Excelenţele Voastre, dragi fraţi şi surori, toată lumea e curioasă acum să audă ce va spune noul episcop de Iaşi la începutul mandatului său. Voi sintetiza totul în două cuvinte pe care le explic: "mulţumire" şi "slujire".

MULŢUMIRE: Mulţumesc întâi de toate bunului Dumnezeu care, fără vrednicia mea şi în mod surprinzător, m-a ales, prin slujitorul său, papa Francisc, să fiu episcop de Iaşi. Îi mulţumesc pentru darul plinătăţii Preoţiei pe care mi l-a făcut astăzi şi îl rog să mă copleşească cu lumina şi darurile Duhului Sfânt ca să pot îndeplini cu râvnă slujirea încredinţată.

Mulţumesc Sfântului Părinte papa Francisc. A fost o mare surpriză atât pentru mine, cât şi pentru mulţi alţii, numirea mea ca episcop de Iaşi. Cineva mi-a zis: "Papa te-a ales pentru că l-ai lăudat atunci când a venit la Iaşi". Da, l-am lăudat pe bună dreptate, dar n-am făcut-o ca să mă aleagă episcop, ci pur şi simplu aşa mi-a dictat inima, iar papa nu m-a văzut şi nici nu m-a auzit atunci, pentru că era chiar aici, în catedrală, cu bolnavii, iar eu eram pe scena din faţa Palatului Culturii, unde răspundeam, în numele preoţilor (pentru că nu s-a prins altcineva), la o întrebare pusă de organizatori: "Ce au de învăţat preoţii de la papa Francisc?" Spuneam aşa: Nu numai preoţii, ci şi toţi ceilalţi, mai ales cei care au funcţii înalte în Biserică şi în societatea civilă, avem de învăţat de la papa Francisc: simplitate, modestie, umilinţă, inimă larg deschisă pentru toţi, mai ales pentru cei de la periferia societăţii: săraci, bolnavi, abandonaţi etc., care sunt, de fapt, privilegiaţii lui Dumnezeu. Nu am râvnit şi nici nu am cerut această grea slujire. Este lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea Duhului Sfânt, iar eu am spus DA chemării sale, cu convingerea că mă va ajuta s-o îndeplinesc cât mai bine, spre slava sa, pentru binele şi înflorirea Bisericii şi pentru mântuirea veşnică a celor încredinţaţi şi a mea împreună cu ei. Şi încă ceva foarte important: întotdeauna îmi voi îndeplini misiunea încredinţată, în unire cu papa de la Roma, în unire cu Biserica Universală.

Mulţumesc nunţiului apostolic de la Bucureşti (ambasadorul Vaticanului în România), ES Mons. Miguel Maury Buendía. Excelenţa Sa a citit decretul de numire venit de la Sfântul Părinte.

Mulţumesc celor trei episcopi consacratori: episcopului Petru Gherghel, principal, apoi arhiepiscopului şi mitropolitului de Bucureşti, dr. Ioan Robu, şi colegului meu, episcopul auxiliar Aurel Percă. Un gând aparte de mulţumire şi de preţuire Preasfinţitului Petru Gherghel, care a slujit cu râvnă şi cu rezultate excelente dieceza noastră timp de 41 de ani, cât a fost la cârma ei, ajutat fiind de PS Aurel şi de ceilalţi colaboratori. Vă rog acum să-l preamăriţi pe Dumnezeu împreună cu mine, aplaudându-i cu bucurie.

Mulţumesc tuturor episcopilor de la altar, din România şi din străinătate, precum şi celor care, neputând fi prezenţi, au trimis reprezentanţi la acest măreţ eveniment. Dumnezeu să le facă rodnică munca în folosul poporului încredinţat slujirii lor!

Mulţumesc reprezentantului Bisericii surori Ortodoxe, pr. prof. dr. Gheorghe Popa. Îl rog să transmită ÎPS Teofan, arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dorinţa vie, a mea şi a catolicilor, de a trăi ca fraţii, mărind eforturile noastre comune, ca Duhul Sfânt să grăbească timpul unităţii în Biserica lui Cristos: "Ca toţi să fie una".

Vă mulţumesc acum vouă, dragi şi scumpi confraţi preoţi. Vă îmbrăţişez cu tot dragul şi-mi pun mari speranţe în voi, că-mi veţi fi mereu alături în munca de slujire, pentru slava lui Dumnezeu, pentru cinstea şi înflorirea Bisericii şi pentru mântuirea veşnică a celor încredinţaţi şi a noastră. Trebuie să avem mare grijă ca, în timp ce-i conducem pe alţii la mântuire, să ne mântuim şi pe noi împreună cu ei. Pentru voi, în mod special, uşa mea va fi deschisă totdeauna, şi telefonul, la fel. Toată slujirea noastră să urmărească următoarele trei ţeluri: 1. slava lui Dumnezeu, 2. cinstea şi înflorirea Bisericii, şi 3. mântuirea veşnică (a oamenilor şi a noastră). Aceasta este esenţa programului meu pastoral.

