Sâmbătă, 25 aprilie 2015, părinţii profesori de la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi au primit vizita părinţilor profesori de la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Acest moment de comuniune, organizat din dorinţa de intensificare a dialogului dintre cele două institute teologice, a devenit deja o tradiţie.

Momentul central al întâlnirii l-a reprezentat sfânta Liturghie, celebrată în capela Seminarului din Iaşi şi prezidată de către părintele Damian Pătraşcu, OFMConv., rector al Institutului Teologic din Roman. La începutul Liturghiei, în cuvântul de salut, părintele rector Benone Lucaci a subliniat importanţa acestor întâlniri şi a dialogului dintre cele două institute, mai ales în contextul actual, când Biserica are nevoie de preoţi pregătiţi să răspundă întrebărilor lumii cu privire la Cristos şi la vestea sa cea bună.

Omilia a fost ţinută de părintele Virgil Blaj, OFMConv., care a vorbit despre importanţa sincerităţii şi a carităţii în formarea viitorilor preoţi, precum şi în pastoraţia poporului lui Dumnezeu. Preotul trebuie să-şi iubească credincioşii oferiţi lui spre a-i conduce la Dumnezeu, care este fericirea eternă, această iubire fiind demonstrată prin disponibilitate şi prin dăruire faţă de fiecare suflet, astfel încât relaţia dintre preot şi credincios să fie asemănătoare cu cea dintre un tată şi un fiu, bazată pe grijă, sprijin şi respect reciproc.

Momentul de comuniune a continuat la Horpaz, la o agapă frăţească.

Michail Iulian Echert

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 aprilie: Părinţii profesori franciscani din Roman în vizită la colegii lor din Iaşi

Conținut extern de la photos.gstatic.com Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.