"Veniţi şi luaţi lumină!" Căci "Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!"
Preasfinţite Aurel, Sfinţiile voastre părinţi concelebranţi,
Dragi prieteni ai luminii şi ai cuvântului proclamat şi scris,
Dragi prieteni ai "Luminii creştinului",
După ce am participat la un moment omagial amintindu-ne de cei o sută de ani de viaţă ai publicaţiei "Lumina creştinului", instrument preţuit al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, iată-ne aici, în jurul altarului, pentru a intra în dialog cu cel care a venit pe pământ să ne împărtăşească adevărurile despre Dumnezeu şi oameni, să ne lumineze cu învăţătura sa şi să ne bucure cu prezenţa sa.
Suntem plini de bucurie că ceea ce el a predicat a fost ascultat, înregistrat şi transmis de cei pe care i-a ales, spunându-le: "Ceea ce eu vă spun în întuneric, spuneţi la lumină, şi ceea ce vă spun la ureche, predicaţi de pe acoperişuri" (Mt 10,27; cf. Lc 12,3). Înainte de a se despărţi de ei le-a încredinţat o misiune care nu se va sfârşi niciodată, chemându-i pe apostoli şi ucenici, pentru a le spune: "Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii" (Mt 28,18-20).
Mergeţi şi vestiţi, mergeţi şi predicaţi, mergeţi şi învăţaţi, căci chiar dacă cerul şi pământul vor trece, cuvintele mele nu trebuie să treacă (cf. Mc 13,31).
Mergeţi şi vestiţi cuvintele mele, căci cine pe voi vă ascultă, pe mine mă ascultă şi cine vă dispreţuieşte pe voi, pe mine mă dispreţuieşte, iar cine mă dispreţuieşte pe mine, îl dispreţuieşte pe cel care m-a trimis (cf. Lc 10,16).
Ascultând astăzi cuvintele pe care însuşi Isus le proclamă, nu facem altceva decât să intrăm în miezul acestei celebrări, act de mulţumire pentru tot ceea ce el ne-a încredinţat şi ne-a transmis prin apostoli şi prin cei aleşi de el să facă cunoscută lumina sa. El este cel care ne împărtăşeşte acest dar al luminii şi aşteaptă de la noi să transmitem altora, în forme diferite şi eficiente, cuvintele sale, învăţătura sa.
Urmând exemplul apostolilor, mai ales al evangheliştilor şi al sfântului Paul, Biserica a fost preocupată să transmită cuvintele Domnului, la început prin viu grai, apoi prin scris, iar mai nou prin mijloace moderne. Astfel învăţătura încredinţată de însuşi Isus, Cuvântul veşnic, ca un adevărat testament a putut să ajungă până la noi.
Biserica a fost aceea care a deschis drumul formării şi informării prin şcolile pe care le-a promovat, ajungându-se rând pe rând, de la cele mai simple forme de şcolarizare, la cele mai înalte instituţii de învăţământ.
Apariţia tiparului din secolul al XV-lea a fost un pas hotărâtor în munca de răspândire a ştiinţelor, a culturii, a proclamării cuvântului Sfintelor Scripturi şi a materialelor necesare formării spirituale şi religioase a credincioşilor.
Biserica a fost prima care a lăudat această mare invenţie a tiparului, văzând în această descoperire o tribună adevărată şi un mod foarte potrivit pentru răspândirea adevărurilor veşnice şi a chemat lumea să acorde importanţă acestei descoperiri şi să se folosească de ea pentru transmiterea informaţiilor şi popularizarea adevărurilor necesare unei vieţi demne pe acest pământ. Tot aşa s-a întâmplat şi cu descoperirea radioului, a cinematografiei, a televiziunii şi, mai recent, a internetului, daruri şi descoperiri minunate pentru culturalizarea lumii şi împărtăşirea datelor din toate domeniile.
Continuând preocuparea Sfântului Părinte papa Pius al XI-lea, care a elaborat, în anul 1936, prima enciclică cu numele sugestiv "Vigilanti cura", cu privire la noile mijloacele de comunicare, mai ales cu privire la cinematografie, iar mai apoi, ţinând cont de iniţiativele papei Pius al XII-lea, preocupat şi el de rolul noilor mijloace de comunicare, în cele 60 de intervenţii speciale în această materie şi mai ales în enciclica "Miranda prorsus" din 8 septembrie 1957, în care analizează pe lângă cinematografie şi rolul radioului şi a televiziunii, Conciliul Vatican II a intervenit cu un document de mare importanţă dându-i un nume şi mai cuprinzător, "Inter mirifica", scoţând în evidenţă rolul pozitiv al mijloacelor de comunicare, dar şi pericolele care pot surveni dacă aceste instrumente sunt folosite în mod abuziv şi negativ.
Papa Paul al VI-lea declara în legătură cu acest document al Conciliului din anul 1963, "Inter mirifica", că este un semn al capacităţii pe care o are Biserica de a uni viaţa interioară cu cea exterioară, contemplaţia cu acţiunea, rugăciunea cu apostolatul, instrument şi document în exerciţiul slujirii pastorale şi al misiunii catolice în lume (OR, 5 decembrie 1963).
