În anul 2004, alături de un alt coleg, participam la un curs de formarea formatorilor, undeva lângă Milano, Italia. Ca parte a cursului am fost pentru trei zile la Roma. Şi pentru că era la mijloc şi o duminică, auzind că există deja o comunitate de români, am decis să-l căutăm pe părintele responsabil şi să concelebrăm Sfânta Liturghie. Aşa am aflat că responsabilul era pr. Isidor Iacovici, fost paroh de Iaşi "Sfânta Tereza".
Părintele s-a bucurat mult să ne vadă, mai ales că uneori îi mai dădeam câte o mână de ajutor la Iaşi. După Liturghie ne-a propus să mergem să mâncăm chiar în "casa parohială", care nu era altceva decât o cameră, nu la mansardă, ci chiar în podul unui spital mărginaş din Roma. Am zis bine, în pod, vara la 45-50 de grade, iar iarna, deşi la 15-18 grade, cu o umiditate uneori greu de suportat!
Eu, care ştiam de unde venise la Roma, mi-am şi zis: "Ce-a lăsat şi ce-a găsit!" Dar, cum căile Domnului şi ascultarea promisă în ziua hirotonirii erau mai importante, am luat realitatea ca pe o autentică lecţie de viaţă!
Ani mai târziu, prin rânduială, cred divină, am primit printre altele şi misiunea de a-l ajuta pe pr. Isidor Iacovici la comunitatea română din Roma, o comunitate parohială cu filială, dar şi cu multe alte perspective de a creşte. Evident că aveam nevoie să înţeleg mai întâi ce însemna pastoraţia departe de casă, într-o ţară unde mereu se invoca "integrarea" în comunităţile italieneşti catolice, cu participanţi la liturghie care au venit să "muncească", nu "să se sfinţească"!
Ca fapt divers, nu odată, atât cardinalul vicar al papei pentru Dieceza de Roma, cât şi episcopul responsabil cu migranţii, în haine civile, participau la liturghiile comunităţii româneşti, tocmai pentru a se convinge de statornicia în trăirea credinţei şi de ce comunitatea română este atât de vie şi atât de convinsă că trebuie să rămână românească şi nu să devină "italienească"!
Cum a făcut părintele Isidor să crească comunitatea? Şi, mai ales, cum a menţinut-o? Simplu, cu zeci sau chiar sute de telefoane date, cu ore de discuţii, cu multă statornicie, dar şi cu stilu-i deschis care îl caracterizează!
Într-o lume pluralistă şi într-o metropolă cosmopolită, cum este Roma, cu o misiune total diferită de ceea ce înseamnă pastoraţia unei comunităţi pe care o ştim de acasă, doar harul lui Dumnezeu, o doză suficient de mare de ingeniozitate şi multă determinare te ajută să-ţi spui: "Merg înainte!"
Liturghia de duminică, atât în comunitatea din Roma "San Vitale", cât şi în cea din Grotte Celoni, pentru pr. Isidor Iacovici, ca şi pentru toţi preoţii aflaţi la studii la Roma şi cooptaţi să dea o mână de ajutor, a fost mereu "acasă", locul unde "ne rugam, cântam, botezam copiii, îi căsătoream pe tineri, ne rugam pentru răposaţi, ne întâlneam, ne salutam şi ne bucuram", exact ca acasă, o parte din "România", Dieceza de Iaşi!
Nu e simplu să slujeşti printre străini, să fii nevoit să-ţi cauţi credincioşii, să te umileşti la telefon invitându-i la liturghie, să ceri să le binecuvântezi casa, pentru care eşti nevoit să faci zeci de kilometri, să faci faţă singurătăţii că nu eşti preot "de-al lor", motive pentru care noi, cei care slujim acasă, ar trebui să-i mulţumim neîncetat bunului Dumnezeu!
Acest "Om-preot", jovial, încrezător şi plin de iniţiative, zilele trecute a primit din partea Papei Leon al XIV-lea o recunoaştere, aceea de "Capelan al Sfântului Părinte", cu un titlu specific, "Monsenior". "Mare lucru", ar spune unii! "Merita", ar spune alţii! Problema nu este dacă merita sau nu merita, papa a considerat că da! Problema este că e "unul de-al nostru", iar noi trebuie să fim mândri de asta! Poate nu înseamnă mult, dar, atunci când intri în viaţa unui om, când îi cunoşti luminile şi umbrele, încercările, bucuriile, dar şi sacrificiile, te poţi bucura spunând: "Doamne, cel puţin conjunctural, am fost şi eu acolo"..., chiar dacă pentru o perioadă. Am văzut "podul spitalului", am auzit discuţiile umilitoare la care era supus, am văzut determinarea în a-i invita pe mulţi la Liturghie, am văzut îndârjirea în a păstra comunitatea "română", nu "italienească"... Am văzut şi am auzit şi pentru asta sunt bucuros să-i spun părintelui Isidor Iacovici: "Felicitări, Monseniore!"
Pr. Felician Tiba
* * *
Un nou capelan român în serviciul papei: Mons. Isidor Iacovici
