În Biserica "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" din satul Sprânceana, filială a Parohiei Podu Iloaiei, 19 adolescenţi şi tineri au primit taina Sfântului Mir duminică, 7 iulie 2024, în cadrul Liturghiei solemne de la ora 12.00, prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi.
Scriu aceste rânduri cu o emoţie la fel de mare ca aceea prin care au trecut cei 19 candidaţi care au primit Sfântul Mir duminică, 7 iulie 2024, în Biserica "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" din satul Sprânceana, Parohia Podu Iloaiei, Judeţul Iaşi.
Sunt unele evenimente unice în viaţa fiecărui creştin care ne deschid o nouă lume, o nouă viziune... un nou mod de a privi lucrurile prin natura acestor evenimente. Sfântul Mir este unul dintre aceste evenimente care practic ne revarsă darurile Duhului Sfânt. Aşa cum fiecare dintre noi ne bucurăm atunci când primim un dar, tot aşa şi aceşti copii minunaţi, conduşi de părintele paroh Eugen Robu, s-au bucurat pe deplin de aceste daruri minunate.
Nu vreau să fie un articol prin care să laud toţi factorii implicaţi, ci vreau să fiu glasul unei mărturii a ceea ce au înţeles copiii din acest eveniment. Ştiu asta pentru că sunt tatăl unei minunate domnişoare care a primit şi ea aceste daruri în această duminică specială, împreună cu ceilalţi adolescenţi şi tineri candidaţi.
În pregătirea pentru Sfânta Liturghie, am dorit şi eu să văd cât de pregătită este fata mea pentru a primi aceste daruri şi am întrebat-o: "Ce înţelegi tu prin fiecare dar pe care Duhul Sfânt îl revarsă asupra voastră?"
Şi ea mi-a răspuns: "Tati, înţelept înseamnă să ştii când părinţii sunt obosiţi şi nu mai au energie prea multă, să ştii când să-i laşi să se odihnească şi să nu insişti dacă nu e cazul. În acest fel, timpul petrecut împreună va fi unul de calitate."
"Înţelegerea este atunci când tu îmi spui să învăţ pentru că este spre binele meu. Este atunci când mama mă roagă să o ajut la treabă. Este atunci când pot oferi ajutorul unui coleg aflat în dificultate."
"Dar sfatul?"
"Sfatul înseamnă atunci când îi spun fratelui meu mai mic că nu e bine să fie mofturos sau răutăcios atunci când îl ceartă părinţii. Este un sfat spre binele lui. Sau când spun unei colege că nu e sfârşitul lumii dacă a luat o nota proastă la şcoală şi că o voi ajuta eu să se descurce mai bine pe viitor."
"Puterea înseamnă să poţi să te ridici atunci când ceilalţi te marginalizează sau râd de tine, înseamnă să poţi să treci peste toate momentele dificile atunci când simţi dezamăgire."
"Tati, ştiinţa înseamnă informaţie. Cu cât ştii mai multe lucruri cu atât mai puţin poţi fi prostit de ceilalţi. Ştiinţa de carte te ajută să ajungi acolo unde-ţi doreşti. Te ajută să înţelegi cuvântul lui Dumnezeu."
"Evlavia te ajută să nu te crezi mai deştept decât alţii şi să-i iei în râs sau să te crezi superior privindu-i pe ceilalţi de undeva de sus. Dacă ai credinţă poţi fi modest, umil, iar acestea sunt virtuţi de care depinde calitatea vieţii noastre."
"Tati, sincer eu nu ştiu de ce ar trebui să ne fie frică de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este bun. Cred că ar trebui să avem respectul cuvenit şi să ne fie frică să nu greşim cu intenţie şi să nu-l supărăm. În rest eu îl iubesc pe Dumnezeu."
Aceste răspunsuri mi-au confirmat faptul că a urmat o perioadă de pregătire specială ce va avea multe efecte benefice pentru dezvoltarea umană şi spirituală a tuturor copiilor implicaţi.
În cadrul predicii de la Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Petru Sescu, prin stilul său plăcut, a risipit emoţiile copiilor şi i-a făcut să se simtă aproape de Biserică şi de tainele ei. A scos în evidentă rolul pe care Duhul Sfânt îl are în viaţa creştinilor, dar şi necesitatea de a se lăsa călăuziţi, zi de zi, de glasul Duhului Sfânt. Ca model de urmat l-a oferit pe Fericitul Carlo Acutis, cel care a ştiut să se lase călăuzit de Duhul Sfânt în a face mereu binele, în a-şi păstra sufletul curat şi în slujirea celor nevoiaşi.
A fost o zi de sărbătoare şi de noi Rusalii, care a avut menirea să întărească în credinţă şi iubire comunitatea catolicilor din Podu Iloaiei şi să o facă capabilă să dea mărturie lumii de astăzi despre iubirea lui Dumnezeu.
Biserica este şi rămâne singurul pilon de moralitate din viaţa noastră, mai ales pentru copii, adolescenţi şi tineri care sunt în formare. Împreună cu părinţii putem face ca aceste evenimente unice să lase urme pozitive şi de lungă durată în sufletele celor deschişi spre divin. Eu, în calitate de părinte şi membru al comunităţii catolice din Podu Iloaiei, sunt fericit că fac parte din sânul Bisericii Catolice.
Iulian Chelaru