Mulţumesc seminariştilor şi persoanelor consacrate. Nu uitaţi că aveţi o chemare nobilă şi sfântă! Urmaţi-o şi trăiţi-o cu râvnă şi devotament! Poporul aşteaptă mult de la voi. Nu dezamăgiţi!

Mulţumesc autorităţilor civile. Îmi exprim dorinţa vie de a păstra şi dezvolta o colaborare fructuoasă între autoritatea bisericească şi autoritatea civilă, fără să uităm nicio secundă, nici unii şi nici alţii, că misiunea noastră comună este aceea de a sluji, nu de a domina. Dumnezeu să ne ajute!

Mulţumesc corului reunit: Iaşi, seminarişti, Tămăşeni, Oneşti şi Suceava, cor pregătit şi condus cu devotament de pr. Ciprian Antălucă şi susţinut la orgă de Octavian Bişoc.

Mulţumesc credincioşilor - popor iubit al lui Dumnezeu - din Iaşi şi din parohiile în care am activat ca vicar şi paroh în cei 40 de ani de preoţie: Oţeleni, Pildeşti, Roman, Schineni, Cireşoaia, Oneşti şi Suceava, cu filialele lor, tuturor credincioşilor diecezei noastre şi tuturor celor prezenţi fizic la această sfântă celebrare, ca şi celor care ne-au urmărit în transmisie direct la TVR, radio şi internet; mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut în rugăciune şi o vor face şi mai departe. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Mulţumesc celor care au pregătit aşa de frumos această sfântă sărbătoare.

Mulţumesc, nu în ultimul rând, rudelor mele, fratelui meu preot, Petru, paroh în Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, la Câmpulung Argeş, de mai bine de 30 de ani, implicat exemplar în munca pastorală, dar şi în opere sociale şi, de câtva timp, numit econom al arhidiecezei. A fost mereu alături de mine. Spuneam aseară la cină că aş fi dorit să stea aici sus în altar, dar mă gândeam - semănând aşa de mult - să nu-l confunde PS Petru cu mine şi, în loc să mă consacre pe mine, să-l consacre pe el... Mulţumesc şi celorlalţi doi fraţi ai mei căsătoriţi, Mihai şi Anton, cu familiile lor; mulţumesc tuturor rudelor şi scumpilor mei consăteni din Tămăşeni. Îmi exprim dorinţa de a fi mereu uniţi în rugăciune. Un gând de pioasă amintire şi recunoştinţă scumpilor mei părinţi care sunt trecuţi de mult la cele veşnice. Îmi amintesc acum de Sfântul Papă Ioan al XXIII-lea, care, la câtva timp după ce a fost sfinţit episcop, s-a dus să-i viziteze pe părinţi la ţară. La un moment dat fiul îi arată mamei inelul său de episcop, nou şi strălucitor. Atunci mama îi arată inelul ei de mireasă, tocit de timp, şi-i spune: "Ioane, nu l-ai fi avut tu pe acela, dacă nu l-aş fi avut eu pe acesta". Două vocaţii sublime! Vocaţiile se nasc în familie, de cele mai multe ori. Mulţumesc, mamă; mulţumesc, tată. Doamne, dacă nu sunt încă în cer, te rog să-i primeşti astăzi acolo, să se bucure veşnic şi, de acolo, să se roage pentru mine ca să fiu un episcop bun.

Mulţumesc şi celor care au asigurat transmisia acestei sărbători în direct: TVR 2, TVR HD, TVR Internaţional, portalului TVR+, Radio Iaşi şi Radio Maria, ca şi celor care au asigurat transmisia pe internet. Dumnezeu să vă răsplătească această nobilă activitate spre edificarea celor care vă urmăresc cu viu interes!

SLUJIRE: Cred că aţi remarcat: în mulţumirile mele am repetat, chiar cu insistenţă, cuvântul "slujire". Vreau ca slujirea să fie esenţialul misiunii mele! Săptămâna trecută am făcut exerciţii spirituala la mănăstirea carmelită din Luncani, judeţul Bacău - un loc excelent şi propice pentru meditaţie şi rugăciune. Într-una din meditaţiile ţinute de pr. Viorel Ababei, confesorul catedralei noastre, vorbindu-mi despre slujire, spunea: "Dacă Dumnezeu încredinţează unui om o misiune, şi mai ales dacă acea misiune este specială, înseamnă că îl face mare. Şi dacă îl face mare, imediat intră în joc logica lui Dumnezeu: "Cel mare trebuie să slujească pe cel mic" - este diametral opusă logicii noastre umane, potrivit căreia "cel mic trebuie să slujească pe cel mare". Iată că la Dumnezeu e contrarul: cel mare trebuie să slujească pe cel mic. Dumnezeu mi-a încredinţat astăzi, în mod oficial, conducerea Diecezei de Iaşi. O misiune cu totul specială. Deci m-a făcut mare. Automat, începând de astăzi, intră în joc logica sa: "Cel mare trebuie să slujească pe cel mic". M-a pus în fruntea diecezei să slujesc, nu să fiu slujit! Ceea ce este impresionant, el însuşi mare fiind (Dumnezeu), s-a făcut mic (om) şi a spus: "N-am venit (la voi şi între voi) ca să fiu slujit, ci ca să slujesc şi să-mi dau viaţa pentru cei mulţi".

