Patris corde. Prof. Tonino Cantelmi: "O busolă în mlaştina societăţii fără taţi"
De Giovanna Pasqualin Traversa
"Un concept de paternitate mai degrabă surprinzător, legat de duioşie şi de faptul de a sta în linia a două, dar capabil de un protagonism extraordinar, eroic", şi în acelaşi timp "o busolă pentru a ne orienta în mlaştina dispariţiei tatălui". Psihiatrul Tonino Cantelmi, profesor de cyberpsihologie la Universitatea Europeană din Roma şi preşedinte al Asociaţiei italiene de psihologi şi psihiatri catolici (AIPPC), reparcurge cu agenţia SIR punctele mai semnificative din scrisoarea apostolică Patris corde publicată de Papa Francisc la 8 decembrie 2020 cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a declarării Sfântului Iosif ca patron al Bisericii universale.
În societăţile noastre, a afirmat papa, copiii par adesea orfani de tată...
Da, suntem dezorientaţi. Nu mai avem o idee clară despre paternitate, despre modul de a exercita rolul de tată. Înainte de criza paternităţii tatăl era o figură autoritară, "eroică", legată de un concept de masculinitate uneori "deranjantă"; un arhetip care a fost eliminat din '68. Şi astăzi pontiful răspunde la acest gol oferind un model împotriva curentului: în societatea expunerii propune un model format din ascundere, primire, sprijin, încurajare şi duioşie. Nu forţă arătată, musculară, ci categoria duioşiei - inedită şi aproape necunoscută societăţii de astăzi, însă foarte îndrăgită de papa.
Da, însă este o duioşie care se uneşte cu o profundă forţă interioară. De altfel, pentru papa, numai cel care este realmente puternic ştie că este cu adevărat duios...
Desigur. Adevărata forţă nu are nevoie de autoritarism, ştie că este în acelaşi timp duioasă şi autoritară. Cu această scrisoare, papa ne oferă busola pe care am pierdut-o cu dezagregarea modelului de paternitate. O busolă pentru a ne orienta în mlaştina în care ne-am împotmolit de peste cincizeci de ani, prin paradigma constituită dintr-un amestec extraordinar de forţă şi duioşie.
După ce a ascultat în vis glasul îngerilor, de patru ori, Sfântul Iosif ascultă imediat şi fără şovăieli de poruncile lor...
După naşterea lui Isus, de trei ori se ridică în timpul nopţii, ia copilul şi pe mama sa şi pleacă. Isus este capul familiei şi Maria are încredere în soţ: el este cel care decide şi ea îi recunoaşte autoritatea. O autoritate care nu se impune sau samavolnică, ci inspirată dintr-o duioşie care este reflexie a duioşiei lui Dumnezeu. Aşa cum se ştie, Sfântul Părinte are pe birou o statuetă a Sfântului Iosif care doarme, sub care pune foiţele cu rugăciuni şi cereri. Doarme, ca să demonstreze că forţa Sfântului Iosif nu este în el însuşi, ci derivă din capacitatea de a asculta o altă forţă şi o altă autoritate: cele ale lui Dumnezeu Tatăl.
Nu se naşte tată, ci se devine tată, mai explică papa...
De mult timp propunem "şcoli" pentru părinţi, pentru că nu se naşte nici mamă. Se devine tată (şi mamă) atunci când se începe să se aibă responsabilitatea cuiva de educat şi, aşa cum explică papa, de "introdus la experienţa vieţii" pentru a-l face capabil de alegeri, de libertăţi precum şi "de plecări". În mod paradoxal, chiar dacă astăzi naşterea primului copil este amânată mulţi ani înainte - pentru femei vârsta medie este 34 de ani, pentru bărbaţi chiar şi mai târziu - tranziţia tinerilor adulţi la rolul de părinţi rămâne dificilă.
Papa lansează o altă provocare spunând că lumea are nevoie de taţi, nu de stăpâni...
Pentru că iubirea autentică este legată de capacitatea de dăruire, nu de mania de posesie; logica sa este una de libertate. Figura tatălui "stăpân" aparţinea arhetipului pre '68; în schimb paternitatea Sfântului Iosif face trimitere la o altă paternitate şi înaltă: paternitatea lui Dumnezeu care iubeşte, dar ne lasă liberă. Totuşi, în afară de a fi tată, Sfântul Iosif este şi un model masculin puternic pentru societatea de astăzi: nu caută reflectoarele, nu are nevoie să urce pe scenă, ci este foarte mare în hărnicia sa tăcută şi în delicateţea sa respectuoasă faţă de Maria. Şi acesta este cel mai bun antidot la machismul şi la narcisismul răspândit al celui care încearcă să oprime femeia pentru a se autoafirma.
Cu privire la Maria: se spune că în spatele unui mare bărbat este mereu o mare femeie...
(Zâmbeşte) Aici este într-adevăr aşa. Mai mult, aici mai mult ca oricând!
(După agenţia SIR, 4 ianuarie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
