Pârâul Rece: ÎPS Aurel la hramul comunităţii Mănăstirii "Preasfânta Treime"

Duminică, 31 mai 2026, un grup de şapte membre din cadrul Asociaţiei "Uniunea Mamelor Milostive Creştine" ("mame milostive") au luat parte la sărbătoarea hramului Mănăstirii "Preasfânta Treime" a comunităţii fraţilor franciscani de la Pârâul Rece. Bucuria sărbătorii a fost încununată prin prezenţa ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, care a prezidat Sfânta Liturghie a hramului şi care încă de la început a împărtăşit celor a prezenţi bucuria de a fi alături de ei în această zi solemnă.

În jurul altarului au fost fraţii franciscani ai mănăstirii, dar şi alţi preoţi veniţi din Arhidieceza de Bucureşti, cât şi din Dieceza de Iaşi.

Prin cuvântul de învăţătură ÎPS Aurel ne-a condus să medităm la măreţia misterului Preasfintei Treimi, Dumnezeu care ne veghează deasupra, Cristos Fiul care este lângă noi şi Duhul Sfânt care trăieşte în noi. Omul nu reuşeşte să cuprindă misterul Preasfintei Treimi, doar trăieşte în misterul acesta infinit, dând mărturie prin viaţa lui de credinţă, şi dacă este nevoie, folosind şi cuvintele. Preasfânta Treime este comuniunea perfectă între cele trei Persoane, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, asta ne spune şi nouă că avem nevoie de comuniune, că nu putem trăi singuri, avem nevoie de cei de lângă noi, trăind între noi în iubire şi comuniune.

Sfânta Liturghie a fost animată de corul venit de la Galaţi.

La sărbătoare au participat foarte mulţi credincioşi din toată ţara.

Părintele Ioan Butacu, rector al mănăstirii, împreună cu ceilalţi fraţi ne-a primit pe toţi cu inima deschisă şi cu salutul fratern "Pace şi Bine". După Sfânta Liturghie a urmat o agapă, toţi cei prezenţi bucurându-se de sărmăluţele delicioase, de natură şi de momentul artistic cu dans şi voie bună.

Mulţumim bunului Dumnezeu pentru că ne-a oferit aceste momentele de har, fraţilor franciscani care ne-au întâmpinat cu atâta căldură paternă şi desigur, cât de curând, noi, mamele, vom reveni la mănăstirea franciscană de la Pârâul Rece, pentru liniştea sufletească şi cea trupească.

Eugenia Dămătăr

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 31 mai: Pârâul Rece: ÎPS Aurel la hramul comunităţii Mănăstirii "Preasfânta Treime"