Papa Francisc - papa surprizelor - impresionează lumea întreagă prin modul său de a-l copia pe Cristos: slujind, fiind modest, umilit, cu inima mare şi larg deschisă pentru toţi, mai ales pentru privilegiaţii lui Dumnezeu (săracii, bolnavii, abandonaţii...). În cuvântul pe care l-am luat pe scena din faţa Palatului Culturii, la vizita sa istorică în Iaşi din 1 iunie curent, încheiam mica mea intervenţie spunând: "Cu cât eşti mai mare în ierarhie - fie în Biserică, fie în societatea civilă - cu atât să te faci mai mic, să te umileşti mai mult, să slujeşti mai mult!" Nici lui Dumnezeu şi nici nouă, oamenilor, nu ne plac oamenii aroganţi... Cu cât eşti mai mare, cu atât să te umileşti mai mult. A practica umilinţa, nu înseamnă să stai cu capul strâmb, cu fruntea în pământ, să te laşi călcat în picioare de toţi, nu! Umilinţa este o chestiune de adevăr: să recunoşti cu toată sinceritatea cine eşti tu şi cine este El (EL cu majusculă, adică Dumnezeu). "Orice autoritate este de la Dumnezeu" spune Scriptura. El singur este mare. A recunoaşte supremaţia lui Dumnezeu şi a te comporta în consecinţă, imitându-l pe El, asemenea Sfântului Părinte Francisc, iată care este adevărata menire a "şefului" (a bossului, a celui mare). Iată şi motivul pentru care am ales ca moto pe stema mea episcopală cuvintele din imnul "Gloria" de la sfânta Liturghie: "TU SOLUS DOMINUS!" (Tu singur Domn).

Contextul este extraordinar de frumos (l-am auzit şi la sfânta Liturghie de astăzi). Eu l-am îndrăgit întotdeauna şi l-am recitat cu toată convingerea: "Quoniam tu solus sanctus, tu solus Dominus, tu solus altissimus, Iesu Christe, cum Sancto Spiritu, in gloria Dei Patris". Ce doxologie minunată! Eu sunt convins că, dacă toţi cei care deţinem putere, în Biserică sau în societatea civilă, am sluji cu adevărat, Biserica şi statul ar cunoaşte o înflorire uimitoare, poporul s-ar bucura nespus şi am trăi cu toţii fericiţi; altfel, decadenţa va fi evidentă. Istoria o dovedeşte din plin.

Sunt sigur că mulţi dintre dvs. aşteptaţi ca Dumnezeu să fi ales, prin superiorii bisericeşti, în fruntea Diecezei de Iaşi, în locul meu, pe un altul mai chipeş, mai voinic, mai..., mai..., mai.... Dumnezeu a pus, însă, ochii pe mine. De ce? Nu ştiu. Întrebaţi-l! Eu i-am răspuns DA şi sunt gata să pornesc astăzi la drum. Sfântul Ambrozie, în tratatul său "Despre sacramente", spunea aşa: " ...L-ai văzut pe diacon, l-ai văzut pe preot, l-ai văzut pe marele preot (episcop). Nu te uita la aspectul lor fizic, ci la harul ministerului lor". La asta vă rog şi pe dvs., să vă uitaţi ori de câte ori veţi avea în faţă un diacon, un preot sau un mare preot (episcop): frumos sau urât, gras sau slab, dobă de carte sau modest... Măreţia lor stă în harul pe care l-au primit.

Închei, spunând:

- Vreau să fiu episcop al Bisericii slujind!

- Vreau să fiu un păstor bun al Diecezei de Iaşi!

Îl rog pe Dumnezeu (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) să mă ajute. Vă rog şi pe dumneavoastră să mă ajutaţi, mai ales prin rugăciune.

Încep în mod oficial ministerul meu de slujire astăzi: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Catedrala din Iaşi, 6 august 2019

PS Iosif Păuleţ,
episcop de Iaşi

* * *

A fost consacrat noul episcop de Iaşi, PS Iosif Păuleţ (6 august)

Iaşi: Predica rostită de PS Petru Gherghel la Liturghia de consacrare episcopală a Mons. Iosif Păuleţ (6 august)

Credincioşii alături de noul episcop de Iaşi