Sunt semnificative cuvintele cu care începe acest decret al Conciliului din 4 decembrie 1963, al doilea în ordinea elaborării din partea părinţilor conciliari:
"Dintre minunatele descoperiri ale tehnicii pe care geniul uman le-a extras, mai ales în zilele noastre, cu ajutorul lui Dumnezeu, din lucrurile create, Biserica le primeşte şi le urmăreşte cu o solicitudine deosebită pe acelea care privesc mai direct sufletul omenesc şi au deschis căi noi de a comunica mai uşor ştiri, idei şi orientări de tot felul. Iar dintre aceste descoperiri se evidenţiază mijloacele care, prin natura lor, pot atinge şi influenţa nu numai indivizi izolaţi, ci mulţimi întregi şi toată societatea umană, cum ar fi: presa, cinematograful, radioul, televiziunea şi altele de acest fel, care pot fi numite, aşadar, pe drept «mijloace de comunicare socială».
Sfânta maică Biserica ştie că aceste mijloace, bine întrebuinţate, oferă neamului omenesc avantaje mari, întrucât contribuie mult la destinderea şi îmbogăţirea sufletelor şi la răspândirea şi întărirea împărăţiei lui Dumnezeu. Mai ştie însă că oamenii le pot folosi împotriva planului Creatorului divin şi le pot întoarce spre propria pierzare; mai mult, ea se nelinişteşte şi inima ei de mamă se umple de durere văzând pagubele pe care reaua lor folosire le-a adus adeseori omenirii" ("Inter mirifica", nr. 1-2a).
Istoria universală a Bisericii din toate timpurile a fost şi este plină de astfel de iniţiative, chemând mereu toţi oamenii din domeniile cercetării şi responsabilităţii cu formarea conştiinţelor să folosească aceste nemaipomenite daruri ale Creatorului spre binele întregii omeniri şi nu spre ruinarea sufletelor şi a conştiinţelor, mai ales a copiilor şi tinerilor.
Ne bucurăm astăzi de mijloace care ne leagă de restul omenirii, de toate continentele şi ne oferă cunoştinţe şi date în toate domeniile.
În mijlocul unui ocean de informaţii şi în faţa atâtor avantaje şi dezavantaje cu privire la folosirea mijloacelor de comunicare, Biserica, sfinţii părinţi papi - Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea şi, desigur, Benedict al XVI-lea, au ţinut să-i cheme pe creştinii din lumea întreagă la o demnă şi constructivă folosire a lor, astfel încât omul, descoperitorul atâtor căi de comunicare, să fie înălţat şi făcut tot mai conştient de valoarea şi misiunea primită, capabil să desăvârşească creaţia şi să promoveze viaţa socială.
Poporul lui Dumnezeu, avea să noteze papa Paul al VI-lea în instrucţia pastorală "Communio et progressio" (Comuniune şi progres), care prezintă mai temeinic şi mai pe larg principiile din documentul conciliar "Inter mirifica", (între minunatele daruri) cu care a fost înzestrat omul, fiind în pas cu evenimentele care ţes firul istoriei şi îndreptându-şi cu imensă încredere privirea spre viitor, atât în calitate de comunicator, cât şi de receptor, întrevede deja cât este de promiţătoare noua eră, cea a comunicaţiilor sociale (CP, 187).
Cu marea descoperire a internetului, Biserica trebuie să simtă necesitatea de a fi prezentă şi de a comunica la rândul ei darurile primite, revelaţia şi credinţa, "făclie pentru paşii noştri". Ea nu trebuie să rămână afară, ci e chemată să deschidă pagina Cuvântului veşnic pe toate undele şi prin toate căile noi de comunicare, aşa cum ne-a îndemnat veneratul Sfânt Părinte papa Benedict.
Suntem cu toţii fericiţi şi dornici ca mesajul evanghelic să nu rămână închis în case sau Biserici, ci să fie proclamat de pe acoperişuri, adică prin atâtea antene: presa scrisă, radio, televiziune şi internet.
Trăind astăzi ziua presei şi făcând sărbătoare pentru cei o sută de ani de la apariţia revistei diecezane "Lumina creştinului" ne bucurăm să unim toate sentimentele noastre de respect pentru darurile primite de la Creatorul a toate, celebrând sfânta Liturghie, act de supremă adoraţie şi mulţumire prin Cristos Domnul, care este Cuvântul întrupat făcut om ce a venit să lumineze pe tot omul şi să le împărtăşească tuturor iubirea sa.
Îi mulţumim că ne-a învrednicit cu atâtea daruri, cu atâtea scrieri, documente şi date transmise din istorie, cu aceste nenumărate mijloace de comunicare şi, mai ales, îi mulţumim pentru preţuita noastră revistă "Lumina creştinului", care a ajuns la o sută de ani.
Aşezăm pe altar prinosul nostru de recunoştinţă pentru grija înaintaşilor noştri, pentru Mons. Anton Gabor, fondatorul acestei publicaţii, pentru cei care i-au stat alături, l-au urmat în grija pentru această candelă luminoasă şi aşezăm pe altar eforturile celor ce au preluat munca de redactare a revistei în noi condiţii şi cu un nou avânt.
Ne rugăm şi pentru colectivul redacţional de astăzi, ca să nu uite că lumina a venit în lume şi că nu vrea şi nu trebuie să rămână doar în Biserici şi case, ci trebuie făcută să strălucească de pe acoperişuri, prin atâtea mijloace de comunicare.
Cinste celor ce iubesc menirea de a fi vestitorii cuvântului şi multiplicatorii luminii. Cinste tuturor care au iubit şi iubesc lumina lui Cristos, "Lumina creştinului".
Iaşi, 18 mai 2013
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
