Papa Leon al XIV-lea: Mesaj adresat preoţilor cu ocazia Zilei de Sfinţire a Preoţilor

© Vatican Media

Iubiţi fraţi preoţi,

În această zi în care Biserica contemplă Inima străpunsă a Domnului său, din care izvorăşte un izvor inepuizabil de pace şi unitate pentru întreaga omenire, adresez mai presus de toţi mie însumi şi vouă tuturor cuvintele pe care Dumnezeu le-a adresat poporului lui Israel: "Fiţi sfinţi, căci eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt" (Lev 19,2; cf. 1Pt 1,16). Această chemare divină transcende secolele, răsunând puternic astăzi pentru fiecare credincios şi, cu o urgenţă deosebită, pentru noi, preoţii. Sfinţenia nu este o opţiune printre multe, nici un ideal abstract; este legată de însăşi identitatea fiecărei persoane care doreşte să participe la viaţa Domnului Înviat.

Sfinţenie şi participare la misterul lui Cristos

Dumnezeu ne invită să participăm la sfinţenia sa. Când ne cheamă să fim sfinţi pentru că el este sfânt, ne arată calea: să ne lăsăm modelaţi după Inima sa. Şi pentru noi, iubiţi fraţi, această chemare este deosebit de radicală. Domnul a promis: "Vă voi da păstori după inima mea, care vă vor paşte cu cunoştinţă şi pricepere" (Ier 3,15). Sfinţenia care ni se cere este o abandonare plină de încredere: să ne lăsăm transformaţi de Duhul său Sfânt. Însă, tocmai aici apare marele paradox al vieţii noastre preoţeşti: suntem chemaţi să participăm la însăşi sfinţenia lui Dumnezeu, dar purtăm această comoară în vase de lut (cf. 2Cor 4,7), suntem limitaţi şi imperfecţi, adesea marcaţi de slăbiciuni şi oboseală, uneori de răni. Cum poate o inimă umană, atât de vulnerabilă, să răspundă la o chemare atât de înaltă? Preotul trăieşte cu această tensiune, dar ştie unde să găsească pacea: în coasta deschisă a Domnului Isus.

O cale a unităţii

Unirea inimilor noastre cu Inima lui Cristos nu este o experienţă rezervată numai câtorva aleşi, ci un drum sacramental, euharistic, care se desfăşoară în viaţa noastră de zi cu zi. Iubiţi fraţi, în hirotonire am fost configuraţi după Cristos, dar este necesar să reaprindem continuu în noi darul harului prin celebrarea zilnică a Euharistiei, prin rugăciune, prin meditarea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin slujirea umilă a fraţilor noştri şi a surorilor noastre. Să rămânem uniţi cu Cristos în toate: în ceea ce facem şi în ceea ce ni se întâmplă în fiecare zi. Sfinţenia, aşadar, căutată în zadar prin eforturi izolate, se va revela pentru ceea ce este: un răspuns la harul care ne precedă, ne susţine şi ne transfigurează. Într-adevăr, nu există compartimente etanşe în umanitatea noastră. Rugăciunea, slujirea, relaţiile, oboseala, bucuriile şi eşecurile, chiar şi timpul aparent pierdut sau iubirea care pare a fi irosită - toate devin spaţii privilegiate pentru revelarea lui Dumnezeu şi a iubirii sale infinite.

Preotul cu inimă dreaptă, simplă şi curată este contemplativ în acţiune, milostiv, fidel în încercări şi bucuros în dăruirea de sine. Lumea are o mare nevoie de păstori care să ofere nu numai cuvinte sau programe, ci mărturia vie a unei inimi împăcate, răspândind parfumul sfinţeniei lui Cristos. O viaţă sacerdotală solidă, configurată după Inima lui Isus, este un semn credibil de unitate, pace şi milostivire. Astfel, într-un timp marcat de diviziuni şi temeri, putem fi constructori de pace, martori ai duioşiei Bunului Păstor, care ştie să-i adune pe cei pierduţi şi să-i vindece pe cei răniţi, iar zelul nostru nu este agitaţie, ci revărsarea unei iubiri care "este extaz, este ieşire, este dăruire, este întâlnire" (Papa Francisc, Scrisoarea enciclică Dilexit nos, 28).

Inima lui Cristos este inima sfinţilor

Răspunsul la chemarea la sfinţenie nu constă atât în efortul de ascetism şi perfecţiune, care este necesar, cât în aderarea încrezătoare la iubirea revelată în Inima străpunsă a lui Isus. Apostolul Ioan ne invită să contemplăm coasta deschisă a Celui Răstignit (cf. In 19,34), unde Dumnezeu ne arată definitiv cât de sfânt este: nu în depărtarea inaccesibilă a unei perfecţiuni separate, ci într-o iubire care se dăruieşte chiar şi până la a fi rănită şi care poate fi, prin urmare, izvor de milostivire şi de viaţă. Preasfânta Inimă a lui Isus este imaginea prin excelenţă a iubirii lui Dumnezeu: o iubire atotputernică tocmai pentru că este capabilă să se facă vulnerabilă, să transforme durerea în har, suferinţa în speranţă.

Acea Inimă binecuvântată este, aşadar, "locul" unde sfinţenia se revelează ca apropiere şi tandreţe. Sfinţenia preotului se poate manifesta apoi în apropierea umilă şi curajoasă, în a fi al tuturor şi pentru toţi, ţinând deschisă poarta staulului pentru ca mulţi să poată intra şi să găsească hrană şi odihnă (cf. In 10,9). Din acest motiv, ni se cere o relaţie cu Dumnezeu care să nu ne îndepărteze de ceilalţi, ci să ne apropie de toţi, făurind inimi răbdătoare, tandre, capabile de apropiere, compasiune şi ascultare. Astfel, prin unirea inimii noastre imperfecte cu Inima străpunsă a lui Isus, se realizează drumul nostru spre sfinţenie. Nu mai trăim noi, ci Cristos trăieşte în noi (cf. Gal 2,20). O astfel de sfinţenie nu se trăieşte în singurătate. Preţuiţi fraternitatea sacerdotală: căutaţi-vă unii pe alţii, ascultaţi-vă unii pe alţii, susţineţi-vă unii pe alţii. Preotul care se izolează încet se stinge; preotul care merge cu fraţii săi creşte. Sfântul Augustin ne aminteşte acest lucru: "Cum putem evita să fim în întuneric? Iubindu-ne fraţii. Cum se dovedeşte că iubim fraternitatea? Nerupând unitatea, păstrând caritatea" (In Epistolam Joannis ad Parthos, II, 3).

Dragi preoţi, reînnoiţi-vă în fiecare zi "Iată-mă" înaintea Inimii străpunse a lui Cristos. Dăruiţi-vă în întregime lui, pentru a iubi poporul vostru cu aceeaşi iubire cu care el îl iubeşte. Şi amintiţi-vă cu bucurie, aşa cum îi plăcea să repete sfântul paroh de Ars, că "preoţia este iubirea Inimii lui Isus" (cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoare pentru convocarea Anului Preoţiei, 16 iunie 2009: AAS 101 [2009], 569). Această iubire este promisiunea şi garanţia că nimic din noi nu se va pierde dacă dăm şi oferim tot ce este al nostru. Vă încredinţez pe fiecare dintre voi Fecioarei Maria, Mama Preoţilor. Fie ca ea, care a păstrat în inima sa misterul Fiului său, să ne înveţe să păstrăm vie în noi Inima lui Cristos, Mântuitorul lumii.

12 iunie 2026, Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu