PS Peter Kihara (Kenya) transmite un mesaj de condoleanţe PS Petru Gherghel şi familiei părintelui Victor Osoloş
Pr. Victor Osoloş a trecut la cele veşnice la 24 octombrie 2018, în Austria. De la momentul hirotonirii preoţeşti s-au împlinit pentru el 20 de ani. Dintre aceştia, pr. Victor a ales să petreacă mai mulţi ani ca misionar în Kenya, în Dieceza de Marsabit. PS Peter Kihara, episcopul acestei dieceze, exprimă sincere condoleanţe într-un mesaj pe care îl redăm în întregime.
Sincere condoleanţe pentru moartea pr. Victor Osoloş
Excelenţa Voastră,
Pacea Domnului nostru Isus Cristos să fie cu Preasfinţia Voastră şi cu întreaga comunitate pe care o păstoriţi.
Cu sinceră şi cordială tristeţe am aflat de moartea prematură a pr. Victor Osoloş, fost preot al diecezei noastre. Timp de aproape şapte ani pr. Victor şi-a oferit cu devotament slujirea preoţească în calitate de preot fidei donum în Parohia Maikona din Marsabit.
Plecarea lui grabnică la Tatăl veşnic ne-a frapat, însă Bunul Dumnezeu, cel care vi l-a dăruit vouă şi nouă tuturor ca prieten, păstor şi îndrumător, îi va da lui răsplata vieţii veşnice.
Deoarece nu pot lua parte la celebrarea euharistică a înmormântării lui, din cauza distanţei, prin acest mesaj transmit sincere condoleanţe din partea clerului, a persoanelor consacrate şi a laicilor din Dieceza de Marsabit. Suntem uniţi cu voi toţi şi cu familia pr. Victor şi celebrăm aici sfânta Liturghie în amintirea lui.
„Sufletele celor drepţi sunt în mâna lui Dumnezeu şi niciun chin nu se va atinge de ele” (Înţ 3,1).
Să se odihnească în pace! Amin.
Uniţi în iubirea lui Dumnezeu,
Peter Kihara, episcop de Marsabit, Kenya
Înmormântarea va avea loc la Oituz, sâmbătă, 3 noiembrie 2018, începând cu ora 11.00.
Pr. Cristian Diac