Surorile Institutului "Micile Slujitoare ale lui Cristos Rege" trăiesc, cu mare bucurie, momente de cerească binecuvântare şi har cu ocazia acordării de către Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, a indulgenţei plenare pe anul 2010 şi a declarării Anului Jubiliar cu prilejul comemorării celor 100 de ani de la naşterea sora Antonietta Giugliano, fondatoarea congregaţiei.
Sora Antonietta Giugliano (1909-1960) alături de pr. Sosio Del Prete, OFM (1885-1952), fidel urmaş al spiritualităţii sfântului Francisc de Assisi, au fost semne luminoase şi profeţi ai speranţei în mijlocul poporului lui Dumnezeu din oraşul Afragola (Italia), greu încercat în perioada celor două războaie mondiale; oameni care, înflăcăraţi de Duhul Sfânt şi zel apostolic, au înţeles şi răspuns pe deplin chemării sale, călăuzind şi slujind cu spirit de credinţă şi iubire pe cei aflaţi în condiţii de sărăcie materială şi morală.
Exemplul lor de caritate şi dăruire faţă de săracii şi orfanii timpului, consideraţi "pupilele ochilor lui Dumnezeu", este adânc întipărit în conştiinţa locuitorilor, încât multe dintre iniţiativele autorităţilor civile care se desfăşoară astăzi în amintirea lor (dedicarea unor străzi ale oraşului Afragola numelui lor, înălţarea unei statui în semn de pios omagiu, biografii inedite...) sunt semnificative pagini de istorie care s-au înscris şi vor rămâne pentru totdeauna în cugetul generaţiilor prezente şi viitoare.
Viaţa lor de sfinţenie şi slujire recunoscută nu numai de contemporanii timpului, ci şi de toţi acei care le-au apreciat şi urmat idealul mai îndeaproape, a fost propusă spre examinare unei comisii teologice fiind în curs de desfăşurare procesul de canonizare şi beatificare pentru recunoaşterea veridicităţii "virtuţilor eroice" a celor doi fondatori; la 1 decembrie 2006 au primit titlul de Servum Dei "Slujitori ai lui Dumnezeu", aceasta fiind una dintre primele etape pe drumul beatificării.
În ziua de 10 ianuarie 2010, prin celebrarea unei sfinte Liturghii solemne, în Sanctuarul "Volto Santo" (NA), Eminenţa sa Crescenzio Sepe, cardinalul de Napoli, a comunicat în mod oficial Decretul Penitenţieriei Apostolice şi a explicat modalitatea obţinerii Indulgenţei Plenare, de către toţi credincioşii care doresc să se încredinţeze, prin rugăciune, mijlocirii lor.
Idealul fondatorilor - sora Antonietta Giugliano şi al pr. Sosio Del Prete - continuă şi astăzi prin misiunea şi apostolatul surorilor congregaţiei prezente în diferite ţări a lumii (Italia, România, Indonezia, Filipine, India). Ele sunt angajate în opere de promovare umană şi creştină: învăţământul în grădiniţe şi şcoli, educarea copiilor din orfelinate, formarea tinerilor şi asistenţa bătrânilor din aziluri sau la domiciliu.
Ele trăiesc cu entuziasm şi fidelitate spiritualitatea carismei transmise de fondatorii lor: împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi a răspândirii împărăţiei sale, în lumea de astăzi; o lume dinamică, în continuă schimbare, o lume a bunăstării, dar, în acelaşi timp, în căutarea necontenită a chipului lui Dumnezeu.
Imaginea celor doi slujitori ai lui Dumnezeu, pr. Sosio Del Prete şi sora Antonietta Giugliano, modele de dăruire şi abnegaţie în slujirea celor săraci, redă în mod perfect frumuseţea vieţii desăvârşite care a găsit împlinire şi adevăr: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de oameni s-au contopit atât de armonios încât au devenit "profeţie" pentru istorie şi timp.
Sr. Gabriela Cibotariu MSCR
*
Indulgenţa plenară poate fi obţinută de către toţi credincioşii care respectând condiţiile cerute de sfânta Biserică (spovadă sacramentală, sfânta Împărtăşanie, rugăciune după intenţiile Sfântului Părinte papa) vor adora pe Isus din preasfântul sacrament prezent în capelele caselor institutului. Indulgenţa poate fi aplicată şi pentru credincioşii răposaţi.
*
Micile Slujitoare ale lui Cristos Rege
Str. Eroilor/ 7 bis
610053-Piatra-Neamţ, jud. Neamţ
Tel. 0233/235869
e-mail: [email protected]
www.fondatori-pacr.it
