PS Aurel Percă a prezidat celebrarea Liturghiei în cadrul căreia s-a administrat taina sfântului Mir în Parohia Pustiana duminică, 4 septembrie.

La Pustiana a avut loc o mobilizare generală a întregii parohii, fiind şi sărbătoarea hramului bisericii, sfântul Ştefan. Şi biserica a fost pregătită de sărbătoare, mai ales prin lucrările de renovare executate în această vară.

Episcopul a fost primit de întreaga comunitate cu un entuziasm deosebit; hainele de sărbătoare ale femeilor şi covoare întinse pe garduri de la intrarea în sat şi până la biserică, salutul repetat de "Bun venit!" repetat de-a lungul drumului au arătat cum credincioşii din Parohia Pustiana au trăit sărbătoarea Mirului.

La Mir s-au prezentat 120 de copii, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, mai ales fetiţele care au purtat hainele lor populare de o frumuseţe deosebită.

În Parohia Pustiana lucrează ca paroh pr. Eugen Diac iar ca vicar pr. Irinel-Iosif Iosub.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4 septembrie: Administrarea Mirului în Parohia Pustiana.