, Parohia "Sfântul Ştefan", Pustiana).

  • "Cu toate că distanţa dintre parohia din care provin, «Înălţarea Domnului» din Moineşti, şi parohia «Sfântul Ştefan » din Pustiana, nu este atât de mare, am cunoscut persoane noi cu care am împărtăşit interese comune şi am legat prietenii. Ziua de sâmbătă mi-a oferit ocazia să cunosc tineri alături de care am împărtăşit aceeaşi bucurie a vieţii trăite lângă Isus. Momentul Sfintei Liturghii a fost unul înălţător, la fel ca şi cateheza pe care am ascultat-o cu mare interes. Un alt moment reprezentativ al zilei a fost acel când, comunitatea din Pustiana ne-a împărtăşit tradiţiile şi portul folcloric specific zonei. #ZT2022 Pustiana a fost una extraordinară care a reuşit să ne unească mai mult şi să ne facă să îl vedem în fiecare moment pe Isus în cel de lângă noi" (Andreea-Bianca Pântea, Parohia "Înălţarea Domnului", Moineşti).

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 mai: Pustiana: Ziua Tineretului 2022 în Decanatul de Moineşti