Duminică, 8 decembrie 2013, în cadrul sfintei Liturghii, 12 tineri şi-au exprimat dorinţa de a pune în slujba bunului Dumnezeu, a Bisericii sale şi a confraţilor lor toată energia, forţa şi creativitatea de care dispun. Alături de ei au stat nouă tineri simpatizanţi şi întreaga comunitate.
După cum au răspuns la 7 decembrie, în ziua de reculegere pe care au avut-o, Acţiunea Catolică este pentru ei ca o familie. O familie în care se simt ca între fraţi, în care reuşesc să se apropie mai mult de Dumnezeu. O familie în care discutăm şi rezolvăm multe probleme specifice vârstei lor...
Prin intermediul tinerilor din Acţiunea Catolică va lucra în comunitatea noastră însuşi bunul Dumnezeu, care se va apropia de bolnavi, de bătrâni, de copiii de la GREF şi de ceilalţi tineri spre ai îndruma spre Biserică...
Acţiunea Catolică pentru noi este o binecuvântare.
Pr. Carmil Farţade
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 decembrie: Ploscuţeni: Adeziunea în cadrul Acţiunii Catolice
