Prăjeşti: Invitaţie la itinerar vocaţional
Provincia Franciscană Conventuală "Sfântul Iosif" din România prin Comisia pentru promovarea vocaţională şi pastoraţia tineretului propune tinerilor băieţi cu vârsta cuprinsă între 15-25 de ani un itinerar vocaţional desfăşurat pe parcursul a patru weekend-uri vocaţionale la Casa de Postulandat din Prăjeşti (BC).
La lumina experienţei de viaţă şi de credinţă a Sfântului Francisc de Assisi şi a spiritualităţii franciscane, prin tematica generală a celor patru weekend-uri formative Francisc şi misiunea şi în sintonie cu tema noului an pastoral al Diecezei de Iaşi Discipoli misionari ai lui Cristos, dorim să-i însoţim pe tinerii participanţi în drumul lor de autocunoaştere, de creştere umană şi în credinţă, fiindu-le alături pe calea descoperirii propriei vocaţii, în trăirea cu bucurie şi asumarea misiunii personale la care bunul Dumnezeu i-a chemat pe fiecare în parte: "Eu sunt o misiune pe acest pământ şi pentru aceasta mă aflu în această lume" (Evangelii gaudium, 273).
Activităţile vor începe sâmbăta dimineaţa, la ora 9.30 şi se vor încheia duminica cu prânzul.
Iată calendarul celor patru întâlniri:
23-24 noiembrie 2024: Chemarea şi misiunea lui Francisc
25-26 ianuarie 2025: Francisc şi Evanghelia
22-23 martie 2025: Exemple actuale de viaţă misionară franciscană
17-18 mai 2025: Tu eşti o misiune!
Vă aşteptăm cu pace şi bine!
Pentru înscriere şi informaţii:
Pr. Vlad-Bogdan Bejan OFMConv.
Tel. 0729.003.247
E-mail: [email protected]
Instagram: centrul.vocaţional.franciscan
Facebook: Centrul Vocaţional Franciscan
Comisia pentru animarea vocaţională şi pastoraţia tineretului