Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Ungaria
(28-30 aprilie 2023)
Sfânta Liturghie
Piaţa "Kossuth Lajos" (Budapesta), duminică, 30 aprilie 2023
|
| © Vatican Media |
Aşadar, să contemplăm imaginea bunului păstor şi să ne oprim asupra a două acţiuni pe care, conform evangheliei, el le face pentru oile sale: mai întâi le cheamă, apoi le conduce afară.
1. Înainte de toate, "îşi cheamă oile" (v. 3). La începutul istoriei noastre de mântuire, nu suntem noi cu meritele noastre, capacităţile noastre, structurile noastre; la origine este chemarea lui Dumnezeu, dorinţa sa de a ajunge la noi, grija sa faţă de fiecare dintre noi, belşugul milostivirii sale care vrea să ne mântuiască de păcat şi de moarte, pentru a ne dărui viaţa din belşug şi bucuria fără sfârşit. Isus a venit ca bun păstor al omenirii pentru a ne chema şi a ne duce din nou acasă. Aşadar, noi, comemorând cu recunoştinţă, putem să amintim iubirea sa faţă de noi, faţă de noi care eram departe de el. Da, în timp ce "noi toţi rătăceam ca oile" şi "fiecare avea propriul drum în faţă" (Is 53,6), el a luat asupra sa fărădelegile noastre şi s-a încărcat cu păcatele noastre, ducându-ne din nou în inima Tatălui. Aşa am ascultat de la apostolul Petru în a doua lectură: "Eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la păstorul şi supraveghetorul sufletelor voastre" (1Pt 2,25). Şi astăzi, în orice situaţie a vieţii, în ceea ce purtăm în inimă, în rătăcirile noastre, în fricile noastre, în sentimentul de înfrângere care ne asaltează uneori, în închisoarea tristeţii care riscă să ne închidă, el ne cheamă. Vine ca bun păstor şi ne cheamă pe nume, pentru a ne spune cât de preţioşi suntem în ochii săi, pentru a îngriji rănile noastre şi a lua asupra sa slăbiciunile noastre, pentru a ne aduna în unitate în staulul său şi a ne face familiali cu Tatăl şi între noi.
Fraţilor şi surorilor, în timp ce suntem aici în această dimineaţă, simţim bucuria de a fi popor sfânt al lui Dumnezeu: noi toţi ne naştem din chemarea sa; el este cel care ne-a convocat şi pentru aceasta suntem poporul său, turma sa, Biserica sa. Ne-a adunat aici pentru ca, deşi fiind diferiţi între noi şi aparţinând unor comunităţi diferite, măreţia iubirii sale să ne reunească pe toţi într-o unică îmbrăţişare. Este frumos să fim împreună: episcopii şi preoţii, călugării şi credincioşii laici; şi este frumos a împărtăşi această bucurie împreună cu delegaţiile ecumenice, cu conducătorii comunităţii ebraice, cu reprezentanţii instituţiilor civile şi ai corpului diplomatic. Aceasta este catolicitate: noi toţi, chemaţi pe nume de bunul păstor, suntem chemaţi să primim şi să răspândim iubirea sa, să facem staulul său mereu incluzător şi niciodată excluzător. Şi, de aceea, toţi suntem chemaţi să cultivăm relaţii de fraternitate şi de colaborare, fără a ne dezbina între noi, fără a considera comunitatea noastră ca un ambient rezervat, fără a ne lăsa cuprinşi de preocuparea de a apăra fiecare propriul spaţiu, ci deschizându-ne la iubirea reciprocă.
