© Vatican Media
"Preoţi fericiţi", papa îi întâlneşte pe responsabilii pastoraţiei vocaţionale

Cu ocazia Jubileului Seminariştilor şi al Preoţilor, Dicasterul pentru Cler promovează un moment important de întâlnire, reflecţie şi împărtăşire, intitulat "Preoţi fericiţi - v-am numit prieteni" (In 15,15), eveniment internaţional cu prezenţa Papei Leon al XIV-lea, adresat tuturor celor implicaţi în pastoraţia vocaţională şi în formarea în seminarii. Evenimentul va avea loc joi, 26 iunie 2025, între orele 15.00 şi 18.00, la Auditorium Conciliazione, în Via della Conciliazione 4. Titlul ales pentru întâlnire, luat din Evanghelia lui Ioan - "V-am numit prieteni" (In 15,15) -, intenţionează să amintească inima vocaţiei sacerdotale ca prietenie cu Cristos, Bunul Păstor, şi slujire plină de bucurie adusă poporului lui Dumnezeu, în descoperirea şi realizarea chemării Învăţătorului, care este înainte de toate o chemare la fericire.

Rugăciune împărtăşire, mărturii

Întâlnirea va fi deschisă de un moment de rugăciune şi de salutul din partea cardinalului Lazzaro You Heung-sik, prefectul Dicasterului pentru Cler, care va introduce lucrările subliniind valoarea acestui spaţiu în Anul Jubiliar al Speranţei. Aceasta va fi urmată de o primă sesiune dedicată celor cinci experienţe semnificative de pastoraţie vocaţională, care vor oferi o privire globală asupra bunelor practici aflate în desfăşurare pe diferite continente. Părintele José Alberto Estrada García, fost secretar pentru pastoraţia vocaţională al Conferinţei Episcopale din Mexic, va prezenta experienţa Centrului Vocaţional Diecezan din Monterrey ca exemplu concret de însoţire vocaţională la nivel local.

Din partea Italiei, va interveni părintele Michele Gianola, directorul Oficiului Naţional pentru Pastoraţia Vocaţională, cu o prezentare a diferitelor dimensiuni ale pastoralei vocaţionale aflate în desfăşurare în ţară. Din Argentina, dr. Maria Lía Zervino va ilustra o experienţă de pastoraţie misionară a tineretului care generează chemări la preoţie, la viaţa consacrată şi la căsătoria creştină. Pentru Irlanda, dr. Maura Murphy, directoare generală şi co-fondatoare a Holy Family Mission, va aduce mărturia sa despre o renaştere vocaţională surprinzătoare care a pornit chiar de la tineri: de la un minim istoric de 12 seminarişti, astăzi există o creştere semnificativă, cu peste 35 de tineri aflaţi pe cale. Pentru Spania, unde a fost lansat un nou proiect de pastoraţie vocaţională, va fi părintele Florentino Pérez Vaquer, directorul Secretariatului Subcomisiei Episcopale pentru Seminarii din cadrul Conferinţei Episcopale Spaniole.

Intervenţia papei

Inima întâlnirii "Preoţii fericiţi" va fi discursul Papei Leon al XIV-lea, un timp de ascultare şi reflecţie asupra sensului vocaţiei sacerdotale astăzi, asupra frumuseţii sale şi asupra chemării la sfinţenie şi comuniune în viaţa de zi cu zi a slujirii. După aceasta, un probabil spaţiu de dialog, cu întrebări, mărturii şi schimb de experienţe. Va urma a doua parte a întâlnirii, dedicată celor cinci exemple de bune practici în formarea iniţială a seminariştilor. Din Africa vor veni mărturii despre modul în care, într-un context de abundenţă vocaţională, se pune accent pe un discernământ serios şi pe o formare solidă, inclusiv prin articularea seminariilor mari în mici comunităţi de viaţă şi includerea muncii manuale ca instrument educativ, în special în contexte de sărăcie. Filipine vor oferi exemplul Seminarului "Neprihănita Zămislire" din Malolos, care promovează o formare integrală, participativă şi misionară, puternic legată de micile comunităţi ecleziale de bază. Columbia va prezenta experienţa Seminarului conciliar "San Carlos" din Dieceza de Socorro şi San Gil, care este împărţit în cinci mici comunităţi care trăiesc în tot atâtea case dispuse în jurul unei clădiri centrale cu o capelă, ca semn al prezenţei vii a lui Isus printre ele. Din Brazilia, se va vorbi despre Consiliile misionare ale seminariştilor, o reţea naţională ce cuprinde peste 110 realităţi locale, promotoare de experienţe misionare, întâlniri de formare şi o întâlnire naţională trienală. În sfârşit, din Statele Unite, va fi prezentată experienţa Diecezei de Wichita (Kansas), recunoscută ca model exemplar pentru o abordare a formării care atrage numeroase vocaţii.

Veghe la "Sfântul Petru"

Evenimentul se propune nu numai ca un moment formativ şi informativ, ci şi ca ocazie fraternă de întâlnire între preoţi, formatori, călugări şi călugăriţe şi laici implicaţi în formarea iniţială şi în pastoraţia vocaţională. Încheierea lucrărilor este prevăzută pentru ora 18.00, pentru a participa la Veghea vocaţională programată în Bazilica "Sfântul Petru".

(După Vatican News, 23 iunie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu