Pildeşti: Zi de reculegere pentru familii în Postul Mare
Duminică, 17 martie 2024, a avut loc la Liceul "La Salle" din Pildeşti o zi de reculegere pentru familii ca pregătire pentru sărbătoarea Învierii, iar predicator a fost părintele Lucian Horlescu.
În tot tumultul activităţilor pe care le desfăşurăm zi de zi, de altfel foarte bune, riscăm să fim goliţi de motivaţie sau lipsiţi de energie, dacă am uita să ne oprim. Tocmai din acest motiv, atunci când noi, cei din Grupul de Familii, planificăm activităţile noastre anuale, avem grijă să programăm câte o zi de reculegere în momentele forte din anul liturgic. Avem nevoie să dăm un "refresh" vieţii noastre pentru a fi capabili să facem faţă tuturor provocărilor care apar atât în viaţa de familie, cât şi în relaţia noastră cu ceilalţi.
Dacă ar fi să rezum într-o singură frază ziua de reculegere, m-aş opri la aceasta: Cuvintele sunt oglinda inimii noastre: "Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii" (cf. Lc 6,45).
Din plinătatea inimii vorbeşte gura, spunea părintele Lucian la prima meditaţie. Acest lucru, fiind adevărat, înseamnă că atunci când avem dificultăţi mari în înfrânarea limbii noastre, există multe lucruri ce nu sunt în ordine în inima noastră; tot cuvântul revelat ne spune şi că, în măsura în care ne vom îndrepta inima, vom avea mai puţină greutate în a ne controla limba. Tocmai despre modul cum ne folosim limba (pentru a binecuvânta sau a blestema pe Dumnezeu sau pe aproapele) am reflectat de-a lungul întregii zile de reculegere.
De aici am desprins îndemnul: să mergem la izvor, la inimă, să vedem ce putem schimba acolo, pentru a putea purifica râul de vorbe pe care le rostim... schimbând inima, acolo în profunzime, putem constata că dragostea nu face rău aproapelui, nici măcar în gând.
Din egoism sau din slăbiciune suntem tot mai rezervaţi în a-l binecuvânta pe Dumnezeu sau pe aproapele pentru atâtea lucruri bune din viaţa noastră şi din jurul nostru.
O binecuvântare este o declaraţie de bunăvoinţă şi fericire care se spune despre o altă persoană, amintea părintele în cea de-a doua meditaţie. Trebuie doar să ne facem un obicei şi de a aprecia mai mult ce vedem bun şi pozitiv în celălalt înainte de a fi vânători de greşeli. Doar practicând zi de zi acest lucru putem deveni un om nou care îl binecuvântează pe Dumnezeu în orice circumstanţă a vieţii.
O zi a comuniunii, aşa aş putea defini, în concluzie, această zi de reculegere. Fiecare moment a avut importanţa lui. Meditaţiile, timpul de reflecţie personală, Liturghia, masa împreună, prezenţa părintelui paroh Ionel Roşu şi a părintelui vicar în mijlocul nostru, ne-au dat sentimentul că suntem asemenea unei mari familii capabile să împărtăşească bucuriile, dar şi preocupările de zi cu zi.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată, mulţumim, de asemenea, tuturor celor care s-au implicat la buna desfăşurare a acestei zile.
Adăugăm, pe scurt, câteva mărturii şi impresii din partea unor participanţi la această zi de reculegere:
"Mi-a plăcut mult tema propusă de părintele Lucian Horlescu, modul de prezentare, citatele şi textele biblice foarte bine alese. Mi-a rămas în minte ceea ce părintele a subliniat de mai multe ori; cuvintele noastre pot aduce binecuvântare doar trecute prin filtrul unei inimi curate, lipsită de mândrie, îngâmfare, dominare, dar plină de spiritul de iubire a lui Dumnezeu. M-a făcut să citesc cu mai multă atenţie, să meditez şi să pun în practică ceea ce citesc din Sfânta Scriptură despre înfrânarea limbii." (Iuliana D.)
"Despre ziua de reculegere mi-am dorit să am o zi cu bucurie şi aşa a fost. Deşi ştiam, am conştientizat că limba este organul cel mai greu de stăpânit. Cu ea putem aduce cele mai multe binecuvântări sau, dimpotrivă, cele mai mari blesteme. Găsim întotdeauna scuze pentru cuvintele noastre. E important să conştientizăm că fiecare cuvânt rău rostit despre aproapele este, de fapt, un blestem care se poate întoarce împotriva noastră oricând. Am ajuns să înţeleg zicala aceea că fiecare dă ce are în inima lui. Îmi doresc sa-mi fie viaţa o binecuvântare, ceea ce vă doresc tuturor, nu doar acum în Postul Mare, ci tot restul vieţii. Cu mulţumire în inimă, Mihaela."
"Din cauză că am fost plecat mai mult timp la muncă în străinătate, am simţit lipsa unei astfel de zile de reculegere. Atât în ziua de reculegere din Advent, cât şi în cea din Postul Mare a fost ceva deosebit, ceva benefic pentru sufletul meu. M-am simţit bine împreună cu ceilalţi şi mai aproape de Dumnezeu." (Ioan)
"Aceste zile de reculegere sunt într-adevăr o binecuvântare pentru toate familiile. Povestind la locul de muncă despre experienţele frumoase trăite aici, am invitat alte familii din Adjudeni. A fost de ajuns să vină o dată, căci după aceea au fost nelipsiţi. Am trăit cu toţii o zi cu mult entuziasm şi la intensitate maximă, asta şi datorită temelor alese cu mare grija de părintele Lucian." (Maricica I.)
"De câţiva ani particip cu bucurie la zilele de reculegere. Nicio zi nu e la fel cu cealaltă, mereu mă întorc acasă cu gânduri frumoase, ce le împărtăşesc cu drag familiei. Şi în această zi m-a impresionat mult fraza pe care o păstrez în suflet: Cuvintele sunt oglinda inimii noastre. Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale iar cel rău scoate din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii. Mulţumim părintelui Lucian pentru ziua frumoasă trăită duminică!" (Angela M.)
"Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine [să binecuvânteze] numele său cel sfânt!
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale!" (Ps 103,1-2)
Binecuvântaţi! Fiţi o binecuvântare!
Tuturor vă dorim din toată inima sărbători pascale binecuvântate!
Gabriela Martişcă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17 martie: Pildeşti: Zi de reculegere pentru familii în Postul Mare