|
| © Vatican Media |
Protagonişti cei mici
O mare adunare eclezială care îi are ca protagonişti pe cei mai mici şi care reînsufleţeşte în toţi speranţa în viitorul pentru Biserică şi pentru societatea umană. Aşa a subliniat cardinalul José Tolentino de Mendonça, prefect al Dicasterului pentru Cultură şi Educaţie, valoarea Zilei Mondiale a Copiilor, care se va desfăşura la Roma la 25 şi 26 mai 2024.
Prezentând-o jurnaliştilor în dimineaţa de joi, 16 mai, în Sala de Presă a Sfântului Scaun - actualmente în Via dell'Ospedale - cardinalul a amintit că valorile libertăţii, a respectului reciproc, a solidarităţii pot să fie transmise şi trăite încă din cea mai fragedă vârstă. În acest sens, această zi vrea să ofere un semn de comuniune şi o "profeţie" de unitate şi de pace.
Cardinalul a explicat că în cele două zile vor veni la Roma foarte multe grupuri, asociaţii, persoane; dar evenimentul prevede şi iniţiative la nivel diecezan, lăsate la creativitatea diferitelor Biserici locale. Intenţia este de a implica întreaga comunitate eclezială, în aşa fel încât întâlnirea să constituie pentru toţi o invitaţie de a deveni precum copiii pentru a percepe noutăţile provocate de Duhul.
După aceea, părintele Enzo Fortunato, coordonator al zilei, a subliniat "însemnătatea mondială" a evenimentului, care reprezintă un "contra-cântec de speranţă" şi "un semnal adresat stăpânilor războiului. Vrem să privim lumea cu ochii copiilor, care sunt speranţa popoarelor, viitorul lor". Simplitatea inimii lor, a afirmat el, "este un dar al lui Dumnezeu şi, pentru cel care ştie să-l primească, posibilitatea păcii". Este vorba, în esenţă, de un răspuns la situaţia tristă a atâtor copii care sunt instrumentalizaţi, răniţi, făcuţi să sufere, fără hrană şi fără apă, îndoctrinaţi la violenţă, cărora li se înmânează nu pâine, ci o armă, nu cuvântul iubirii, ci al urii.
Franciscanul conventual a ilustrat după aceea programul întâlnirii. În dimineaţa primei zile [sâmbătă, 25 mai] se vor deschide Children's Village şi după aceea Stadionul Olimpic. Carlo Conti va fi cel care va conduce manifestarea, care va începe cu un cortegiu de copii în haine tradiţionale, reprezentând 101 naţiuni, pentru a aduce mesajul lor de pace. Vor urma salutul cardinalului de Mendonça şi interpretarea imnului evenimentului, pregătit de maestrul Marco Frisina şi interpretat de corul Zecchino d'Oro şi de corurile "Galassia dell'Antoniano", cu un total de circa 1500 de copii corişti. Apoi va fi reprezentaţia câtorva copii şi artişti "mari", precum Renato Zero, Al Bano, Orietta Berti, Carolina Benvenga. Vor urma spectacole, cântece, reflecţii, în afară de reflecţii spirituale şi mărturii. Vor interveni, printre alţii, Catherine Russall, director executiv al UNICEF, Lino Banfi, regizorul Matteo Garrone, cu protagonistul ultimului său film "Io Capitano" ("Eu Căpitanul"), senegalezul Seydou Sarr.
După amiază [sâmbătă, 25 mai], este prevăzută sosirea papei la stadion. După momentul de primire, Francisc va răspunde la întrebările formulate de reprezentanţi ai copiilor din toată lumea. După aceea se va desfăşura un meci de fotbal de cinci minute între copii şi câţiva fotbalişti vestiţi la nivel internaţional, conduşi de portarul Gianluigi Buffon. Chiar pontiful va da lovitura de începere. Va urma un spectacol al Cirque du soleil. Evenimentul va fi transmis în mondovision.
Duminică, 26 mai, în Piaţa "Sfântul Petru", Liturghia prezidată de papa va fi precedată de intrarea câtorva copii în haine tradiţionale şi, după recitarea lui Angelus, Roberto Benigni va da viaţă unui monolog care va încheia ziua.
La rândul său, Marco Impagliazzo, preşedinte al Comunităţii "Sfântul Egidiu", a evidenţiat tema păcii, reieşită prin desene, scrisori şi lucrări elaborate realizate de aceiaşi copii, care repetă cu insistenţă mesajul că numai Papa Francisc poate ajuta omenirea să se reconcilieze cu ea însăşi. Impagliazzo a explicat după aceea că mulţi dintre cei mici prezenţi au venit în Italia prin coridoarele umanitare. Unii dintre ei provin din Republica Democratică din Congo, alţii din Afganistan, alţii din Siria. Printre ei sunt copii de la 7 la 11 ani care n-au mers niciodată la şcoală, pentru că s-au născut într-un lagăr de refugiaţi, în Uganda, Kenya, Liban sau în Etiopia; dar şi ucraineni care sunt găzduiţi de familii de la "Sfântul Egidiu" şi de alte parohii italiene încă de la începutul războiului. Va fi prezentă şi o delegaţie din Gaza, cu unii copii răniţi, veniţi graţie misiunii umanitare a guvernului italian şi primiţi de aceeaşi Comunitate. Această zi, a concluzionat Impagliazzo, este chemată să dea un răspuns la o întrebare sfâşietoare: adică dacă omenirea se obişnuieşte cu suferinţa copiilor.
După aceea a fost rândul a două tinere studente care au oferit mărturia lor: Hanna Imordi, din Nigeria, şi Rahila Saya, din Afganistan, care urmează programul Global Humanities la Universitatea "La Sapienza" din Roma. Prima a venit în Italia prin Mediterana în urmă cu şase ani; a doua este o refugiată care încearcă să dea glas femeilor din ţara sa.
În sfârşit, Aldo Cagnoli, vice-coordonator al zilei, a subliniat că acest eveniment devine un drum şi trasează o brazdă pentru a merge înainte.
În prealabil, au luat cuvântul Francesco Rocca, preşedinte al regiunii Lazio, ilustrând câteva aspecte logistice legate de asistenţa şi de transportul copiilor, şi primarul de Roma, Roberto Gualtieri, care a remarcat angajarea depusă pentru a colabora la organizarea evenimentului. În sfârşit, preşedintele lui "Sport e salute" ("Sport şi sănătate"), Marco Mezzaroma, a asigurat că a primit cu bucurie invitaţia de a pune la dispoziţie Stadionul Olimpic şi parcul "Foro Italico" pentru această zi.
(După L'Osservatore Romano, 16 mai 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
