© Vatican Media

Matteo Bruni:

Bună dimineaţa tuturor. Şi acea secţiune s-a încheiat. Bună dimineaţa, Sanctitate. Vă dau cuvântul acum, aşa că poate doriţi să spuneţi câteva cuvinte.

Papa Leon al XIV-lea:

Bună dimineaţa tuturor! Acum că am încheiat această parte a călătoriei noastre în Angola, aş dori mai întâi să-l amintesc, la prima aniversare a morţii sale, pe Papa Francisc, care a dăruit atât de mult Bisericii prin viaţa sa, prin mărturia sa, prin cuvintele şi faptele sale: de nenumărate ori, a demonstrat acest lucru trăind cu adevărat în solidaritate cu cei mai săraci, cei mai vulnerabili, cu bolnavii, copiii şi bătrânii. A lăsat atât de mult Bisericii prin mărturia şi cuvintele sale. Putem aminti multe lucruri, de exemplu: fraternitatea universală; căutarea de a promova un respect autentic pentru toţi bărbaţii şi femeile; promovarea acestui spirit de fraternitate, de a fi fraţi şi surori unii cu alţii, de a căuta să trăim mesajul pe care îl găsim în evanghelie, recunoscând în acelaşi timp acest spirit de fraternitate între toţi. Putem, de asemenea, să ne amintim mesajul milostivirii, de la prima dată la Angelus, sau chiar la Sfânta Liturghie pe care a celebrat-o înainte de inaugurarea pontificatului său, pe 17 martie 2013, când a predicat despre femeia prinsă în adulter şi cum a vorbit din inima milostivirii lui Dumnezeu, cum a vorbit din inima acestei mari iubiri, a iertării, o expresie generoasă a milostivirii Domnului. Şi a vrut să împărtăşească acest spirit cu întreaga Biserică, şi prin celebrarea acelei frumoase celebrări a unui Jubileu Extraordinar al Milostivirii. Să ne rugăm ca el să se bucure deja de milostivirea Domnului şi să-i mulţumim Domnului pentru marele dar al vieţii lui Francisc pentru întreaga Biserică şi pentru întreaga lume. Acum, cred că există poate câteva întrebări despre Angola... Dar suntem cu adevărat fericiţi! Ah, nu trebuie să uit - cred că sunt doi sau trei dintre voi care îşi sărbătoresc ziua de naştere astăzi; cele mai bune urări şi lor! Cine sunt ei? [răspunde Bruni]. La mulţi ani!

Matteo Bruni:

Iată în faţa dumneavoastră câţiva jurnalişti angolezi; prima care va pune o întrebare va fi Adelina, de la Televiziunea Angoleză.

Prima întrebare:

Bună dimineaţa, Sanctitate! Cum poate Biserica să ajute statul angolez să îmbunătăţească educaţia şi asistenţa medicală? Ce fel de Biserică aţi găsit în Angola, ţinând cont de faptul că Biserica angoleză este foarte vibrantă în ceea ce priveşte vocaţiile, mamele şi taţii [călugăriţe şi preoţi]?

Papa Leon al XIV-lea:

Ei bine, cu siguranţă, când vine vorba de modul în care Biserica poate ajuta statul, intrăm într-o problemă complexă... Lucrăm cu toţii împreună pentru binele întregii populaţii, dar din perspective diferite. Totuşi, vă pot spune că una dintre temele pe care le-am discutat cu preşedintele este tocmai cea a sănătăţii şi a educaţiei: cum putem lucra împreună, acolo unde este posibil, pentru a îmbunătăţi serviciile pe care statul, în cazul Angolei, le oferă mai ales oamenilor: construirea de noi spitale, noi facilităţi. O angajare puternică pentru binele oamenilor. Acest lucru este cu adevărat important. Cred că Biserica are responsabilitatea, prin mărturie, prin cuvânt şi, de asemenea, prin predicare - o vestire curajoasă a cuvântului lui Dumnezeu - de a recunoaşte drepturile tuturor şi de a ajuta, în acest sens, la promovarea drepturilor universale.

Matteo Bruni:

Mulţumesc, Sanctitatea Voastră! Mulţumesc, Adelina Domingos. Următoarea întrebare este din partea Agenţiei de Presă Angoleze, Mauro Romeo.

A doua întrebare:

Bună dimineaţa, Sanctitatea Voastră! Angola şi-a pierdut recent cardinalul, iar poporul angolez aşteaptă cu nerăbdare un altul. Când se va întâmpla acest lucru, Sfinte Părinte?

Papa Leon al XIV-lea:

Aceasta este întrebarea pe care mulţi oameni vor să şi-o pună. Încă nu s-a decis când vor fi numiţi noii cardinali. Trebuie să privim problema dintr-o perspectivă globală. Sperăm ca pentru Africa, şi poate chiar şi pentru Angola în viitor - nu spun în viitorul imediat, ci puţin mai târziu - să se poată lua în considerare şi numirea unui nou cardinal pentru Angola. Mulţumesc.

Matteo Bruni:

Mulţumesc, Sanctitate! Ultima întrebare este de la Cornelio Bento de la Radiodifuziunea Catolică Angoleză.

A treia întrebare:

Bună dimineaţa, Sanctitatea Voastră! Biserica din Angola a crescut considerabil în ceea ce priveşte numărul credincioşilor. Există un sentiment tot mai mare că diecezele devin prea puţine pentru a-i putea acoperi. Vor fi înfiinţate noi dieceze în Angola sau episcopii angolezi nu au solicitat încă acest lucru, Sanctitatea Voastră?

Papa Leon al XIV-lea:

Ei bine, este întotdeauna o bucurie să vezi locuri în întreaga lume unde Biserica creşte. Şi ştim cu toţii că există şi alte locuri în lume unde se întâmplă exact opusul. Aşadar, există aici o chemare la evanghelizare, la a continua să vestim evanghelia şi să căutăm să-i invităm pe alţii, nu prin prozelitism, aşa cum a spus adesea Papa Francisc, ci datorită frumuseţii şi atracţiei credinţei. Bucuria credincioşilor este una dintre cele mai bune vestiri a credinţei, a evangheliei. Şi de aceea este adevărat că Biserica creşte în Angola. Prin munca episcopilor înşişi, care pot face propuneri, şi cu cooperarea nunţiului apostolic, putem vedea concret unde ar fi important să se creeze noi dieceze pentru binele oamenilor, pentru a avea oportunitatea ca mai mulţi episcopi să fie mai aproape de oameni ca păstori. Mulţumesc.

Foarte bine. Zbor plăcut, călătorie plăcută! Urări tuturor!

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Ştirile, interviurile şi reflecţiile dedicate vizitei Papei Leon în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială (13-23 aprilie 2026) sunt grupate aici.