Pildeşti: "Fidelitatea şi iubirea ta, Doamne, sunt veşnice!"

Sâmbătă, 17 august 2019, la Pildeşti, şapte surori din Congregaţia "Maestre Pie Venerini" au sărbătorit 25 de ani de viaţă consacrată. Sărbătoarea a fost marcată printr-o sfântă Liturghie solemnă prezidată de păstorul Diecezei de Iaşi, PS Iosif Păuleţ. Au concelebrat 27 de preoţi. S-au alăturat acestei festivităţi numeroase persoane printre care surori din această congregaţie, rude ale acestor surori şi credincioşi din Pildeşti. De amintit este şi faptul că la această sărbătoare au fost prezente sora Eliana Massimi, superioara congregaţiei, şi sora Enrica Givannini, provincială.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Claudiu Eva, SDV, care a subliniat importanţa persoanelor consacrate în misiunea de a-l iubi şi a-i sluji lui Dumnezeu şi semenilor. Părintele a scos în evidenţă importanţa vieţii consacrate ca ferment al evangheliei. Viaţa consacrată fiind o reală prezenţă a lui Cristos în lume care se traduce printr-o viaţă trăită în prezenţa şi iubirea lui Dumnezeu, pentru binele Bisericii şi pentru mântuirea sufletelor, întru slava lui Dumnezeu. Viaţa consacrată continuă să arate lumii că Isus este viu prin fiecare om pe care l-a ales să-l urmeze şi să slujească lumii întregi. De aici, misiunea fiecărui creştin şi a fiecărui consacrat rămâne fidelitatea faţă de promisiunea de a sluji şi de a iubi.

În cadrul sfintei Liturghii, surorile sărbătorite au reînnoit în mod solemn voturile de sărăcie, de ascultare şi de castitate în faţa episcopului diecezan şi în faţa întregii comunităţi ecleziale.

La sfârşitul celebrării, au avut loc cuvântări de mulţumire, iar una din mamele din Pildeşti care îşi duc copii la grădiniţa surorilor a ţinut să rostească o poezie compusă special cu ocazia acestei sărbători. De asemenea, PS Iosif Păuleţ a salutat prezenţa sorei superioare, precum şi a sorei provinciale, a felicitat surorile pentru slujirea lor în comunitate, dorindu-le şi pe mai departe o slujire plină de roade prin prezenţa lui Cristos în sufletele lor.

Mulţumim tuturor celor ce aţi binevoit să luaţi parte la această sărbătoare!

Tuturor surorilor sărbătorite, un sincer, la mulţi, fericiţi şi binecuvântaţi ani întru apostolat!

Marian Păuleţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17 august: Pildeşti: "Fidelitatea şi iubirea ta, Doamne, sunt veşnice!"