2. După ce a chemat oile, păstorul "le conduce afară" (In 10,3). Mai înainte, le-a făcut să intre în staul chemându-le, acum le împinge afară. Mai întâi, suntem adunaţi în familia lui Dumnezeu pentru a fi constituiţi popor al său, însă după aceea suntem trimişi în lumea aşa încât, cu curaj şi fără frică, să devenim vestitori ai veştii bune, martori ai iubirii care ne-a regenerat. Această mişcare - a intra şi a ieşi - putem s-o percepem dintr-o altă imagine pe care o foloseşte Isus: cea a porţii. El spune: "Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra şi va ieşi şi va găsi păşune" (v. 9). Să reascultăm bine asta: va intra şi va ieşi. Pe de o parte, Isus este poarta care s-a deschis larg pentru a ne face să intrăm în comuniunea Tatălui şi a experimenta milostivirea sa; dar, aşa cum ştiu toţi, o poartă deschisă foloseşte, în afară de a permite intrarea, şi pentru a ieşi din locul unde ne aflăm. Şi atunci, după ce ne-a condus din nou în îmbrăţişarea lui Dumnezeu şi în staulul Bisericii, Isus este poarta care ne face să ieşim spre lume: el ne stimulează să mergem în întâmpinarea fraţilor. Şi să ne amintim bine asta: toţi, nimeni nu este exclus, suntem chemaţi la asta, să ieşim din comodităţile noastre şi să avem curajul de a ajunge la fiecare periferie care are nevoie de lumina evangheliei (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 20).
Fraţilor şi surorilor, a fi "în ieşire" înseamnă pentru fiecare dintre noi a deveni, ca şi Isus, o poartă deschisă. Este trist şi face rău a vedea porţi închise: porţile închise ale egoismului nostru faţă de cel care merge lângă noi în fiecare zi; porţile închise ale individualismului nostru într-o societate care riscă să se atrofieze în singurătate; porţile închise ale indiferenţei noastre faţă de cel care este în suferinţă şi în sărăcie; porţile închise faţă de cel care este străin, diferit, migrant, sărac. Şi chiar porţile închise ale comunităţilor noastre ecleziale: închise între noi, închise faţă de lume, închise faţă de cel care "nu este în regulă", închise faţă de cel care năzuieşte la iertarea lui Dumnezeu. Fraţilor şi surorilor, vă rog, vă rog: să deschidem porţile! Să încercăm să fim şi noi - cu cuvintele, gesturile, activităţile zilnice - ca Isus: o poartă deschisă, o poartă care permite tuturor să intre ca să experimenteze frumuseţea iubirii şi a iertării Domnului.
Repet asta mai ales mie însumi, fraţilor episcopi şi preoţilor: nouă, păstorilor. Pentru că păstorul, spune Isus, nu este un hoţ sau un tâlhar (cf. In 10,8); adică nu profită de rolul său, nu oprimă turma care îi este încredinţată, nu "fură" spaţiul fraţilor laici, nu exercită o autoritate rigidă. Fraţilor, să ne încurajăm să fim porţi tot mai deschise: "facilitatori" ai harului lui Dumnezeu, experţi de apropiere, dispuşi să ofere viaţa, aşa cum Isus Cristos, Domnul nostru şi totul nostru, ne învaţă cu braţe deschise de la catedra crucii şi ne arată de fiecare dată pe altar, Pâine vie frântă pentru noi. Spun asta şi fraţilor şi surorilor laici, cateheţilor, lucrătorilor pastorali, celor care au responsabilităţi politice şi sociale, celor care pur şi simplu duc înainte viaţa lor zilnică, uneori cu trudă: fiţi porţi deschise! Să lăsăm să intre în inimă Domnul vieţii, cuvântul său care mângâie şi vindecă, pentru a ieşi după aceea afară şi a fi noi înşine porţi deschise în societate. A fi deschişi şi incluzători unii faţă de alţii, pentru a ajuta Ungaria să crească în fraternitate, cale a păcii.
Preaiubiţilor, Isus bunul păstor ne cheamă pe nume şi se îngrijeşte de noi cu duioşie infinită. El este poarta şi cel care intră prin el are viaţa veşnică: aşadar, el este viitorul nostru, un viitor de "viaţă din belşug" (In 10,10). De aceea, să nu ne descurajăm niciodată, să nu lăsăm niciodată să ni se fure bucuria şi pacea pe care el ni le-a dăruit, să nu ne închidem în probleme sau în apatie. Să ne lăsăm însoţiţi de păstorul nostru: cu el viaţa noastră, familiile noastre, comunităţile noastre creştine şi toată Ungaria strălucesc de viaţă nouă!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
